Andrei Nistor, parapantist: „In timpul zborului ma simt ca o fabrica de adrenalina”
Andrei Nistor (35) zboara. Da, ai citit bine! si el spune ca sentimentul este incredibil, aproape imposibil de descris. Andrei „se da” de ani buni cu parapanta, asa ca se poate numi expert in arta zborului. A fost fascinant sa-l ascult si, sincera sa fiu, mi-a trezit interesul pentru acest sport extrem. Afla tainele planarii cu parapanta din interviul de mai jos. Lectura placuta!
04.04.2011
Timp estimat de citire:
4 minute, 30 secundeSlab sau Gras: Ce ritual ai inainte de un zbor?
Andrei Nistor: Pregatirea decolarii este, intr-un fel, un ritual. Pornind de la alegerea locului de decolare, verificarea conditiilor meteo, despaturirea parapantei si verificarea componentelor acesteia, ritualul decolarii este unul obligatoriu si trebuie atent respectat pentru securitatea zborurilor si a „zburatorului”.
SG: Cat de popular este acest sport in Romania, din cate stii tu?
AN: Popularitatea acestui sport raportata la popularitatea fotbalului este inexistenta. Daca ne raportam insa la cei care iubesc muntele, de exemplu, popularitatea parapantismului e ridicata. Iubitorii zborului cu parapanta, din categoria „imi place si mi-ar placea sa zbor” nu sunt putini, dar putini sunt cei care practica acest sport. De ce putini? Pentru ca nu e un sport tocmai ieftin, echipamentul fiind destul de scump, pornind de la cateva sute bune de euro, asta la mana a doua, pana la sume impresionante, in functie de calitatea materialelor, a modelelor etc.
SG: Care este locul din lume de unde visezi sa zbori cu parapanta?
AN: Peninsula Kamceatka, Tibet sau Alaska. Nu e unul. Sunt trei.
SG: Din ce este compus echipamentul special pentru lansarea cu parapanta?
AN: Echipamentul de baza e compus din parapanta si seleta. Parapanta este practic o „aripa” care se gonfleaza in zbor. Seleta este „scaunul” legat de parapanta, in care sta parapantistul in timpul zborului. Pentru cresterea securitatii zborului se foloseste si parasuta de rezerva. GPS-urile, altimetrele, device-urile electronice care contribuie la calitatea zborului si la „istoric” sunt si ele pe lista de echipamente.
SG: E nevoie de cursuri de pregatire inainte de zbor sau poti sa faci asta si cu un instructor?
AN: Pentru a putea zbura in Romania, toti pilotii de parapanta trebuie sa aiba brevete de piloti, obtinute in urma cursurilor de zbor cu parapanta cu instructori autorizati de Aeroclubul Romaniei.
SG: E un sport dedicat exclusiv barbatilor sau se pot da si femeile?
AN: Categoric este un sport unisex. Poate fi practicat atat de baieti, cat si de fete. Numarul baietilor care practica acest sport este insa mult mai mare decat al fetelor curajoase.
SG: Ce sentimente traiesti atunci cand planezi in vazduh?
AN: Sentimentul e unic si cu maxime sanse sa fie si inegalabil. In timpul zborului cu parapanta ma simt ca o fabrica de adrenalina. Eu zbor pentru sufletul meu si nu l-am dezamagit pana acum!
SG: Din punct de vedere fizic, este un sport solicitant?
AN: Nu este un sport foarte solicitant, dar o pragatire fizica minima este necesara.
SG: Ce preturi se practica in Romania pentru zborul cu parapanta?
AN: Preturile pentru un zbor in tandem, cu instructor, sunt intre 100 lei si 500 lei, in functie de zona si instructor.
SG: Cum a fost primul zbor?
AN: Primul zbor a fost cu adevarat un vis frumos devenit realitate. E greu de povestit in cuvinte. Un amalgam de sentimente: placere nebuna si frica invinsa. Am zburat in tandem cu Daniel Pisica, iar el, ulterior, a fost si instructorul meu.
SG: E nevoie de dieta sau de vreun program alimentar deosebit pentru a putea practica acest sport?
AN: Nu exista dieta sau program alimentar special. Exista doar limitare de greutate pentru fiecare parapanta in parte. Si minima, si maxima. In pricipiu „domeniul de activitate” se situeaza intre 20 kg si maximum 130 kg, fiecare parapanta fiind proiectata pentru o plaja mult mai restransa insa (ex: 85 kg-110 kg).
SG: Care sunt zonele din Romania unde am putea incerca si noi planarea cu parapanta?
AN: Orice zona cu dealuri si munti! In tarile mai sarace `n relief inalt se foloseste un mosor de tractare, cu cablu, special conceput pentru decolare de pe teren plat, care exista chiar si la noi in tara.
SG: In ce anotimp si in ce conditii meteorologice este indicat sa te dai cu parapanta? Poti face acest lucru si iarna, pe zapada?
AN: Sunt proaspat intors de la zbor, de la Azuga. Zapada avea in jur de 30 cm. Se poate zbura in toate cele 4 anotimpuri. Conditiile meteo sunt de importanta suprema. Foarte multe accidente in zborul cu parapanta se intampla din cauza ignorarii acestor conditii meteo.
SG: Te-ai confruntat vreodata cu situatii periculoase in aer? Daca da, cum le-ai rezolvat?
AN: Din fericire, nu. Situatiile periculoase pot aparea pe fondul incercarilor anumitor acrobatii, pe fondul ignorarii conditiilor meteo nefavorabile sau a ignorarii regulilor de securitate in zbor (ex: desfasurarea altor evenimente aviatice in zona, nerespectarea prioritatii in aer, decolari succesive la intervale prea mici de timp etc.). Obtinerea brevetului de pilot presupune cunoasterea regulilor. Incalcarea lor se face pe proprie raspundere, problema fiind insa ca se poate pune in pericol viata altcuiva.
SG: Este zborul cu parapanta un sport extrem?
AN: Categoric, da. Lumea percepe insa „extremismul” in sport doar din punct de vedere al riscului. Eu as spune ca este „extrem” din punct de vedere al extremelor frumuseti ale trairilor si sentimentelor pe care, altfel, nu ai cum sa le simti.
Interviu: Vanessa Stefan
Foto: Arhiva personala
Valeria van Groningen: “Mișcarea înseamnă viață”
16.09.2020
Sorina Fredholm: Misiunea mea este să-i ajut pe oameni să trăiască mai sănătos prin yoga și alimentație sănătoasă
10.09.2019
Sorina Brutaru: Sportul nu e doar un hobby, e un stil de viata pe care-l recomand 100%
10.06.2019