15.09.2020
Timp estimat de citire:
3 minute, 10 secundeLipsa apetitului reprezintă una dintre cele mai des auzite „plângeri” ale mamelor în legătură cu piticii lor. Uneori e doar o închipuire, alteori e o problemă reală.
Inapetența la copii este adesea aparentă, părinții având senzația că puiul lor trebuie să mănânce mai multe decât are nevoie și decât poate. Astfel, cea mai frecventă cauză a inapetenței micuților o constituie chiar anxietatea familiei în acest sens. Copilul este forțat să mănânce și, ca reacție, el refuză alimentația. Acest lucru este cu atât mai pregnant între 9 luni și 2 ani, când se instalează perioada de negativism.
În mod real, inapetența apare în contextul unor boli infecțioase acute, în caz de anemie prin deficit de fier, leziuni ale mucoasei bucale sau faringelui (stomatite sau amigdalite), carențe nutriționale sau administrare în exces de vitamina D sau A (separat sau în preparate polivitaminice), boli cronice.
Fără panică!
Indiferent de factorii determinanți, lipsa poftei de mâncare trebuie tratată cu seriozitate, dacă se înregistrează o stagnare a creșterii sau o scădere în greutate. Dar și aici lucrurile pot fi ușor relative, știindu-se faptul că evoluția ponderală a fiecărui copil se raportează la greutatea la naștere, dar și la particularitățile genetice (un copil prematur va recupera deficitul de greutate și lungime după doi ani de viață, iar un copil din părinți scunzi va fi la rândul său sub media parametrilor normali).
Măsuri de luat
În cazul în care situația persistă, este imperativ să te adresezi medicului pediatru, care va evalua cu mai multă acuratețe situația și-ți va oferi soluțiile corecte. Este foarte posibil să solicite o anchetă alimentară. Ce este aceasta? Este evidența zilnică timp de o săptămână sau mai mult a tuturor alimentelor consumate de copil. În felul acesta se poate stabili cu exactitate ce a mâncat cel mic: câtă carne și derivate din carne, câte și ce fel de produse lactate, câte legume și fructe, câte făinoase și zaharuri etc. În ancheta alimentară trebuie incluse și mesele/gustările din afara casei (grădiniță/școală, loc de joacă, alte locuri). Totodată, trebuie să conțină informații și despre tranzitul intestinal al copilului, menționându-se frecvența, dar și aspectul scaunelor.
Ceea ce mai trebuie să faci cu prisosință este să-l obișnuiești cu orele regulate de masă și să eviți gustările dintre ele. Orice gustare, cât de mică, între mese, crește nivelul glicemiei și alungă nevoia de a mânca. De asemenea, renunță la oferirea de recompense sau administrarea de pedepse referitor la atitudinea față de masă. Astfel, copilul se simte mereu în centrul atenției și are ocazia să speculeze la maximum momentul.
Reține!
Dacă cel mic refuză să mănânce, el nu trebuie forțat pentru că va percepe masa ca pe o agresiune sau un ritual ce-l va face nefericit. Ai răbdare și abordează calea blândeții. Încearcă să-l atragi altfel la masă. Oferă-i un loc special, mâncați împreună cu toată familia, păstrând o atmosferă de calm și voie bună, fără televizor în preajmă sau alte surse de bruiaj.
Nu uita că puterea exemplului poate face de foarte multe ori adevărate minuni. Cu atât mai mult în astfel de cazuri, știut fiind faptul că obiceiurile alimentare sănătoase se învață în familie.
Meniul de campion: ce punem în farfuriile celor mici
29.09.2023