5 mituri demolate despre diete
Vrei sa slabesti, stiu. Dar inainte sa te apuci de un regim alimentar care promite multe kilograme in minus, tine cont de cateva ponturi. Slab sau Gras s-a documentat si a aflat pentru tine care sunt miturile celebre legate de diete. Ce e adevarat, ce e fictiune, afla in randurile de mai jos.
14.12.2010
Timp estimat de citire:
3 minute, 30 secunde
1. Mit: Dietele bazate pe produse fara grasimi sunt cele mai sanatoase
Fals. O dieta saraca in grasimi ajuta la slabit, dar sa tai definitiv grasimile din alimentatie nu e sanatos deloc. „Oamenii au tendinta sa creada ca o dieta fara grasimi o sa ii scape de kilogramele in plus ca prin minune, insa ar trebui sa stie ca o treime din calorii trebuie luata din grasimi”, a declarat Lyndel Costain, nutritionist. Corpul uman are nevoie de grasimi pentru a avea energie, pentru regenerarea tesuturilor si transportul vitaminelor A, D, E si K. Lyndel completeaza: „Ca si informatii-ghid, o femeie are nevoie, in medie, de 70 g de grasimi pe zi (95 g barbatii), pragul minim fiind de 30 g la femei si 40 g la barbati. Ideea e sa renuntati la grasimile saturate si sa mancati produse ce contin grasimi nesaturate, precum uleiul de masline sau avocado”.
2. Mit: Dietele radicale te ajuta sa slabesti rapid
Adevarat, dar extrem de periculos. Claire MacEvilly, nutritionist la Institutul de Cercetare MRC din Cambridge, explica: „Sa slabesti domol, cu o dieta pe termen lung, e cel mai indicat. Dietele ce au rezultate imediate, kilograme bune pierdute in doar o saptamana-doua, nu inlatura doar grasimea ci slabesc si muschii si tesuturile. Acest lucru declanseaza un soc al sistemului metabolic, pacalindu-l sa aiba nevoie de mai putine calorii pe zi. Apoi, dupa ce dieta se termina, in loc sa slabiti in continuare, va veti ingrasa si mai rau.” Tocmai de aceea, orice dieta sanatoasa recomanda celui ce o urmareste sa impleteasca regimul alimentar cu sportul. Miscarea intareste musculatura si pastreaza un metabolism echilibrat.
3. Mit: Daca mananci noaptea tarziu, te ingrasi
Fals. Cele mai multe diete interzic mancatul dupa o anumita ora de seara. Planurile alimentare pun aceasta interdictie pe seama faptului ca grasimile nu vor fi arse din cauza lipsei de activitate fizica. Un studiu de la Centrul Dunn de Nutritie din Cambridge arata insa altceva. in cadrul experimentului, voluntarii au fost supusi unor teste cu un dispozitiv performant ce masoara atat caloriile stocate, cat si pe cele consumate. Subiectii au fost hraniti cu un pranz copios si o cina light pentru o saptamana, apoi cu un pranz mai sarac si o cina indestulata a doua saptamana. Rezultatele au fost uimitoare: cina bogata consumata seara tarziu nu a provocat o depozitare a caloriilor mai mare decat mancarea de seara light. Nutritionistul Costain a marturisit: „Am demonstrat ca nu e important cand mananci, important este cumulul de calorii pe care il ingerezi timp de 24 de ore. Totodata, persoanele ce sar peste mese in timpul zilei iar seara devoreaza frigiderul sunt mult mai predispuse la ingrasare decat cele ce au o ritmicitate in alimentatie. Recomandam consumul ponderat si regulat, mesele periodice si respectarea maximului de calorii pe zi.”
4. Mit: Laptele semi-degresat si cel degresat contin mai putin calciu decat cel normal
Fals. De fapt, laptele cu 0% grasimi contine mai mult calciu decat cel normal. Alison Sullivan, nutritionist, explica: „Calciul se afla in partea apoasa a laptelui, nu in cea cremoasa. Asadar, daca vreti sa slabiti si sa reduceti grasimile din alimentatie, laptele degresat este alegerea perfecta deoarece e sarac in grasimi si contine cu 10 mg de calciu mai mult pe 200 ml decat cel normal. Varianta degresata este ideala pentru un mod de viata sanatos, iar cel normal este indicat copiilor si adultilor care vor sa se ingrase.”
5. Mit: Orice fumator care se lasa de tigari se ingrasa
Fals. Cercetatorii au demonstrat ca, in ciuda faptului ca nicotina influenteaza metabolismul, efectele acesteia sunt extrem de mici. De fapt, persoanele in cauza se ingrasa pentru ca, in lipsa viciului periodic, se refugiaza in mancare. Medicii nutritionisti recomanda consumul de morcovi proaspeti, sparanghel, sau orice alt tip de legume, in schimbul alimentelor precum biscuiti, snacksuri, stixuri etc.
Vanessa Stefan
Disclaimer: Informatiile din acest articol apartin exclusiv autorului acestui material si redau o experienta personala in lupta cu kilogramele in plus. Orice recomandare medicala continuta de acest material are scop informativ. Rezultatele nu sunt tipice, pot varia de la individ la individ si pot depinde de stilul de viata al fiecaruia, de starea de sanatate, dar si de alti factori.
Slăbitul și consumul de apă: cât și când trebuie să bei apă
22.11.2024