Recomandări pentru îmbunătățirea obiceiurilor alimentare
Când vorbim de alimentație, mulți dintre noi ne-am dezvoltat anumite obiceiuri, unele mai bune, altele mai putin bune. Chiar dacă obiceiurile alimentare sunt aceleași de ani de zile, nu este prea târziu pentru a face îmbunătățiri.
19.04.2024
Timp estimat de citire:
4 minute, 9 secundeEfectuarea unor schimbări bruște și radicale nu va aduce beneficii sănătății și nu va avea succes pe termen lung. Îmbunătățirea permanentă a obiceiurilor alimentare necesită o abordare atentă în care să reflectați bine asupra tuturor deprinderilor alimentare specifice , să înlocuiți abiceiurile alimentare nesănătoase cu altele mai sănătoase și să consolidați rezultatele obținute ale acestor alegeri.
Recomandări pentru o alimentație mai sănătoasă:
- Creați o listă cu obiceiurile alimentare și de hidratare.
- Păstrați un jurnal de alimente și băuturi pentru câteva zile.
- Notați tot ce mănâncați și beți, inclusiv băuturile zaharoase și alcoolul.
- Notați ora din zi în care ați mâncat sau ați băut produsul deoarece acest lucru vă va ajuta să vă descoperiți un tipar al obiceiurilor. De exemplu, ați putea descoperi că întotdeauna luați o gustare dulce pentru a vă ajuta să treceți prin declinul energetic de la mijlocul după-amiezii. Folosiți-va de jurnal pentru a vă nota acest lucru precum și starea pe care o aveați atunci când ați decis să mâncați, mai ales dacă mâncați când nu vă era foame. Erați obosit? Stresat?
- Evidențiați obiceiurile care vă pot determina să mâncați în exces.
Obiceiurile alimentare care pot duce la creșterea în greutate
- Mănâncați prea repede
- Mănâncați deși nu vă este foame
- Mănâncați în picioare
- Mănâncați mereu desert
- Sariți peste mese
După ce ați notat în jurnal cele de mai sus, analizați obiceiurile alimentare nesănătoase pe care le-ați evidențiat și asigurați-vă că ați identificat toți factorii declanșatori care duc la acele obiceiuri. Identificați obiceiurile care vi se par cele mai puțin sănătoase și pe care doriți să le îmbunătățiți mai întâi.
Alcătuiți-vă o listă de recomandări examinând jurnalul alimentar pentru a evita situațiile care pot duce la declanșarea obiceiului de a mânca din alte motive decât foamea și observați cum vă simțiți de obicei în acele momente. Adesea, mediul sau o anumită stare emoțională declanșează obiceiul de a mânca, deși nu vă este foame – vizionarea unui film la TV, gustările preferate la îndemână, o situație stresantă, plictiseală, oboseală etc.
Reflectând asupra obiceiurilor alimentare, înlocuiți obiceiurile nesănătoase cu altele noi, sănătoase – mâncați atunci când vă este cu adevărat foame, nu când sunteți obosiți, supărați, plictisiți.
Planificați-vă mesele din timp pentru a vă asigura că mâncați o masă sănătoasă și echilibrată
- Consumați legume și fructe prospete – se recomandă să consumați cel puțin 5 porții dintr-o varietate de fructe și legume în fiecare zi. Pot fi proaspete, congelate, conservate, uscate sau suc.
- Consumați multe fibre – fibrele ajută la menținerea sănătății digestive și ne ajută să ne simțim mai plini mai mult timp. De asemenea, fibrele ajută la controlul zahărului din sânge și scad nivelul colesterolului.
- Mâncați mai mult pește – încercați să mâncați cel puțin 2 porții de pește pe săptămână
- Reduceți grăsimile saturate și zahărul
- Folosiți mai puțină sare (nu mai mult de 6 g pe zi pentru adulți)
- Fiți activi și mențineți-vă o greutate sănătoasă – pe lângă o alimentație sănătoasă, exercițiile fizice regulate vă pot ajuta să diminuați riscul de a suferi de afecțiuni grave de sănătate. De asemenea, este important pentru sănătatea și bunăstarea dumneavoastră generală.
- Hidratați-vă corespunzător – beți multă apă deoarece apa ajută la eliminarea toxinelor. Deshidratare provoacă oboseală, energie scăzută și dureri de cap.
Consolidați rezultatele obținute prin adoptarea obiceiurilor sănătoase și aveți rabdare cu dumneavoastră deoarece obiceiurile necesită timp pentru a se dezvolta.
Sănătatea noastră depinde de obiceiurile noastre alimentare, iar obiceiurile noastre depind de disciplina și disponibilitatea noastra.
Disclaimer: Informatiile din acest articol apartin exclusiv autorului acestui material si redau o experienta personala in lupta cu kilogramele in plus. Orice recomandare medicala continuta de acest material are scop informativ. Rezultatele nu sunt tipice, pot varia de la individ la individ si pot depinde de stilul de viata al fiecaruia, de starea de sanatate, dar si de alti factori.
Dieta de 7 zile cu semințe de in - reguli, beneficii, contraindicații
23.02.2024