Activitatea simplă care-ți îmbunătățește memoria, îți stimulează creativitatea și reduce stresul
Neuroștiința a scos la iveală beneficiile a ceea ce era odată considerat neproductiv și o pierdere de timp. Este vorba despre o activitate care, practic nu solicită creierul, dar vine cu o multitudine de avantaje când vine vorba de buna lui funcționare. Și nu, nu este vorba de somn!
12.07.2024
Timp estimat de citire:
4 minute, 55 secundeOamenii de știință pun într-o lumină pozitivă o activitate simplă, cu multe beneficii personale, care nu este privită tocmai cu ochi buni de cei din jur. De fapt, adesea este considerată o distragere de la ce este important și un semn al lipsei de concentrare și de slabă performanță. Despre este vorba? Despre reverie sau visarea cu ochii deschiși!
Conform neuroștiinței, reveriile activează partea dreaptă a creierului și deschide calea pentru idei noi și descoperiri creative. Așadar, dacă te numeri printre cei dominați de partea stângă a creierului și orientați spre sarcini, precum contabilii, analiștii de date și alți tehnicieni, mizează pe această tehnică și lasă, din când în când, visarea cu ochii deschiși să preia controlul…
Mai exact, practică visarea cu ochii deschiși productivă, în timp ce faci ceva relaxant. Gândește-te de câte ori ai venit cu o idee genială, pe neașteptate, în timp ce făceai un duș fierbinte sau o baie. Visarea cu ochii deschiși este ceva ce poate face oricine, iar beneficiile sunt multiple.
O memorie mai bună
Cercetările sugerează că intrarea într-o stare de veghe liniștită după o activitate intelectuală intensă poate îmbunătăți învățarea și memoria. Veghea liniștită (un alt termen pentru visarea cu ochii deschiși) este o stare de conștientizare a mediului, în mod relaxat, care ajută mintea să proceseze gânduri complexe în timp ce este trează și în repaus.
Într-un studiu publicat în revista „Nature”, cercetătorii au examinat activitatea neuronală a șoarecilor în timp ce aceștia visau cu ochii deschiși. Studiul a relevat modele neuronale distincte și activarea hipocampului, o zonă a creierului responsabilă pentru memorie. Aceste descoperiri sugerează că visarea cu ochii deschiși ar putea ajuta la învățare și memorie.
Cercetătorii sugerează că este esențial să ne facem timp pentru reverie pentru a „fixa” ceea ce învățăm în timpul zilei.
Sporește creativitatea
Cercetările indică faptul că visarea cu ochii deschiși stimulează creativitatea, deoarece abilitatea creierului de a face conexiuni noi între concepte aparent fără legătură este accentuată în timpul episoadelor de visare cu ochii deschiși.
Visarea cu ochii de deschiși este dirijată de o rețea din creier care se activează atunci când mintea este în repaus. Acest teatru neuronal ne permite să vagabondăm mental prin scenarii, să ne imaginăm realități alternative și să simulăm experiențe. Să luăm exemplul celebrului laureat Nobel Albert Einstein, care și-a dezvoltat faimoasa teorie a relativității în timp ce visa cu ochii deschiși despre călătoria pe un fascicul de lumină.
Probabil ai experimentat trezirea dintr-un somn adânc doar pentru a realiza că mintea visătoare a generat o idee valoroasă. Același principiu se află și în spatele visării cu ochii deschiși, dar cu un risc mai mic de a uita conceptul.
Șanse mai mari pentru rezolvarea problemelor
Visarea cu ochii deschiși servește ca un teren de joacă cognitiv unde creierul abordează problemele nerezolvate. Un studiu publicat în revista „Psychological Science” a relevat că indivizii care s-au angajat într-o scurtă perioadă de visare cu ochii deschiși înainte de o sarcină de rezolvare a problemelor s-au descurcat mult mai bine, comparativ cu cei care nu și-au lăsat mintea din frâu.
Când oamenii de știință au realizat scanări RMN ale creierelor persoanelor care visau cu ochii deschiși, au descoperit că diverse regiuni ale creierului lor erau foarte active, inclusiv rețeaua executivă, care este legată de rezolvarea complicată a problemelor. Se vorbește despre acest lucru pe larg într-un studiu publicat în „Proceedings of the National Academy of Sciences”.
Menținerea sănătății mintale
În anumite situații, visarea cu ochii deschiși are un efect protector împotriva experiențelor negative. Conform unui studiu publicat în „The Journal of Pain”, indivizii cărora li s-a cerut să-și amintească momentul savurării mesei lor preferate în timp ce-și plasau mâna într-o găleată cu gheață au demonstrat o toleranță mai mare la durere și mai puțină anxietate decât cei care s-au concentrat pe ceva neutru sau nu s-au concentrat pe nimic.
Visarea cu ochii deschiși poate fi un instrument valoros în gestionarea stresului și anxietății, în special în medii aglomerate sau în situații cu amenințări percepute. Astfel, atunci când simți că te cuprinde anxietatea, poți recurge la visarea cu ochii deschiși, urmând acești pași:
- Ia o pauză de la muncă și orice distrageri, uitându-te în depărtare, pe geam, de exemplu.
- Apoi, inspiră adânc și expiră lent. Repetă acest lucru de câteva ori.
- În cele din urmă, gândește-te la ceva plăcut, care are o semnificație specială pentru tine.
O altă modalitate de a reduce stresul și anxietatea în câteva secunde este să te eliberezi de concentrarea intensă – o activitate a zonei stângi a creierului, care poate declanșa stresul și împiedica imaginația.
Surse:
https://www.jpain.org/article/S1526-5900(08)00254-X/fulltext
https://www.pnas.org/doi/10.1073/pnas.0900234106
https://journals.sagepub.com/doi/abs/10.1177/0956797612446024
Expert: Oamenii sănătoși și creativi au în comun aceste 6 lucruri
07.10.2024