Beneficiile zincului si vitaminei C pentru intarirea sistemului imunitar
Tusea, stranutul, starea generala proasta, cu dureri musculare, dureri de cap si chiar febra sunt doar cateva dintre simptomele suparatoare ale unei raceli. Cum sezonul rece este departe de a se fi sfarsit, trebuie sa oferim organismului vitaminele si mineralele de care are nevoie pentru a se apara impotriva acestora.
01.02.2013
Timp estimat de citire:
2 minute, 56 secunde
Studii epidemiologice recente au aratat ca majoritatea adultilor prezinta doua pana la patru episoade de raceli pe an, pe cand copiii contracteaza pana la 10 raceli anuale. Acest lucru reflecta o scadere a capacitatii sistemului imunitar in randul intregii populatii, cauzata de mai multi factori, printre care se numara: alimentatia gresita (bazata pe alimente sarace in vitamine si minerale), sedentarismul cu implicatiile sale grave asupra organismului si poluarea.
Beneficiile aduse organismului de catre zinc si vitamina C sunt de netagaduit, ambele avand efecte asemanatoare, reusind sa se potenteze reciproc. Atat zincul, cat si vitamina C sunt recunoscute ca fiind extrem de eficiente in prevenirea si tratamentul racelilor.
Vitamina C ne ajuta la toate!
• O alimentatie bogata in vitamina C sau utilizarea suplimentelor care contin aceasta vitamina ajuta la intarirea barierei impotriva bacteriilor si a virusurilor, la vindecarea si cicatrizarea mai rapida a ranilor si la dezvoltarea sistemului osos si a dentinei. De asemenea, vitamina C ajuta la diminuarea simptomelor neplacute ale racelii, scurtand considerabil perioada acesteia.
• Vitamina C este unul din cei mai puternici antioxidanti, fiind implicata in neutralizarea efectelor nocive ale radicalilor liberi asupra organismului. Stresul oxidativ in exces poate duce la aparitia aterosclerozei, cu implicatiile acesteia asupra aparatului cardiovascular (accident vascular cerebral si infarct de miocard), cat si la aparitia diverselor cancere (plaman, colon, stomac, esofag). Este demonstrat faptul ca persoanele care iau suplimente ce contin vitamina C sau care au o alimentatie bazata pe fructe si legume bogate in aceasta vitamina au un risc mult mai mic de a face cancer.
• Vitamina C ne protejeaza inima si vasele. Studii recente au demonstrat ca vitamina C este implicata in scaderea tensiunii arteriale si astfel in diminuarea riscului de aparitie a bolilor de inima. Pe langa acestea, vitamina C poate preveni dezvoltarea placilor de grasime de la nivelul vaselor, insuficienta cardiaca congestiva si aparitia anginei pectorale.
• Nu in ultimul rand, studii recente au aratat ca administrarea zilnica de suplimente de vitamina C ajuta la cresterea fluxului sangvin catre structurile ochiului si astfel la lupta impotriva aparitiei cataractei.
Surse de vitamina C: legume si fructe proaspete (in special citricele, fructele de padure, patrunjelul, broccoli, rosiile, varza, spanacul).
Efectele zincului asupra organismului
Zincul este un mineral extrem de important deoarece este implicat in sinteza proteinelor, cat si in stimularea imunitatii si a activitatii multor enzime. Ca si vitamina C, zincul ajuta la diminuarea simptomelor neplacute ale racelii, la scaderea perioadei de convalescenta, cat si la prevenirea acestora. De asemenea, administrarea suplimentelor ce contin zinc grabeste revenirea mirosului si a gustului (tulburari cu care multe persoane se confrunta dupa o raceala sau gripa puternica). De multe ori, suplimentele cu zinc in cazul racelii sau gripei sunt mult mai eficiente decat administrarea de antibiotice. Prin intarirea sistemului imunitar, zincul joaca un rol extrem de important in protectia organismului impotriva infectiilor virale, bacteriene si fungice.
Pe langa actiunea asupra sistemului imunitar, zincul este cunoscut pentru beneficiile aduse in tratarea problemelor dermatologice (acnee, eczema), prevenirea caderii parului, vindecarea mult mai rapida a ranilor, contracararea efectelor nocive ale radicalilor liberi, cat si in imbunatatirea vederii.
Surse de zinc: carnea de porc, vita, oaie, sardelele, scoicile, nucile, alunele semintele de dovleac.
Dr. Alin Popescu
Medic primar medicina sportiva
Medic: „Aproape jumătate dintre cei cu prediabet vor avea diabet în 5 ani”
12.11.2024