retete
3 idei de rețete cu gutui dacă ești la dietă. O să îți surprinzi și musafirii
Toamna și-a făcut apariția și, totodată, și roadele ei. Unul dintre cele mai iubite fructe este gutuia. Gemul de gutui este o delicatesă, dar dacă ești la dietă nu este cea mai bună variantă de răsfăț. Ei bine, noi am reușit să găsim o rețetă de gem de gutui fără zahăr. Iată cum să o faci și ce alte rețete mai poți face cu gutuile din această toamnă.
25.10.2023
Timp estimat de citire:
2 minute, 55 secundeGem de gutui fără zahăr
Ingrediente:
- 300 de grame de stevia
- Pectină fără îndulcitori
- 250 de ml de apă
- 1 kg de gutui rase
Mod de preparare:
- Într-o cratiță mare, combinați stevia, pectina și apa. Aduceți la punctul de fierbere în timp ce amestecați constant. După ce a fiert un minut întreg, luați cratița de pe foc și adăugați gutuile pe care le-ați pregătit.
- Mai fierbeți câteva minute, apoi puneți gemul obținut în recipientele dorite.
- Pentru a conserva gemurile, e necesar să fierbeți borcanele în apă după metoda clasică.
Brioșe din ovăz cu umplutură de căpșuni și cremă de brânză
Ingrediente:
- ¼ cană cremă de brânză redusă în grăsimi, la temperatura camerei
- 1 lingură de dulceață de gutui fără zahăr
- 3 căni de fulgi de ovăz
- 1 ¼ cană de lapte cu conținut scăzut de grăsimi
- ⅓ cană zahăr brun (opțional) sau 1 linguriță de stevia
- ¼ cană sos de mere neîndulcit
- 2 oua mari, bătute ușor
- 1 linguriță praf de copt
- 1 linguriță extract de vanilie
- ½ linguriță sare
- ¾ ceașcă de gutui rase proaspete
Mod de preparare:
- Preîncălziți cuptorul la 190°C. Ungeți o tavă de brioșe cu spray de gătit. Bateți crema de brânză și dulceața într-un castron mic. Combinați ovăzul, laptele, zahărul brun, sosul de mere, ouăle, praful de copt, vanilia și sarea într-un castron mare.
- Umpleți fiecare dintre cupele de brioșe pregătite cu 2 până la 3 linguri de aluat, apoi adăugați cu o linguriță amestecul din brânza cremă și dulceața de gutui și adăugați și gutui rase proaspete.
- Acoperiți cu aluatul rămas și apăsați ușor pentru a se compacta. Lăsați la cuptor aproximativ 20-30 de minute și verificați cu o scobitoare dacă sunt coapte. Scobitoarea introdusă trebuie să iasă curată.
- După ce se scot din cuptor se lasă la răcit în tavă timp de 10-15 minute și apoi se scot dezlipind marginile ușor cu un cuțit. Se servesc calde sau la temperatura camerei.
Panna Cotta cu topping de gem de gutui
Ingrediente:
- 1 linguriță și jumătate de gelatină
- 60 ml de apă rece
- 60 ml de apă fiartă
- 500 ml smântână lichidă pentru frișcă (neîndulcită)
- 2 lingurițe extract de vanilie
- stevia după gust
- gem de gutui
Mod de preparare:
- Se presară gelatina praf peste apa rece într-un bol și se lasă câteva minute să se înmoaie. Apoi adăugați apa clocotită și amestecați până se dizolvă gelatina.
- Combinați gelatina dizolvată cu restul ingredientelor într-un castron mare. Se amestecă pentru a se omogenizează complet și se gustă. Ajustați aromele după bunul plac.
- Turnați amestecul în recipientele alese. Puteți folosi boluri mici sau chiar pahare și adăugați dulceață de gutui deasupra. Puneți la frigider pentru 3-4 ore.
Idei de dressing sănătos pentru salată
Salatele sunt o opțiune ușoară pentru oricine caută o masă sănătoasă și mai slab calorică...
27.11.2024