3 rețete minunate cu amidon de porumb
Unul dintre ingredientele cel mai des întâlnite în rețetele destinate persoanelor care au intoleranță la gluten este amidon de porumb. Amidonul de porumb arată ca o pulbere albă și este un carbohidrat extras din știuleții de porumb. Are proprietăți benefice asupra organismului, fiind utilizat cu precădere în dieta pacienților ce suferă de intoleranță la gluten.
29.10.2020
Timp estimat de citire:
4 minute, 34 secundeCe este amidonul de porumb, cum este obținut și ce conține?
Amidonul de porumb este acea pulbere obținută din boabe de porumb separate, sfărâmate și măcinate. Acesta nu conține gluten și are 350 de calorii la 100 de grame.
În compoziția amidonului de porumb intră foarte multe substanțe benefice pentru starea de sănătate, printre care proteine, zinc, fier, magneziu, mangan, sodiu, hidrați de carbon, niacină, fibre și aminoacizi.
Amidonul de porumb este popular printre consumatori datorită efectelor pozitive, acestea fiind observate de către cercetători la persoanele care au inclus în dieta lor pentru un timp îndelungat această pulbere. În plus, specialiștii recomandă celor care vor să scadă în greutate o dietă bazată pe amidon de porumb, fiind un înlocuitor excelent al făinii de grâu.
Amidonul de porumb nu este doar o sursă importantă de substanțe nutritive, ci și un aliment-medicament care, datorită conținutului ridicat de carbohidrați lenți, oferă organismului armele necesare pentru a scădea riscul apariției hipoglicemiei, a afecțiunilor inimii și a bolilor de sânge. Alimentul întărește sistemul imunitar și împiedică formarea diferitelor inflamații și absorbția colesterolului rău, care influențează în mod negativ starea de sănătate.
Utilizări mai puțin cunoscute ale amidonului de porumb
Amidonul de porumb concurează cu bicarbonatul de sodiu în ceea ce privește folosirea în diverse situații în gospodărie, în alt scop decât cel alimentar. Astfel, amidonul de porumb poate fi folosit și pentru:
- îndepărtarea petelor de grăsime de pe covor
- curățarea obiectelor din argint – se amestecă cu apă și se lasă puțin pe argintărie, se șterge cu o lavetă curată și oferă un luciu autentic;
- eliminarea mirosului din pantofi – se presară puțină pulbere în pantofi, care va absorbi transpirația și mirosurile neplăcute;
- eliminarea mirosului și petelor din hainele de piele;
- îndepărtarea mirosului de transpirație – persoanele care se confruntă cu o transpirație urât mirositoare se pot spăla cu alcool sanitar, după care pot aplica local amidon de porumb.
Rețete delicioase și sănătoase cu amidon de porumb
Mazăre de post cu amidon de porumb
Pentru a prepara o delicioasă mazăre de post aromată, cu un gust proaspăt în orice anotimp, sunt necesare următoarele ingrediente:
- o ceapă mare;
- un morcov;
- un ardei;
- jumătate de țelină mică;
- o lingură de ulei;
- 500 de grame de mazăre verde congelată;
- 150 de grame de pastă de bulion;
- sare;
- mărar;
- amidon de porumb
Se curăță, se spală și se taie cubulețe toate legumele. Se călesc până când ceapa capătă o culoare aurie și este lucioasă. Se adaugă mazărea congelată și apa cât să cuprindă mazărea. Se lasă la foc mediu, acoperită cu capac până când boabele de mazăre se înmoaie și celelalte ingrediente pot fi pasate ușor cu furculița. Se adaugă bulion amestecat cu apa și se lasă la fiert până când scade sosul. Se adaugă la sfârșit 2 linguri de amidon dizolvate în apa rece. Se adaugă mărarul spălat și tocat mărunt.
Clătite cu amidon de porumb și aromă de portocală
Rețeta de clătite cu amidon de porumb și aromă de portocală este ușor de preparat. Pentru această rețetă este nevoie de:
- o lingură de amidon de porumb;
- 2 ouă;
- 4 linguri de tărâțe de ovăz;
- 200 ml de lapte dulce;
- o lingură de esență de portocale sau coajă de portocală rasă;
- puțin îndulcitor lichid.
Se amestecă toate ingredientele și se pune compoziția în tavă pentru a se introduce la cuptor. După 20 de minute, se scoate tava din cuptor și se porționează în fâșii egale de mărimea dorită. Fâșiile trebuie umplute apoi cu cremă de brânză, cu gem fără zahăr sau cu diferite creme.
Pâine cu amidon de porumb și brânză
Pentru a prepara pâinea cu amidon de porumb și brânză este nevoie de:
- 3 ouă mari;
- 2 linguri de amidon de porumb;
- 5 linguri de brânză de vaci degresată;
- 5 linguri de iaurt degresat;
- 8 linguri de tărâțe de ovăz;
- un plic de drojdie uscată;
- sare;
- câte o linguriță de semințe de susan și de mac.
Se separă albușurile de gălbenușuri. Apoi, se dizolvă amidonul în 4 linguri de apă rece pentru a rezulta o pastă lichidă care se toarnă peste albușuri. Compoziția se bate spumă. Se amestecă gălbenușurile frecate cu sare cu brânză și iaurt. Se combină tărâțele cu drojdia și se amestecă cu compoziția de gălbenușuri. Se încorporează compoziția în albușurile spumă și se amestecă de sus în jos, ușor, cu o spatulă. Se presară semințe de mac și de susan după ce compoziția este pusă în formă și se lasă la cuptor la 150 de grade C timp de 40 de minute.
Rețete de ciorbe pentru scăderea colesterolului
13.11.2024