Merită să încerci aceste rețete pentru dieta Rina
Dieta Rina provine din familia dietelor disociate și se bazează pe ideea că organismul nostru procesează și metabolizează în ritm diferit atât carbohidrații, cât și proteinele și fibrele. Prin urmare, această dietă are drept scop să facă metabolismul să funcționeze în ritm alert și să-l antreneze pentru o anumită disciplină în materie de aport alimentar, dar nu caută să priveze oamenii de plăcerile gastronomice. Descoperă rețete dieta Rina pentru una dintre cele patru etape de disociere a alimentelor, cea în care se consumă proteine.
19.02.2021
Timp estimat de citire:
12 minute, 21 secunde5 Rețete pentru dieta Rina (Ziua 1 – Proteine)
Dieta Rina începe cu ziua de proteine. De obicei, când te gândești la proteine, te gândești la diferite tipuri de carne. Dar proteinele pot fi obținute din multe alte surse, inclusiv plante, lapte și chiar nuci. Scopul este să consumi în principal proteine în acea zi. Pentru ca mesele să fie mai delicioase, poți combina carnea și cu o cantitate mică de garnituri.
Principii dieta Rina pentru ziua de proteine
Dieta Rina rețete proteine – mic dejun
Micul dejun este identic în fiecare zi, cu excepția zilelor de apă. Trebuie să fie alcătuit dintr-un tip de fruct SAU aliment neutru (fără condimente sau suplimente). Ai voie să adăugi o lingură de miere la cafeaua sau ceaiul de dimineață.
Dacă îți este foame, poți mânca mai mult de un mic dejun pe zi, dar trebuie să lași cel puțin două ore între mese. Nu este recomandat să amesteci diferite tipuri de fructe sau legume la micul dejun, adică un tip de fructe sau legume se consideră o singură masă, inclusiv consumul de suc de fructe sau legume.
Unele fructe, merele, de exemplu, irită stomacul mai ales atunci când sunt consumate ca primă masă. Încearcă și alte fructe sau legume, dacă ai astfel de simptome.
Dieta Rina rețete proteine – prânz
La prânz, consumă alimente bogate în proteine, cum ar fi carnea, peștele, fructele de mare, tofu, ouăle sau produsele lactate. Nu trebuie combinate surse diferite de proteine cum ar fi carnea, peștele, fructele de mare, ouăle sau produsele lactate. Acestea trebuie consumate separat. Poți mânca suplimentar o felie de pâine (de preferință pâine integrală), precum și o salată mare cu verdeață proaspătă și un pic de ulei de măsline (fără niciun alt sos). Salata trebuie să conțină numai alimente neutre. Bea 300 ml de supă fără condimente după masă. Supa trebuie preparată din tipul de produse incluse la masa de prânz. Cuburile de supă din comerț nu sunt potrivite pentru că au prea multe grăsimi, sare și condimente.
În fiecare nouă zi de proteine încearcă să consumi alt tip de proteine. Aportul de calciu este redus în timpul dietei, deoarece trebuie să mănânci carne, produse lactate, ouă și pește în zilele de proteine, deci trebuie să compensezi lipsa calciului cu alte alimente cu conținut de calciu (migdale, caise, broccoli etc.).
Lasă să treacă cel puțin 4 ore între prânz și cină.
Dieta Rina rețete proteine – cină
La cină consumă același tip de proteine ca și la prânz, dar în cantitate mai mică, fără pâine și supă. Dacă ai avut carne la prânz, mâncă tot carne la cină. Dacă masa de prânz a fost pe bază de produse lactate, cina ar trebui să includă tot produse lactate. Acest lucru nu este absolut necesar, dar este recomandat pentru rezultate mai bune.
- Dieta Rina rețete proteine – Omletă cu bacon la grătar
Ce ai nevoie:
- 6 ouă
- 20 g unt cu conținut scăzut de grăsimi
- 2 linguri de smântână ușoară
- 8 felii de bacon, nu prea groase
- Sare, piper
Preparare:
- Preîncălzește cuptorul în poziția de grătar.
- Așază feliile de bacon pe un grătar cu o foaie de copt dedesubt, ca să colecteze grăsimea.
- Lasă baconul pe grătar aproximativ 5 minute, până când se usucă și se ondulează puțin.
- În acest timp, sparge ouăle într-un castron și bate-le cu sare și piper.
- Topește untul într-o tigaie, toarnă ouăle bătute și amestecă-le in tigaie la foc mic până se coagulează și se înmoaie.
- Adaugă smântâna, amestecă și stinge focul.
- Servește omleta pe farfurie cu feliile de bacon la grătar.
- Dieta Rina rețete proteine – Coaste de porc cu condimente
Ce ai nevoie:
- 1,2 kg de coaste de porc
- 2 căței de usturoi
- 2 cm de ghimbir proaspăt
- 3 linguri de miere
- 2 linguri de oțet
- 2 linguri sos de soia
- 1/2 linguriță boia
- piper, sare
Preparare:
- Curăță și toacă usturoiul.
- Rade ghimbirul.
- Într-un castron, amestecă mierea, sosul de soia și oțetul.
- Adaugă usturoiul, ghimbirul, piperul și boiaua.
- Unge coastele cu această marinadă.
- Lasă-le la macerat 3 ore în congelator.
- Gătește coastele pe grătar timp de 30 de minute, acoperindu-le în mod regulat cu marinadă.
Ca să gătești coastele în cuptor, preîncălzește-l în poziția de grătar și gătește coastele timp de 30 de minute, întorcându-le la 15 minute.
- Dieta Rina rețete proteine – Carpaccio de vită cu fulgi de parmezan
Ce ai nevoie:
- 600 g file de vită (o bucată de 6 cm grosime)
- 50 g fulgi de parmezan
- 6 lingurițe de ulei de măsline
- 2 lămâi
- 50 g semințe de pin
- sare, piper
Preparare:
- Pune carnea într-o pungă specială pentru congelator. Lasă punga în congelator timp de 1 oră, astfel încât carnea să fie tare și ușor de tăiat.
- Între timp, pregătește sosul într-un castron din sucul unei lămâi, 4 lingurițe de ulei de măsline, un praf de sare și piper. Bate bine ingredientele cu o furculiță și pune castronul în frigider.
- Scoate carnea rece din pungă și tai-o în felii cât mai subțiri cu ajutorul unui cuțit lung, cu lama ascuțită și flexibilă. Așază o felie de carne între două folii de plastic și aplatizeaz-o cu un sucitor până când devine transparentă. Repetă operația cu celelalte felii.
- Aranjează feliile subțiri de carne de vită pe farfurii. Presară deasupra semințele de pin și fulgii de parmezan și stropește totul cu 2 lingurițe de ulei de măsline. Condimentează cu sare și piper și servește imediat cu felii de lămâie alături.
- Ai voie să adaugi 300 de grame de ruccola în farfurie.
- Dieta Rina rețete proteine – Ruladă de carne cu felii de bacon
Ce ai nevoie:
- 200 g pulpă de porc, tocată
- 200 g spată de vițel, tocată
- 125 g felii subțiri de bacon
- 150 g pesmet
- 200 ml de apă
- 2 ouă
- 30 g unt
- 2 lingurițe de coniac
- 2 linguri de vin alb sec
- 1 vârf de cuțit de cimbru uscat
- Sare, piper
Preparare:
- Preîncălzește cuptorul la 210 ° C.
- Înmoaie pesmetul în apă și stoarce-l în mână.
- Într-un castron, amestecă pesmetul scurs și carnea tocată, ouăle, cimbrul și coniacul.
- Adaugă sare și piper și amestecă totul bine.
- Unge o formă de chec cu ulei.
- Așază pe fundul formei jumătate din feliile de bacon.
- Toarnă compoziția din carne în formă.
- Acoperă cu restul de felii de bacon.
- Coace rulada in cuptor timp de 30 de minute.
- Apoi, stropește-o cu vin alb, acoper-o cu folie de aluminiu și mai las-o la cuptor timp de 15 minute.
- Servește fierbinte.
- Dieta Rina rețete proteine – Pate de ficat de porc
Ce ai nevoie:
- 350 g de ficat de porc
- 350 g piept de porc
- 350 g slănină proaspătă, fără șorici
- 2 cepe
- 3 căței de usturoi
- 1 legătură de pătrunjel
- 1 crenguță de cimbru
- câteva foi de dafin
- 20 g de sare
- 3 g de piper
Preparare:
- Toacă ficatul de porc, pieptul de porc și slănina proaspătă.
- Toacă și usturoiul, pătrunjelul și cepele.
- Amestecă totul și adaugă sare și piper.
- Pune amestecul în borcane sterilizate, curate și uscate.
- Pune deasupra, în fiecare borcan, cimbru și 1-2 foi de dafin.
- Închide borcanele și fierbe-le 2 ore la foc mediu într-o cratiță cu apă. Apa să acopere capacele.
- Stinge focul și lasă borcanele să se răcească în cratiță.
- Scoate borcanele din apă, usucă-le și păstrează-le într-un loc uscat și răcoros.
- Dieta Rina rețete proteine – Piept de pui cu smântână și muștar – Rețetă bonus!
Ce ai nevoie:
- 4 buc. piept de pui
- 2 linguri de muștar
- 1 lingură de smântână
- 1 linguriță de cimbru uscat
- 10 g unt
Preparare:
- Taie pieptul de pui în cuburi mari.
- Topește untul într-o tigaie.
- Prăjește puiul tăiat cubulețe în unt timp de aproximativ 7 până la 8 minute, la foc mediu.
- Adaugă muștarul, smântâna, mai lasă pe foc mic încă 2 minute.
- Presară cimbru uscat și servește.
Nu este nevoie de sare dacă muștarul este sărat.
Dieta Rina, pe scurt
Dieta Rina este o dietă disociată în cadrul căreia ai voie să mănânci, după bunul plac, un tip de mâncare pe zi (o zi numai legume, o zi numai carne, o zi numai carbohidrați, o zi numai fructe etc.) fără să bei apă în timpul meselor. Dacă vrei să ții dieta Rina, trebuie să eviți anumite combinații de alimente în aceeași zi. Este astfel posibil să obții o dietă echilibrată pe parcursul unui ciclu de câte patru zile, consumând, de exemplu:
- Ziua 1: numai carne, ouă și lactate (carne de vită, miel, carne de pasăre, porc, vițel, iepure, iaurturi simple, brânză de vaci, brânzeturi, păstrăv, somon, macrou, sardine, cod, hering);
- Ziua 2: numai legume (fasole verde, morcovi, conopidă, salată, castraveți, roșii, spanac);
- Ziua 3: numai alimente cu amidon (cartofi, orez, paste, pâine, cereale);
- Ziua 4: numai fructe (mere, pere, banane, piersici, căpșuni, zmeură, portocale, pepene verde, pepene galben);
Ce beneficii îți aduce dieta Rina pe termen scurt și lung
Avantajele dietei Rina:
- Cu dieta disociată Rina, este posibil să slăbești rapid;
- Din dietă nu fac parte mâncărurile ultra-procesate din comerț care conțin mai multe tipuri de alimente, la fel ca și băuturile răcoritoare, ceea ce este benefic pentru sănătate.
- Includerea în dietă a alimentelor proaspete și neprelucrate este un beneficiu al dietei Rina.
Dezavantajele dietei Rina:
Dieta disociată Rina pare promițătoare, dar are dezavantajele sale. Potrivit principiului acestei diete, fiecare aliment consumat separat nu te îngrașă. Se bazează pe crearea unui deficit caloric și separarea alimentelor care conțin proteine, carbohidrați, amidon.
Cu toate acestea, mai multe puncte sunt încă subiect de controversă. Conform principiilor, este necesar să separi pe zile proteinele, carbohidrații și amidonul. Pe de altă parte, este necesar să mănânci fructe în fiecare dimineață, indiferent de ziua dietei. Poți mânca pâine în ziua de amidon și, în ziua de carbohidrați, ai voie să mănânci pizza, tort, ciocolată, care sunt departe de a fi alimente care ajută la slăbit.
Pericolul dietei Rina: efectul yo-yo
Fructele acide consumate dimineața provoacă o senzație acută de foame. Mai multe fructe consumate pe stomacul gol pot cauza probleme digestive. Este important să vedem faptul că dieta nu ține cont de indicele de masă corporală, de factorii individuali precum nivelul de activitate, sedentarismul și starea generală de sănătate. Totuși, aceste elemente sunt esențiale pentru a obține o pierdere în greutate durabilă, fără riscuri pentru sănătate.
Cu un risc nutrițional scăzut, această dietă este eficientă pe termen scurt. Dar, în timpul dietei, putem pierde masă musculară în loc de grăsimi. De asemenea, trebuie să fim atenți la efectul yo-yo: dacă nu revenim la o dietă echilibrată după ce ținem Rina, este foarte ușor să luăm în greutate.
Detoxifiere în locul dietei Rina
Se poate spune că așa-numitele diete rapide miraculoase sunt nebunești și periculoase. Conform regulii fundamentale, dacă ingerăm alimente care ne dau mai multă energie decât avem nevoie, corpul o va transforma în grăsime care se depune și astfel acumulăm kilogramele.
Ca să scăpăm de excesul de kilograme pe termen lung, fără riscuri, trebuie să avem o alimentație variată și echilibrată și să instaurăm obiceiuri sănătoase precum exercițiile fizice și curele de detoxifiere regulate.
Trebuie acordată atenție cantității și proporției adecvate de proteine, carbohidrați, lipide, precum și aportului de oligoelemente, minerale și vitamine necesare pentru buna funcționare a corpului, care nu este asigurată de dieta Rina. Trebuie să evităm grăsimile saturate și să favorizăm grăsimile nesaturate consumând pește și piept de pui. De asemenea, putem lua în considerare înlocuirea unei părți din carne cu fasole sau leguminoase. Este bine să consumăm produse lactate slabe și cereale bogate în fibre .
Eficacitatea unei diete bine concepute poate fi sporită prin detoxifiere, care favorizează eliminarea deșeurilor acumulate în organism, ameliorează apariția celulitei, previne durerile articulare și stimulează digestia.
O cură de detoxifiere ne permite să devenim mai echilibrați și ne întărește imunitatea, însă aici trebuie să subliniem importanța alegerii unui program de detoxifiere care nu pune în pericol sănătatea.
Rețete dieta Rina – Concluzii
În pofida pierderii rapide în greutate, alimentația după rețete dieta Rina nu este recomandată pe termen lung, deoarece perturbă serios funcțiile organismului și îl forțează, în fiecare zi, să se adapteze unui nou nivel metabolic, precum și carențelor alimentare. Astfel, consecințele dietei Rina ar putea fi multe și variate, în funcție de caz: pierderea de masă musculară; osteoporoză; impotență; slăbirea sistemului imunitar; lipsa secreției de sucuri digestive; anemie (deoarece proteinele sunt implicate în coagularea sângelui); amenoree cu deficit de proteine; depresie; îmbătrânire prematură; cașexie (slăbire extremă) etc.
În plus, toate alimentele în exces, chiar și într-o singură zi, forțează corpul să elimine anumite deșeuri în masă și pun presiune pe organele excretoare, cum ar fi rinichii sau intestinele. În plus, aportul mare al unei clase alimentare cum ar fi fructele apoase determină creșterea uriașă a acizilor din organism. Dacă nu reușește să îi oxideze complet, organismul pierde rezervele de minerale, care se poate face în detrimentul părului, unghiilor și al oaselor.
Merită să încerci aceste rețete pentru dieta Rina
19.02.2021