Andreea Balan, SuperWoman
Au trecut mai bine de 10 ani de cand Andreea Balan s-a lansat in muzica, timp in care succesul a fost o constanta pentru ea. Adolescenta rebela, membra a trupei Andre, care isteriza adolescentii cu „Lasa-ma papa la mare!” sau „Prima iubire” a devenit o artista completa, capabila sa realizeze show-uri incendiare de muzica si dans. Cum face fata Andreea programului incarcat, secretele coregrafiilor ei spectaculoase, dar si cum isi mentine silueta, in interviul pe care ni l-a acordat.
02.09.2012
Timp estimat de citire:
4 minute, 50 secundeSlab sau Gras: Buna, Andreea! In primul rand, spune-ne ce faci? Cum a fost vara 2012 pentru tine?
Andreea Balan: Ma bucur ca in fiecare vara din ultimii ani am avut foarte multe concerte atat in tara, cat si pe litoral. Anul acesta am fost si intr-un turneu de 15 orase – MixMusicEvo, care a inceput in Moldova si a continuat toata luna august la mare, in fiecare weekend in diferite statiuni.
Slab sau Gras: Ai avut timp si de concediu?
Andreea Balan: Concediu am mereu in luna ianuarie, cand toata industria muzicala are pauza si cu totii plecam din tara.
Slab sau Gras: Cum se impaca stilul de viata sanatos cu programul tau incarcat?
Andreea Balan: Pot spune ca nu mananc regulat din cauza programului haotic si imprevizibil, dar incerc sa mananc cat mai sanatos – nu mananc fast-food, prajeli, grasimi si paine.
Slab sau Gras: O parte importanta a show-urilor tale este compusa din coregrafii absolut spectaculoase, alaturi de dansatorii tai. Ce presupune o astfel de coregrafie si cat de mult trebuie sa repeti ca sa-ti iasa totul perfect?
Andreea Balan: Cand avem de facut o coregrafie noua repetam in fiecare zi trei, patru ore pana o executam foarte bine, apoi mai repetam o data pe saptamana toate coregrafiile ca sa fie perfecte. Acord foarte mult timp coregrafiilor show-ului meu si mai ales costumelor. Sunt singura artista din tara care schimba peste 10 randuri de haine impreuna cu dansatoarele, la fiecare concert. Fiecare dans si fiecare piesa are un alt costum si o scenografie proprie. Investesc foarte mult si-mi doresc mereu sa vin cu tot felul de lucruri deosebite. Imi place sa fiu un adevarat entertainer si sa fac spectacole de revista unice in Romania, in care combin muzica si dansul. Pe www.lectiadedans.ro este prezentat tot universul concertelor mele.
Slab sau Gras: Care este stilul tau de dans preferat?
Andreea Balan: Ador sa dansez rock&roll si samba. Stiu peste 40 de stiluri de dans, pe care le-am invatat in 2007, cand am reprezentat Romania in Mexic la concursul international de dans „Bailando por un sueno” (la care au participat noua tari) si de unde ne-am intors (eu si Petrisor, partenerul meu) cu medalia de argint.
Slab sau Gras: Este suficient dansul pentru a-ti mentine silueta sau ai si alte mici trucuri?
Andreea Balan: Pentru mine este suficient, deoarece am cate patru, cinci concerte pe weekend, la care dansez minimum o ora si maximum doua. In timpul saptamanii, o zi, doua, mai am si repetitii cate trei, patru ore. Le recomand tuturor dansul deoarece modeleaza superb corpul si psihicul este stimulat intr-un mod extrem de placut. Sunt scoli de dans pentru toate varstele si oricine poate dansa dupa terminarea programului de serviciu!
Slab sau Gras: Recent, s-a spus despre tine ca ai o greutate prea mica pentru inaltimea ta si sanatatea iti este pusa in pericol… Cum comentezi acest lucru?
Andreea Balan: S-a scris ca as avea 47 de kilograme la 1.65 inaltime, lucru care nu e adevarat si am ripostat cu o dezmintire pe pagina mea de facebook – www.facebook.com/andreeabalan. Eu am 50 de kilograme la 1.65, ceea ce este perfect normal pentru meseria pe care o practic. De la 20 de ani am aceasta greutate si nu-mi doresc sa o depasesc, dar nici sa o reduc. Ma simt foarte bine asa si cred ca asta va fi si peste 10 ani greutatea mea. Nu ma infometez deloc, ba chiar imi place sa mananc tot felul de bunatati, numai ca am grija sa fie totul fara grasimi.
Slab sau Gras: Pentru a fi in forma, tii o anumita dieta sanatoasa? Exista alimente de care te feresti?
Andreea Balan: Nu tin dieta, mananc orice, oricand daca mi se face pofta, dar totul cu moderatie.
Slab sau Gras: Care este reteta culinara preferata?
Andreea Balan: Cea mai buna mancare este cea gatita de bunicile mele, este mancarea copilariei mele si mereu imi este dor de ea: borsul cu taitei, tocanita de vitel, ciulamaua de pui cu mamaliga, ciorba de perisoare… rareori mai am ocazia sa le savurez.
Slab sau Gras: De la ce desert pur si simplu nu te poti abtine?
Andreea Balan: Ciocolata neagra elvetiana.
Slab sau Gras: Unde vei avea concerte pe parcursul lunii septembrie?
Andreea Balan: Lista concertelor se gaseste pe www.andreeabalan.ro. Totodata, in septembrie, incepe noul sezon „Te cunosc de undeva”, la Antena 1, in fiecare sambata seara – emisiune-concurs cu vedete, la care eu sunt in juriu si-mi exprim parerea despre prestatia scenica si coregrafia concurentilor.
Slab sau Gras: Un mesaj pentru cititorii Slab sau Gras?
Andreea Balan: Urez tuturor multa sanatate deoarece e cea mai importanta, si daca avem sanatate, le facem noi pe toate!
Andreea… pe scurt
Dintre melodiile mele, cel mai mult tin la… „Fara tine nu sunt eu”, deoarece ma reprezinta.
Ma relaxez atunci cand… ma uit la filme SF sau cand citesc pe Wikipedia tot felul de biografii si explcatii interesante.
Imi mentin silueta in primul rand datorita… dansului.
Mi-e dor de… mancarea bunicilor mele.
Andre a insemnat pentru mine… cea mai tare trupa de adolescenti din istoria Romaniei.
Daca nu as fi fost cantareata, mi-as fi dorit sa fiu… Nu am avut niciodata alta dorinta decat sa fiu pe scena.
Interviu: Stefan Stan
Geanina Ilieș: “Îmi place foarte mult ciocolata, dar nu înseamnă că o mănânc zilnic”
25.02.2020