5 băuturi pe care nu le asociem cu sănătatea – cum ne pot ajuta
Nu este chiar o nouă revelație, dar apa este probabil cel mai recomandat lichid pe care îl putem consuma în orice moment, fără alte “dureri de cap”. Mai mult, ajută și la slăbit, după cum o demonstrează un studiu din California, publicat în 2008. Femeile care beau un litru suplimentar de apă pe zi față de cantitatea recomandată ard cu până la 4,4 kilograme în plus pe parcursul unui an, fără alte modificări ale dietei. Însă nu doar în apă ne putem pune baza când vine vorba de sănătate! Iată câteva exemple ce pot surprinde pe oricine, căci puțini s-ar fi așteptat la așa un “ajutor” din partea unor băuturi carbogazoase sau chiar alcoolice. Însă totul cu moderație!
06.06.2022
Timp estimat de citire:
3 minute, 39 secundePe lângă apă, se știe că și ceaiul face parte din categoria “super-băuturi” care ajută la menținerea sănătății. Poate fi un aliat de mare ajutor în lupta împotriva cancerului, poate reduce bolile de inimă sau riscul de demență, după cum susține Consiliul Ceaiului din SUA.
Însă dacă nu suntem fanii ceaiurilor, iată alte 5 băuturi la care nimeni nu s-ar fi așteptat să ajute organismul și să aducă o îmbunătățire clară în viața de zi cu zi, după cum chiar studiile o arată.
Cacao sau ciocolată caldă: te face mai inteligent
La începutul anului 2022, Universitatea din Birmingham – Marea Britanie a dezvăluit că o cană de cacao fierbinte sau de ciocolată caldă te poate face mai inteligent. Și o spun chiar cercetătorii de aici, care susțin că mulțimea de flavanoli nutritivi din cacao stimulează oxigenul în creier. Iar acest lucru va spori capacitatea de a gândi clar și de a finaliza bine sarcinile.
Whisky: uneori, bun pentru inimă
Printre cele mai puțin așteptate băuturi care pot fi bune pentru sănătate este whisky-ul. Mai exact, este vorba de o cantitate mică de whisky ce poate reduce riscul de insuficiență cardiacă. Un studiu condus de Institutul de Cercetare Rowett din Aberdeen arată că câteva guri de whisky pe săptămână sunt benefice pentru inimă. Malțul conține antioxidanți care previn formarea de plăci – depuneri pe pereții vaselor de sânge. Însă totul cu moderație, ar fi permise maximum 7 porții mici de whisky pe săptămână (40 ml).
Votca poate preveni formarea cheagurilor de sânge
Pe lângă faptul că are efect antiseptic, votca se dovedește a fi benefică pentru circulație. Poate crește pe moment fluxul de sânge, ceea ce poate ajuta la prevenirea formării cheagurilor. De asemenea, s-a demonstrat că poate scădea colesterolul. Însă, dacă se bea în cantități mari poate cauza afectarea întregului organism. Deci, și în acest caz, cel mai bine este să fie consumată cu multă moderație (limitele recomandate fiind de 40 ml pe zi).
Cola: poate ajuta digestia
Vă resimțiți uneori din pricina durerilor de burtă? O singură gură de cola ar putea să rezolve această neplăcere. Oamenii de știință susțin că băutura de tip cola ar putea ajuta la unele afecțiuni gastrice, precum fitobezoarele, potrivit unui raport din Farmacologie și Terapie Alimentară. Cele mai recente cercetări au arătat că în 90% din cazuri, cola va ajuta la d unor blocaje.
Suc de pepene roșu: îmbunătățește viața sexuală
Sucul de pepene roșu conține L-citrulină, care aparent ajută la îmbunătățirea vieții sexuale. Aminoacidul se transformă în oxid nitric, ceea ce va stimula fluxul sangvin. Iar oamenii de știință susțin că acest lucru ar ajuta considerabil bărbăția.
BONUS! Suc de cireșe: bun pentru memorie
Un pahar de suc de cireșe în fiecare zi poate ajuta la menținerea sănătății creierului până la bătrânețe! Un studiu realizat de cercetătorii americani de la Universitatea din Delaware a scos la iveală că persoanele între 65 și 73 de ani care au băut un pahar de suc de cireșe pe zi timp de 12 săptămâni au observat unele progrese notabile. Mai exact, participanții la cercetare au primit un test de memorie, iar cei care au consumat sucul au obținut scoruri mai mari.
Alimente care conțin vitamina A (surse vegetale și animale)
18.11.2024