„Am slăbit 70 kg cu o dietă creată de mine”
Slăbitul este o călătorie în adevăratul sens al cuvântului pe care, dacă ai suficientă voință și informații corecte, o poți face de unul singur – chiar și atunci când este o călătorie foarte lungă! Îți prezentăm o poveste de slăbit de succes, ce te va inspira să demarezi procesul de slăbit – chiar de azi!
18.02.2015
Timp estimat de citire:
4 minute, 7 secundeAmericanca din Florida Ashley Donahoo a aflat că este însărcinată la 16 ani, ceea ce a speriat-o și a deprimat-o atât de tare, încât a slăbit la început, dar apoi s-a îngrășat pe fond nervos 34 de kilograme în doar cinci luni. „Fluctuația enormă și rapidă de greutate mi-a deteriorat pielea la doar 17 ani”. Chiar după ce a născut și a slăbit 16 kilograme în doar șase luni, Donahoo simțea că și-a pierdut silueta pentru totdeauna și a încetat să mai aibă grijă de ea. Și-a petrecut următorii șapte ani mâncând de la fast food, alimente semipreparate, dulciuri și sucuri.
Fără medicamente!
Ashley avea 25 de ani când medicul ei a refuzat să-i mai prescrie medicamente pentru a-și ține sub control afecțiunile. Era o singură afecțiune pe care trebuia s-o țină sub control: obezitatea morbidă. Ashley, mamă a doi copii și cu o greutate de 136 de kilograme, lua cinci tipuri de medicamente în fiecare zi și nu avea niciun job.
Punctul de cotitură
Soțul lui Ashley a auzit recomandările medicului și și-a obligat soția să iasă la plimbare într-o după-amiază. „Nu mergeam deloc pe jos, așa că atunci am simțit că mă sufoc, inima îmi bătea cu putere, picioarele și spatele mă dureau și am început să plâng. Îmi aduceam aminte de copiii mei care mă implorau să mă joc afară cu ei și refuzul meu continuu, cu scuza că nu mă simțeam bine. În poze, mă ascundeam mereu în spatele celorlalți, îmi era rușine cu mine și nu mă simțeam bine în pielea mea – le-am conștientizat pe toate atunci, în mijlocul acelei străzi.” Atunci a luat decizia de a se schimba.
Un nou plan de atac
Ashley a încercat după naștere o mulțime de diete monotone, dar nimic nu a durat. De această dată, a hotărât să nu slăbească un anumit număr de kilograme, ci să-și salveze viața, să fie mai sănătoasă și să ofere un exemplu pozitiv copiilor. Știind că trebuie să slăbească cel puțin 45 de kilograme, a pornit la drum fără o greutate-obiectiv în minte și și-a stabilit mici obiective pe parcurs.
A început să-și noteze tot ce mânca și să facă schimbări mici: „Beam lapte degresat în loc de cel cu 2% grăsimi, alegeam albușuri în loc de ouă întregi, pâine și paste integrale, porții mai mari d legume verzi fără unt, mai puțin fast food și am început să gătesc acasă.”
Progresul este mai important decât perfecțiunea
Iată ce crede Ashley despre sport: „DVD-urile de yoga pentru începători s-au transformat în unele de un nivel mai ridicat și în DVD-uri de intensitate crescută; iar mersul lent pe jos s-a transformat în scurte ședinte de jogging, ce au devenit tot mai lungi.”
Totuși, anul trecut a fost greu pentru Ashley. A ieșit din rutina ei din cauza complicațiilor survenite în urma operației de îndepărtare a pielii în exces și a avut un mic accident ce a necesitat spitalizare. Dar, pe de altă parte, a reușit să scrie o carte și are un nou job. Acum, continuă să slăbească. „Tuturor li se întâmplă lucruri care îi dau peste cap – și este ok! Trebuie doar să te urci înapoi în șa atunci când poți, în loc să-ți plângi de milă.”
O super-mămică!
Sănătatea lui Ashley este importantă, așa că își face timp pentru ea și, în același timp, este un părinte mai bun. „Am realizat că mă gândeam mereu că cele 30-45 de minute de sport mă țineau departe de familie, însă, în final, m-au făcut să fiu o persoană mai bună per ansamblu – sunt o mămică, o soție, o fiică și o prietenă mai bună.”
Sursa: Shape.com
Traducere: Raluca Baciu
Cel mai sexy saxofonist din România s-a transformat total!
15.02.2021