Ceaiuri calmante și antispastice pentru cei care suferă de colon iritabil
Ceaiurile se numără printre cele mai vechi și totodată cele mai cunoscute remedii naturiste, fiind eficiente în ameliorarea a nenumărate probleme de sănătate. Printre ele se numără și colonul iritabil – o afecțiune digestivă destul de frecventă, dar foarte neplăcută prin prisma simptomelor specifice. Pacienții cu colon iritabil pot să apeleze la o gamă variată de ceaiuri cu scopul calmării și reducerii frecvenței acestor simptome.
09.07.2024
Timp estimat de citire:
7 minute, 0 secundeDespre acest subiect vom vorbi pe parcursul articolului de față în care vom explica pentru început ce este colonul iritabil și care sunt simptomele sale deranjante, după care vom oferi câteva sugestii de ceaiuri recomandate pacienților care suferă de o astfel de afecțiune.
Ce este colonul iritabil
Pentru cine cunoaște un minim de anatomie, este evident că ne referim la o afecțiune localizată la nivelul colonului, mai exact a intestinului gros care constituie partea terminală a tubului digestiv. Aici este absorbită apa și ultimele substanțe nutritive din resturile alimentare trecute deja prin stomac și intestinul subțire, care rămân apoi stocate în colon formând scaunul care este eliminat apoi pe cale naturală.
Colonul iritabil este o afecțiune cronică de natură digestivă cauzată de inflamații repetate la nivelul acestui segment al tubului digestiv, dezechilibre ale florei bacteriene, sensibilitate crescută la anumite substanțe din alimente sau contracții spastice ale mușchilor netezi din pereții intestinului gros. Cauzele diferă de la o persoană la alta însă indiferent de acestea colonul iritabil se manifestă prin simptome precum balonare, crampe abdominale, greață, diaree, constipație, flatulență excesivă. Toate aceste manifestări afectează adesea și starea psihică împreună cu calitatea vieții, fiind asociate uneori și cu tulburări de anxietate sau depresie. În același timp, stresul joacă un rol important în declanșarea simptomelor asociate cu colonul iritabil.
Întrucât aceste simptome nu pot fi întotdeauna controlate, ceaiurile calmante și antispastice sunt un remediu la care apelează adesea pacienții cu colon iritabil, pentru ameliorarea disconfortului.
Care sunt cele mai bune ceaiuri pentru colon iritabil
Din fericire, natura este destul de generoasă pentru cei care suferă de colon iritabil, punându-le la dispoziție o serie de plante din care se pot prepara ceaiuri pentru a calma și a preveni simptomele specifice acestei afecțiuni. În cele ce urmează vom face o trecere în revistă a acestor ceaiuri și a modurilor în care acționează în beneficiul celor care suferă de colon iritabil.
Ceaiul de mentă
Se numără printre ceaiurile cel mai des recomandate pentru ameliorarea problemelor digestive, datorită mentolului care are un efect calmant atât în plan fizic, cât și psihic. În cazul pacienților cu colon iritabil, ceaiul de mentă își pune în valoare efectul antispastic, reducând contracțiile mușchilor netezi și odată cu ele intensitatea crampelor abdominale. În același timp, reduce inflamația care este adesea asociată cu colonul iritabil și totodată distruge bacteriile care pot ajunge în tubul digestiv provocând infecții care amplifică simptomele specifice acestei boli. Nu în ultimul rând, datorită aromei plăcute și reconfortante, aceste ceaiuri reduc nivelul de stres și îmbunătățesc starea psihică, ceea ce contribuie la prevenirea simptomelor asociate cu colonul iritabil.
Ceaiul de păpădie
Păpădia este o altă plantă medicinală intens folosită în medicina tradițională, datorită numeroaselor sale beneficii. Printre altele, ceaiurile de păpădie au efect antiinflamator datorită căruia sunt recomandate pentru ameliorarea simptomelor specifice colonului iritabil generate de procesul inflamator. În același timp au și acțiune antispastică prin care relaxează mușchii netezi din pereții colonului, ameliorând astfel crampele abdominale și diareea. Păpădia are și un efect ușor laxativ datorită căruia ceaiul este eficient împotriva constipației și totodată contribuie la eliminarea gazelor din intestinul, gros care cauzează balonare și flatulență.
Ceaiul de mușețel
Este unul din cele mai cunoscute ceaiuri din medicina tradițională autohtonă, fiind folosit de sute de ani ca remediu pentru numeroase probleme de sănătate. Beneficiile sale se manifestă și în plan digestiv prin efectul antispastic și antiinflamator ce ameliorează durerile abdominale, totodată fiind eficient și împotriva diareei.
Nu în ultimul rând, ceaiul de mușețel se numără printre ceaiurile cu efecte benefice și asupra psihicului, fiind relaxant și reducând stresul care declanșează de multe ori simptomele asociate cu colonul iritabil.
Ceaiul de ghimbir
Chiar dacă este unul din ceaiurile cu care românii au făcut cunoștință ceva mai târziu, ceaiul de ghimbir a fost rapid „adoptat” și a devenit un remediu naturist folosit frecvent. Datorită gustului și aromei inconfundabile, ceaiul de ghimbir taie greața, fiind eficient astfel și împotriva vărsăturilor. Poate fi folosit de pacienții cu colon iritabil și pentru calmarea durerilor abdominale, datorită efectului antispastic ce relaxează mușchii netezi din intestinul gros și reduce contracțiile acestora. În același timp, ceaiul de ghimbir este eficient și împotriva balonării, contribuind și la întărirea scaunului, în caz de diaree.
Ceaiul de anason
Originar din zona mediteraneană, anasonul a devenit la rândul său un remediu naturist tot mai des folosit și la noi. Aroma plăcută a ceaiului de anason e dată de o serie de compuși naturali cu proprietăți antispastice, antiinflamatoare și carminative, cum nu se poate mai potrivite pentru ameliorarea simptomelor neplăcute ale colonului iritabil.
Astfel, prin efectul antiinflamator și antispastic ceaiul de anason calmează crampele abdominale, iar datorită proprietăților carminative facilitează eliminarea gazelor intestinale, reducând balonarea și flatulența. În aceeași timp, ceaiul de anason are și un efect ușor laxativ putând fi administrat ca remediu împotriva constipației.
Ceaiul de lemn-dulce
Ceaiul de lemn-dulce este un remediu importat din India și zona Asiei unde este cunoscut de mii de ani pentru efectele benefice asupra problemelor digestive, hepatice, renale și respiratorii. În acest articol ne interesează doar problemele de natură digestivă, categorie în care se încadrează și boala colonului iritabil cu simptomele specifice. În privința acestora, ceaiul de lemn-dulce își pune în valoare proprietățile antispastice și antiinflamatoare care calmează crampele și previn alte simptome asociate cu inflamația colonului. De asemenea, și în cazul ceaiului de lemn dulce putem vorbi de un efect laxativ care îl recomandă ca remediu împotriva constipației ușoare.
Ceaiul de fenicul
Feniculul este o plantă înrudită cu anasonul, făcând parte din aceeași familie și împărtășind multe proprietăți comune. Astfel, la fel ca ceaiul de anason despre care am vorbit mai devreme, ceaiul de fenicul ameliorează crampele datorită efectului antispastic și reduce balonarea și flatulența întrucât facilitează eliminarea gazelor intestinale.
În același timp, ceaiul de fenicul stimulează secreția de bilă iar in acest fel îmbunătățește digestia, ceea ce reduce riscul apariției simptomelor specifice colonului iritabil.
Ceaiul de turmeric
Acest remediu este cunoscut în special datorită proprietăților sale antiinflamatoare și antioxidante datorate unui compus specific care se găsește în rădăcina de turmeric și se numește curcumină.
Datorită curcuminei, ceaiul de turmeric reduce inflamația în organism, iar prin acest efect previne și combate simptomele colonului iritabil declanșate de procesul inflamator. Are și un oarecare efect antispastic ce relaxează mușchii intestinali și reduce durerea generată de crampele abdominale, fiind și un bun stimulent pentru digestie.
Totuși, în ciuda efectelor sale benefice, ceaiul de turmeric trebuie consumat cu moderație pentru că în cantități prea mari poate irita stomacul, amplificând astfel disconfortul abdominal, în loc să îl amelioreze.
Este important de reținut că ceaiurile enumerate mai sus nu sunt suficiente pentru a ține sub control simptomele colonului iritabil, fiind necesare și alte măsuri. O importanță deosebită o are alimentați, care trebuie adaptată permanent în funcție de simptome. Astfel, împotriva constipației dar și pentru reducerea riscului acestei tulburări se recomandă alimentele bogate în fibre, în timp ce pentru ameliorarea diareei se recomandă evitarea consumului de fructe și lactate. De asemenea, în caz de balonare sunt de evitat alimentele care provoacă gaze, precum leguminoasele și cruciferele.
În același timp, mișcarea și renunțarea la fumat joacă un rol important în prevenirea simptomelor colonului iritabil și reducerea intensității acestora.
Radiofrecvența corporală: ce este și cum te ajută în lupta cu celulita
04.12.2024