30.04.2020
Timp estimat de citire:
3 minute, 3 secundeȚi-e poftă de ceva bun? Vrei însă să fie ceva rapid și ușor de gătit și nici să nu-ți amenințe silueta? Avem o propunere irezistibilă pentru tine! O rețetă savuroasă de paste, bogată în substanțe nutritive, fără a fi o bombă calorică, pe care cu siguranță o vei include pe lista preferatelor tale.
Pastele sunt adesea demonizate pe motiv că ar îngrășa. Ei bine, rezultatele mai multor studii care au investigat această ipoteză o desființează. O cercetare realizată în Italia – țara pastelor – care a analizat obiceiurile alimentare a peste 20.000 de persoane a pus în evidență o asociere clară între consumul de paste și o siluetă mai suplă. Mai exact, s-a observat că persoanele care obișnuiau să mănânce paste mai des respectau mai ușor principiile dietei mediteraneene, cântăreau mai puțin și aveau circumferințe ale taliei și șoldurilor mai mici.
În concluzie, atâta timp cât fac parte dintr-un regim alimentar echilibrat, pastele pot avea un loc privilegiat în meniu, mai ales dacă sunt gătite cu legume – asocierea carbohidraților complecși (așa cum sunt cei din paste) cu proteinele vegetale este recunoscută de nutriționiști ca fiind parte integrantă din soluția câștigătoare în ceea ce privește controlul greutății. Reține, nu pastele în sine sunt o problemă, ci mai degrabă modul în care sunt preparate și cantitatea în care sunt consumate!
Rețeta pe care te invităm s-o încerci este o sursă excelentă de carbohidrați complecși, dar și de proteine vegetale, fiind totodată sățioasă și delicioasă. Este o opțiune ideală pentru masa de prânz, dar și pentru cină, dacă aceasta nu este una întârziată. Spor la gătit!
Ingrediente necesare pentru 3 porții:
- 170 g de paste Fettuccine din grâu integral
- ½ de lingură ulei de măsline extravirgin
- 2 căni de ciuperci, tăiate felii (de preferat, mai multe tipuri de ciuperci: brune, pleurotus etc.)
- 2 căni de varză de Bruxelles, felii
- ½ de lingură de usturoi tocat
- ¼ de cană de roșii uscate, mărunțite
- 1 cană de lapte degresat
- 1 lingură de făină
- ¼ de linguriță de sare
- ¼ de linguriță de piper proaspăt măcinat
- ½ de cană de brânză Asiago sau alt tip de brânză semi-tare, dată pe răzătoare.
Mod de preparare:
Pasul 1
Pune pastele la fiert într-o oală mare cu apă clocotită, timp de 8-10 minute. Scurge-le și lasă-le în oală, deoparte.
Pasul 2
Între timp, într-o tigaie mare, pune uleiul la încins la foc mediu. Adăugă ciupercile și varza de Bruxelles și gătește-le, amestecând des, timp de 8-10 minute; ciupercile trebuie să se înmoaie și eliberează zeama. Ulterior, adaugă usturoiul și gătește în continuare, amestecând, până când îi vei simți aroma, timp de aproximativ un minut. Completează cu roșiile uscate, amestecă și gătește totul până când lichidul rezultat se evaporă, în jur de un minut.
Pasul 3
Într-un bol, mixează laptele cu făina și adaugă-l în tigaie, împreună cu sarea și piperul. Gătește, amestecând, până când sosul se îngroașă, timp de aproximativ 2 minute. Presară brânza și amestecă până când aceasta se va topi. Toarnă sosul peste paste în oală și scutur-o ușor, astfel încât acesta să se distribuie cât mai bine și să pătrundă în paste.
Mărimea porției: circa 1 ⅓ căni
Valori nutriționale/porție: 373 de calorii, 55 g de carbohidrați, 9 g de grăsimi, 18 g de proteine, 8,5 g de fibre.
Orz verde - cum să-l folosești și ce beneficii are
13.11.2024