Zahăr de mesteacăn – ce este și cum îl poți include în dietă
Consumul de zahăr de mesteacăn este promovat ca o alternativă mai sănătoasă pentru zahărul clasic din sfeclă sau trestie, blamat din cauza aportului caloric ridicat și a faptului că determină creșterea glicemiei. Așadar, zahărul de mesteacăn este un îndulcitor natural cunoscut și sub denumirea de xilitol, care poate fi găsită pe eticheta multor produse ce nu conțin zahăr în varianta considerată mai puțin sănătoasă.
04.12.2024
Timp estimat de citire:
7 minute, 16 secundeDeși se numește „zahăr de mesteacăn”, acest îndulcitor natural se găsește și în alte produse vegetale, precum fructele de pădure, căpșunele salata verde, porumbul sau conopida, însă cantitățile sunt prea mici pentru a putea fi obținut din aceste surse. Evident, cel mai bun furnizor este mesteacănul iar în cele ce urează îți vom arăta cum se obține acest îndulcitor, precum și care sunt calitățile ce îl recomandă, împreună cu beneficiile pentru sănătate.
Zahăr de mesteacăn – ce este și cum se obține
Denumirea de zahăr de mesteacăn este atribuită unui îndulcitor natural obținut din seva de mesteacăn printr-o metodă simplă de procesare, ce nu presupune utilizarea de substanțe chimice care să altereze calitatea produsului. Este folosit frecvent pentru a îndulci produsele catalogate ca fiind „fără zahăr”, având rolul de a le da un gust plăcut fără însă a le crește aportul caloric și indicele glicemic.
Pentru a obține zahăr de mesteacăn sunt selectate anumite specii de arbori din această familie, care produc o cantitate mai mare de sevă. Procesul de producție începe primăvara devreme, când se fac mici găuri în trunchiul arborilor selectați, prin care se introduce un tub atașat la un recipient. Prin acest tub se scurge în recipient seva ce constituie materia primă din care se extrage zahărul de mesteacăn.
După recoltare, seva se încălzește lent, astfel încât apa să se evapore treptat, până când consistența lichidului devine vâscoasă. Urmează apoi un proces de răcire treptată în urma căruia se formează cristalele de zahăr de mesteacăn. Acestea sunt trecute printr-un dispozitiv de filtrare care îndepărtează impuritățile iar în final sunt lăsate să se usuce. Astfel se obține o pulbere fină de culoare albă și cu gust dulce, care nu e nimic altceva decât zahăr de mesteacăn.
Zahăr de mesteacăn – ce proprietăți îl recomandă
După cum spuneam, multe produse etichetate „fără zahăr”, considerate mai sănătoase și mai puțin dăunătoare pentru siluetă conțin ca îndulcitor zahăr de mesteacăn menționat în general xilitol pentru a nu fi confundat cu celălalt tip de zahăr. Ceea ce recomandă zahărul de mesteacăn ca o alternativă mai bună pentru zahărul obținut din sfeclă sau trestie este în primul rând indicele glicemic cu mult mai scăzut. Mai exact, în timp ce zahărul obișnuit are un indice glicemic de 60-70, zahărul de mesteacăn are un indice glicemic în jurul valorii de 7.
În al doilea rând, consumul de zahăr de mesteacăn este încurajat și datorită aportului de calorii, care este cu aproximativ 40% mai redus, în comparație cu zahărul obișnuit. Mai exact, un gram de zahăr de mesteacăn conține 2,4 calorii, spre deosebire de zahărul obișnuit care la aceeași cantitate conține 4 calorii.
Dincolo de aceste aspecte, s-a constatat că zahărul de mesteacăn este și un bun antioxidant, având totodată și efect antibacterian. Nu în ultimul rând, există indicii că acest îndulcitor stimulează și producția de colagen, care este o proteină prezentă în componența tuturor țesuturilor și organelor din corpul uman.
Zahăr de mesteacăn – beneficii asociate consumului
Dacă ai nevoie de mai multe argumente pentru a include mai des în alimentație zahăr de mesteacăn, îți prezentăm în continuare câteva beneficii atribuite acestui îndulcitor.
Contribuie la controlul glicemiei
Datorită indicelui glicemic scăzut, consumul de zahăr de mesteacăn este recomandat diabeticilor, întrucât nu cauzează o creștere bruscă a glicemiei, așa cum se întâmplă în cazul zahărului obișnuit. În același timp, zahărul de mesteacăn contribuie și la prevenirea diabetului, astfel că nu este destinat doar celor care suferă de această afecțiune, ci tuturor celor care doresc să adopte o dietă sănătoasă. Acest îndulcitor conține o cantitate mai redusă de glucoză care se eliberează mai lent, astfel că poate fi absorbită de celule și transformată în energie fără a rămâne în sânge și a crește glicemia.
Te ajută să scapi de kilogramele în plus
Una dintre cerințele imperioase când vrei să slăbești este să renunți la dulciuri, întrucât acestea conțin zahăr care este plin de calorii. Raționamentul este corect, însă dacă luăm în considerare dulciurile cu zahăr de mesteacăn se schimbă puțin datele problemei. În cazul acestora aportul caloric este mai redus astfel că le poți consuma cu moderație pentru a-ți potoli pofta de dulce, însă fără a exagera în privința cantității.
Previne apariția cariilor
Alimentele cu zahăr de mesteacăn prezintă un risc mai scăzut de apariție a cariilor, spre deosebire de dulciurile clasice care constituie unul din principalii factori favorizanți. Explicația constă în faptul că zahărul obișnuit stimulează înmulțirea bacteriilor din cavitatea bucală, pentru care constituie sursă de hrană, crescând totodată și aciditatea. De cealaltă parte, zahărul de mesteacăn nu prezintă interes pentru bacteriile care se dezvoltă în cavitatea bucală, ba chiar contribuie la distrugerea acestora prin acțiunea antibacteriană.
Din acest motiv zahărul de mesteacăn este un ingredient frecvent întâlnit în diferite produse de îngrijire orală.
Reduce stresul oxidativ
Spuneam despre acest îndulcitor că are și efect antioxidant, căruia i se datorează un alt beneficiu important pentru sănătate. Prin acest efect neutralizează niște compuși prezenți în organism numiți radicali liberi, care exercită o acțiune nocivă asupra celulelor. Este vorba de stresul oxidativ, care duce la modificarea structurii și funcționalității celulelor, favorizând apariția unor boli cronice și a altor probleme de sănătate. Zahărul de mesteacăn reacționează cu radicalii liberi și le stabilizează structura anulând astfel reacțiile pe care aceștia le-ar fi inițiat cu celulele, dar și alte molecule din corp, generând stres oxidativ.
Îmbunătățește aspectul și sănătatea pielii
Consumul de zahăr de mesteacăn stimulează producția de colagen, care este proteina cu cea mai mare pondere din organismul uman, prezentă în orice țesut și organ. Colagenul joacă un rol important în sănătatea pielii – cel mai mare organ al corpului uman – căreia îi conferă fermitate, elasticitate și rezistență pentru a proteja la exterior organismul de agenții patogeni. În același timp, colagenul este responsabil și de componenta estetică, prevenind apariția ridurilor și a vergeturilor.
Mai trebuie spus că aceste probleme sunt puternic influențate și de stresul oxidativ, care duce la îmbătrânirea prematură a pielii materializată și prin apariția petelor cutanate, pierderea elasticității și a strălucirii, deshidratare și exfoliere.
Așadar, pe lângă stimularea producției de colagen zahărul de mesteacăn protejează pielea și datorită acțiunii antioxidante.
Zahăr de mesteacăn – cum să-l consumi
Zahărul de mesteacăn este un ingredient des folosit în produsele pe bază de îndulcitori naturali pe care le poți alege ca o alternativă mai sănătoasă la cele care conțin zahăr adăugat. În general, îl poți găsi în jeleuri, gume de mestecat, drajeuri pentru împrospătarea respirației pastă de dinți, băuturi răcoritoare, diferite dulciuri, dar și anumite suplimente alimentare. De asemenea, îl poți găsi ca atare în farmacii, magazine naturiste sau chiar la supermarket, unde e comercializat ca îndulcitor. În acest caz poate fi folosit pentru a-ți îndulci cafeaua, ceaiul sau pentru a prepara diferite deserturi.
Cu toate beneficiile prezentate, se recomandă consumul moderat pentru că în cantități mari poate cauza diaree, balonare sau flatulență, întrucât atrage apa în intestine și fermentează sub acțiunea bacteriilor probiotice.
Cum să te bucuri de sărbători fără a exagera cu zahărul
10.12.2024