Piersici

Suculente și delicioase, piersicile sunt o reală încântare pentru papilele gustative. Aceasta nu este însă nici pe departe singura lor calitate. Piersicile au un conținut scăzut de calorii, dar unul bogat în apă și fibre, ceea ce le face o opțiune excelentă pentru cei care vor să-și mențină silueta, cât și pentru cei care intenționează să mai slăbească. În plus, consumul de piersici asigură o varietate de substanțe nutritive și compuși benefici pentru sănătate, precum vitamina C, vitamina A (sub formă de betacaroten), vitamine din complexul B (B6, B3, B2 și acid folic), potasiu, calciu, fier și fosfor.

Deoarece sunt bogate în antioxidanți, piersicile ajută la neutralizarea radicalilor liberi din organism și la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ. Acest lucru poate contribui la reducerea riscului de boli cronice și îmbătrânire prematură.

Calorii piersici

100 grame 200 grame  300 grame
Calorii | 39 Calorii | 78 Calorii | 117
Proteine| 0,9 Proteine | 1,8 Proteine | 2,7
Lipide | 0,3 Lipide | 0,6 Lipide | 0,9
Carbohidrați |9,5 Carbohidrați | 19,5 Carbohidrați | 28,5
Fibre | 1,5 Fibre | 3 Fibre | 4,5

 

Alte fructe sănătoase, cu puține calorii, pe care le poți include într-un plan alimentar echilibrat:

  • Banane (105 calorii / o banană de dimensiuni medii, aproximativ 120 de grame)
  • Grepfrut alb (33 calorii/100 g)
  • Kiwi (61 calorii/100 g)
  • Pomelo (38 calorii / 100 g)
  • Portocale ( 43 calorii/ 100 g)