Bowlingul, un sport-provocare
Bowling, popice - pentru necunoscatori, totuna. Slab sau Gras a stat de vorba cu Marian Catrinescu, fost vicecampion national la popice, actualmente membru al echipei de bowling Xtream, si a aflat lucruri interesante din culisele acestui sport. Lectura placuta!
02.02.2011
Timp estimat de citire:
3 minute, 24 secundeSlab sau Gras: Marian, de unde pasiunea pentru popice?
Marian Catrinescu: Inca din copilarie, parintii m-au indrumat catre sport, iar miscarea in aer liber era ceva la ordinea zilei, mai ales ca am copilarit intr-un orasel la poalele muntelui. Asa ca eram un mic fotbalist foarte activ, asta pana cand o accidentare la picior m-a obligat sa stau departe de terenul de fotbal aproape 10 luni.
Si cum eram foarte energic, atentia mi-a fost captata de sala de popice. A fost dragoste la prima… bila aruncata!
SG: Care este diferenta dintre popice si bowling? Detaliaza-ne, te rugam.
MC: Chiar daca nu pare, exista foarte multe diferente, de la cele tehnice pana la modul de lansare a bilei, chiar si bila in sine. La popice este vorba de noua bete, pe cand la bowling sunt zece. Bila pentru popice este mai mica, se tine si se lanseaza din palma, pe cand la bowling aceasta este cu mult mai grea, are trei gauri pentru degete, iar modalitatile de aruncare sunt variate si mai complexe. Plus multe alte detalii de finete.
SG: Multi dintre noi mergem la bowling pentru destindere si distractie alaturi de prieteni. Pentru tine este o modalitate de relaxare sau tratezi bowling-ul cu seriozitatea impusa de competitii?
MC: Pentru noi toti, chiar si pentru mine, bowling-ul este o activitate distractiva, insa la acest nivel trebuie tratat ca orice alt sport de performanta. Merg periodic la antrenamente, de 3-4 ori pe saptamana, am grija sa ma menajez inainte de concursuri, plus ca sunt atent la ceea ce mananc.
SG: Apropo de alimentatie, ai vreun ritual gastronomic special inainte de competitii?
MC: Pot spune ca da. Inainte de marile provocari competitionale intru intr-un mic cantonament alimentar. Incerc sa mananc mai sanatos, evit bauturile carbogazoase, preparatele grase, prajelile si painea. Aleg salate precum cea tabbouleh, dupa care sunt innebunit, peste la gratar, fructe si legume multe.
SG: Exista un echipament special pentru bowling?
MC: Evident. In primul rand pantofii special conceputi pentru bowling si bilele personalizate. Acestea sunt customizate dupa mana celui care le foloseste. Mai exista tot felul de accesorii precum manusile, benzile pentru deget, mansetele pentru incheieturi si multe altele.
SG: Spune-ne cate ceva despre tehnica de lansare a bilei. Poate invatam si noi ponturi pentru un strike perfect!
MC: E foarte complicat sa redai reteta unei lovituri fara cusur. Gasirea traiectoriei de strike necesita nu doar concentrare, ci si exercitiu, cunoasterea unei teorii de baza plus sute de ore de antrenament. Trebuie sa gasesti unghiul perfect in functie de ungerea pistei, ai nevoie de tehnica. Bowlingul nu se joaca la noroc.
SG: E scump sa joci bowling in Romania?
MC: Depinde de scopul jocului. Daca mergi de placere, la distractie cu gasca, este rezonabil, insa daca iti doresti sa faci performanta lucrurile se schimba, si, din pacate, nu e chiar accesibil. Acest sport nu a luat amploare inca la noi in tara, asa ca preturile sunt piperate, iar jucatorii profesionisti sunt nevoiti sa isi suporte singuri cheltuielile.
SG: Bowlingul este un sport dedicat exclusiv barbatilor?
MC: Nicidecum. In general echipele sunt mixte, si, surprinzator sau nu, uneori femeile au rezultate mult mai bune decat barbatii.
SG: Dar varsta? Conteaza daca ma apuc de bowling la 25 de ani?
MC: Dupa cum spuneam, acest sport este foarte permisiv. In echipe poti gasi jucatori juniori, sub 14 ani, dar si seniori peste 65 de ani. In bowling, cu putin talent si multa munca, in cativa ani poti deveni un jucator fantastic, indiferent de varsta.
SG: Este solicitant acest sport din punct de vedere fizic?
MC: Chiar daca pare simplu, nu e deloc asa. In timpul lansarii intreaga musculatura se incordeaza, asa ca 10 minute de incalzire inainte de joc sunt necesare.
SG: Ce planuri ai pentru viitorul apropiat?
MC: Participarea la cat mai multe open-uri si un loc cat mai sus in Campionatul National, alaturi de echipa mea.
Interviu: Vanessa Stefan
Cardigane pentru toate ocaziile: de la casual la elegant
19.08.2024