11.08.2020
Timp estimat de citire:
3 minute, 21 secundeÎntâlnirea cu soarele este un adevărat calvar, exprimat prin mâncărimi și eczeme, pentru aproximativ 15% dintre pământeni. Este și cazul tău?
Ca în orice alergie, și în acestă situație avem de-a face cu o „interpretare” greșită a sistemului imunitar. Acesta recunoaște unele componente care în contact cu razele solare pot provoca leziuni ale pielii și declanșează o reacție exagerată de apărare, manifestată printr-o erupție cutanată, însoțită de prurit, mai ales la nivelul zonelor expuse la soare: „V“-ul de la gât (zona decolteului), brațele, încheieturile mâinilor și picioarelor sau zona din jurul buzelor. Uneori, reacția alergică se poate extinde și asupra porțiunilor acoperite (abdomen sau spate), iar în cazuri mai severe simptomele iau forma unor vezicule, hiperpigmentări, dureri locale, de cap, tremurături, febră și greață. Simptomele apar, în general, la 12 ore după expunerea la soare, ia recidivele sunt, de cele mai multe ori, inevitabile.
Prevalența: pe cine afectează cel mai des
Alergia solară sau erupția polimorfă la lumină (ELP) se întâlnește preponderent la femeile cu ten sensibil, cu vârste cuprinse între 20 și 35 de ani, indiferent de background-ul etnic sau rasial. De regulă, acestea sunt blonde sau roșcate, cu pielea foarte albă, eventual cu pistrui. Un alt segment extrem de afectat este reprezentat de copiii până în 12 ani. Deocamdată, oamenii de știință nu știu cu exactitate de ce unele persoane au alergie la soare și altele nu. Totuși, cei mai mulți dintre ei înclină să creadă că aceasta ar avea legătură cu predispoziția genetică. În schimb, în ceea ce privește factorii de risc, părerile sunt aproape de unanimitate.
Fotosensibilizanții sau principialii factori de risc
Lista începe cu bolile autoimune, precum lupusul eritematos sau diabetul și continuă cu o serie de medicamente: antibioticele, în special tetraciclinele și sulfonamidele, unele antifungice, acidul retinoic din preparatele anti-acneice, antiinflamatoarele nesteroidiene, antidepresivele, îndeosebi cele triciclice, cele administrate în chimioterapie și cele împotriva anxietății și anume benzodiazepinele. Mai pot produce reacții alergice la soare și parfumurile, detergenții industriali sau ecranele solare care au ca ingredient acidul paraaminobenzoic. Chiar și pilulele anticoncepționale sunt suspectate în acest sens. Tocmai de aceea, majoritatea dermatologilor recomandă luarea lor seara și nu dimineața. De asemenea, expunerea la ultraviolete pentru mai mult de 30 de minute crește foarte mult riscul, mai ales vara, între orele 11 – 14, când se emite 50% din cantitatea zilnică de radiații.
Posibile complicații
Majoritatea reacțiilor specifice erupțiilor polimorfe la lumină vor ceda în final și nu vor produce modificări permanente. Cu toate acestea, episoadele repetate pot da complicații care includ îmbătrânirea prematură, îngroșarea și formarea crustelor pe piele.
Ce e de făcut
Prevenția rămâne cea mai eficientă măsură. Așadar, dacă ai predispoziție pentru acest tip de alergie:
- nu ieși niciodată din casă fără a-ți aplica un produs dermato-cosmetic cu factor mare de protecție (SPF), de preferat 50+, special formulat pentru îngrijirea pielii sensibile;
- folosește un protector pentru buze a cărui formulă să aibă un SPF mai mare de 20;
- evită plimbările la orele amiezii;
- poartă ochelari de soare cu protecție la ultraviolete;
- îmbracă-te lejer pentru a-i permite pielii să respire;
- consumă multă apă, fructe și legume.
De asemenea, poți încercă să-ți „temperezi” histaminele pe cale naturală. O serie de substanțe nutritive, în special o seria de antioxidanți (beta-carotenul și alți carotenoizi, vitaminele B3, B6, C, E, D), ajută la protejarea pielii de efectul nociv al razelor ultraviolete, contribuind la ameliorarea simptomelor alergiei la soare.
În cazul în care este necesar, pentru calmarea mâncărimii se pot folosi, la recomandarea specialistului, antihistaminice sau unguente cu cortizon. De ajutor, în acest scop, pot fi și pudra de talc mentolată, gelul de aloe vera, compresele de mușețel și de gălbenele.
Inflamații și dureri articulare în sezonul rece – cum ne poate ajuta osteopatia
21.11.2024