Bigorexia, obsesia pentru mușchi și oroarea de grăsime

Timp estimat de citire:

3 minute, 27 secunde

Preocuparea intensă pentru dezvoltarea musculară te poate împinge într-o capcană periculoasă. Se cheamă bigorexie. Este o tulburare psihică similară anorexiei, doar că se manifestă în sens opus față de aceasta. De altfel, i se și spune „anorexia inversă”.

Corpul este un templu și în zilele noastre nu mai miră pe nimeni faptul că un om dedică o bună parte din timpul său pentru menținerea frumuseții și tinereții. Pare o chestiune cât se poate de lăudabilă. Ce poate fi rău în a duce o viață fără obieciuri nocive, cu grijă pentru ceea ce pui în farfurie și practicarea regulată a exercițiilor fizice? Ei bine, specialiștii avertizează că, uneori, de la preocuparea firească pentru sănătate la fanatism distructiv poate fi doar un pas. Este cazul bigorexiei, o tulburare comportamentală compulsiv obsesivă, cunoscută în termeni medicali drept dismorfie musculară.

Afectează 2% din populația globului

Dacă nu ai mai auzit despre bigorexie, să știi că nu e de mirare. Problema e relativ nouă, fiind descrisă pentru prima dată de-abia în 1997.  Pentru că încă n-a fost suficient studiată, afecțiunea figurează în categoria bolilor ale căror cauze sunt necunoscute. Se presupune că ar avea legătură cu presiunea tot mai mare pusă de societate și mass-media pe aspectul fizic al persoanei. Cert este că găsește teren fertil și prinde rădăcini adânci în rândul celor predispuși la anxietate și depresie. Și găsește suficient. Se estimează că aproximativ 2 din 100 de oameni suferă de bigorexie, în majoritatea lor bărbați.

Cum se manifestă

Unul din simptomele cheie ale bigorexiei este dezvoltarea unei adevărate patimi pentru mușchi. Persoanele afectate devin dependente de sala de forță, antrenamentele lor sunt tot mai intense și dificile, concentrate pe ridicarea de greutăți pentru creșterea masei musculare. Bigorexicii se antrenează cu orice preț, îndurând dureri crunte și leziuni, de cele mai multe ori neglijându-și viața socială, familia, jobul. Intră într-un soi de servraj dacă o perioadă nu reușesc să exerseze, convinși fiind că mușchii li s-au fleșcăit și arată îngrozitor. De fapt, ei își percep mereu imaginea distorsionat, la fel ca anorexicii, cu diferența că aceștia din urmă se văd grași, deși sunt scheletici, iar bigorexicii se văd slabi, deși sunt pachete de mușchi.

Semne care să te pună în gardă

Există o listă întreagă de schimbări de comportament și aspecte care pot anunța instalarea bigorexiei și care ar trebui să-ți ridice semne de întrebare. Iată care sunt acestea:

• îngrijorarea continuă legată de conturul și relieful musculaturii;
• fixația pe rezultatele obținute în sala de forță, discuții permanente despre nutriție și antrenamente, completată de lispa de interes pentru alte subiecte de conversație;
• alegerea specifică a alimentelor: bigorexicii știu exact ce produse favorizează creșterea și consolidarea masei musculare și ajung să le consume în exclusivitate;
• interesul obsesiv pentru suplimentele și substanțele care stimulează creșterea masei musculare și utilizarea lor constantă;
• oroarea de grăsime – procentul de grăsime corporală este mai important decât greutatea sau indicele de masă corporală;
• tendința de alege petrecere timpului la sala de fitness în detrimentul oricărui alt tip de activitate socială sau intelectuală;
• verificarea frecventă a imaginii în oglindă este, de asemenea, o trasatură comună în dismorfia musculară, cu toate că, în mod paradoxal, mulți bigorexici sunt foarte timizi și poartă haine largi pentru a-și ascunde corpurile pe care le consideră imperfecte;

Ce e de făcut

La fel ca în cazul anorexiei, tratamentul bigorexiei implică psihoterapia pe termen lung. De obicei, e recomandată consilierea, iar uneori, mai ales în primele faze ale tratamentului, inclusiv administrarea unor medicamente psihiatrice. Sprijinul prietenilor și al membrilor familiei este esențial. În străinătate, comunitatatea celor care merg la sală a început încet-încet să recunoască dismorfia musculară și astfel au luat ființă grupuri de sprijin și sisteme pentru a depista bigorexia în stadiile incipiente, dar și pentru a-i îndruma pe cei recuperați.