Salata boeuf

Salata boeuf este unul dintre cele mai populare și îndrăgite aperitive, care se servește, de regulă, la ocazii festive. Rețeta de salata de boeuf își are originea în bucătăria rusească, fiind inspirată de salata pregătită în 1860 de Lucien Olivier, un celebru bucătar belgian care lucra pentru restaurantul Ermitaj, unul din cele mai mari din Moscova. Olivier a ținut în secret rețeta preparatului său și a murit fără s-o fi dezvăluit vreodată cuiva. Ajutorul lui a încercat s-o reproducă, notându-și o parte din ingrediente. Printre acestea se numărau fasolea, legumele de sezon, dar și carnea de fazan, limba de vită, rață afumată și sosul de maioneză.

În versiunea românească, salata de boeuf este pregătită cu morcovi, cartofi, rădăcină de țelină, o albitură (opțional), mazăre, carne sau limbă ori inimă de vită (de unde și denumirea „boeuf”) fierte și apoi tăiate cubulețe, la care se adaugă murături ( castraveți și/sau gogoșari), la fel tăiate cubulețe. Compoziția salatei se leagă cu maioneză și se ornează. În acest scop se folosesc adesea măslinele negre, mărarul, pătrunjelul, ouăle fierte, feliile de castraveți sau gogoșari murați.

Valorile nutriționale ale salatei boeuf pot varia în funcție de ingredientele folosite și de proporțiile exacte ale acestora. De exemplu, variantele cu maioneză light pot reduce conținutul de grăsimi și calorii, dar pot afecta gustul și textura salatei.

Calorii salată boeuf (rețeta clasică)

100 grame 200 grame  300 grame
Calorii | 145 Calorii | 290 Calorii | 435
Proteine| 8,7 Proteine | 17,4 Proteine | 26,1
Lipide | 6,6 Lipide | 13,2 Lipide | 19,8
Carbohidrați | 13,8 Carbohidrați | 27,6 Carbohidrați | 41,4
Fibre | 0 Fibre | 0 Fibre | 0

 

Alte exemple de preparate tradiționale românești: