4 retete dietetice pentru gurmanzi
Cand iti place sa te infrupti din cele mai gustoase preparate si sa savurezi fiecare inghiţitura, slabitul se poate dovedi a fi o provocare in adevaratul sens al cuvantului. Din fericire, celebra dieta Montignac iti permite sa mananci pe saturate si sa slabesti, iar cel mai nou restaurant din Bucuresti, Bistro Montignac, te invata sa gatesti sanatos. Mihai Amuza, proprietarul restaurantului, a slabit 15 kg cu acest regim, asa ca s-a hotarat sa deschida un restaurant in care toate preparatele respecta principiile dietei Montignac.
22.10.2013
Timp estimat de citire:
2 minute, 30 secunde
1. Supa-crema de ardei cu ghimbir
Calorii/portie: 80
Avand un gust inedit si foarte aromat, supa de ardei rosu este considerata a fi un antreu foarte bun in cadrul dietei Montignac, iar combinatia dintre aroma condimentata a ghimbirului si prospetimea legumelor iti incanta papilele gustative. Intrucat este usoara, poti consuma supa la pranz sau in orice alt moment al zilei.
Ingrediente:
- Ardei gras rosu
- Ceapa
- Ghimbir proaspat
- Smantana lichida degresata
Preparare: Se fierb legumele (ardeiul, ceapa si ghimbirul), se blendeazasi se orneaza cu putina smantana degresata sau iaurt cu 0% grasimi. Se adauga sare si piper dupa gust.
2. Salata de vita Avantgarde
Calorii/portie: 250
Chiar daca este o salata, acest preparat iti confera senzatia de satietate pentru mult timp, datorita muschiului crocant de vita si a mixturii de salate proaspete si dressing usor. Francezii mananca acest tip de salata ca fel principal, impreuna cu un pahar de vin alb sau rosu.
Ingrediente:
- Muschi de vita proaspat
- Rosii cherry
- Salata asortata proaspata (frisee, lolarosa, lolabionda, radicchio)
- Seminte de susan
- Dressinglight de maioneza de casa
Preparare: muschiul de vita se pune pe gratar taiat in stil julien, se amesteca salata cu dressing-ul de hrean si pun deasupra feliile de vita fripte si semintele de susan.
3. Pastrav cu garnitura de spanac
Calorii/portie: 300
Pentru ca in dieta Montignac nu se consuma legume precum cartofi sau morcovi, garniturile sunt putin mai atipice decat cele cu care suntem noi obisnuiti. Combinatia de spanac si pastrav cu o crusta usor crocanta si sarata este hranitoare si gustoasa!
Ingrediente:
- Pastrav proaspat
- Spanac proaspat
- Ceapa
- Usturoi
- Smantana degresata
- Lamaie
- Ulei de masline
Preparare: pastravul se dezoseaza, se desface in stil „fluture” si se introduce in cuptor pentru 10 minute. Se trag in tigaie spanacul si ceapa, apoi se adauga putina smantana degresata. Se adauga sare si piper, dupa gust.
4. Tort de ciocolata Montignac
Calorii/portie: 110
Iata un desert fara strop de faina sau zahar si, totusi, delicios! Tortul este realizat, destul de complicat, doar din ciocolata amaruie, oua si fructoza, ceea ce a fost o adevarata proba de foc pentru bucatarul sef al restaurantului.
Ingrediente:
- Ciocolata neagra cu 81% cacao
- Oua
- Fructoza
- Sos de fructe de padure de casa
- Fructe proaspete (portocala, grapefruit, kiwi)
Preparare: se bat albusul si galbenusul separat si se topeste ciocolata neagra la bain marie. Apoi, se amesteca toate trei incet si se introduc in cuptor la 200 grade pentru 20 minute.
Raluca Mateescu
Foto: Sabina Ghiormescu
Multumiri:
Bistro Montignac
Adresa: Str. George Enescu, nr. 10, sector 1, Bucuresti
Rezervari la: 031.102.07.54 / 0721.170.953 sau rezervari@bistromontignac.ro
Orz verde - cum să-l folosești și ce beneficii are
13.11.2024