Urdă

Chiar dacă nu se bucură de o reputație la fel de mare ca alte tipuri de brânzeturi, urda este un produs lactat foarte sănătos și valoros din punct de vedere nutrițional. Aceasta se obține prin fierberea zerului rămas de la fabricarea cașului. Așadar, urda este, de fapt, un subprodus lactat. Tot așa cum, de altfel, este și celebra brânză ricotta, cu care ar putea rivaliza fără niciun fel de probleme. Diferența este că riccota se obține din zerul rămas după ce se fabrică sortimentele de brânză mascarpone sau provolone.

De ce să alegi urda? Pentru că este bogate în proteine de calitate, care furnizează toți aminoacizii esențiali de care corpul nostru are nevoie. De asemenea, pentru că este o sursă grozavă de calciu, un mineral esențial pentru sănătatea oaselor și a dinților. Din acest punct de vedere, consumul regulat de urdă poate ajuta la menținerea densității osoase și la prevenirea osteoporozei, dar și susținerea bunei funcționări a sistemului muscular, aici incluzând și mușchiul inimii.

Pe lângă calciu, urda mai asigură și cantități apreciabile de fosfor, potasiu, magneziu, zinc, vitamina A, dar și vitamina B 12. Nu în ultimul rând trebuie menționat faptul că urda are un conținut scăzut de grăsimi, ceea ce o face ușor de integrat în programele care vizează scăderea în greutate.

Calorii urdă

100 grame 200 grame  300 grame
Calorii |136 Calorii | 272 Calorii | 408
Proteine| 18 Proteine | 36 Proteine | 54
Lipide | 4 Lipide | 8 Lipide | 12
Carbohidrați | 6 Carbohidrați | 12 Carbohidrați | 18
Fibre | 0 Fibre | 0 Fibre | 0

Alte exemple de brâzeturi:

  • cașcaval (283 calorii/ 100 g)
  • cheddar (403 calorii/100 g)
  • brânză de burduf (369 calorii/100 g)
  • brânză de oaie (283 calorii/100 g)
  • brânză de vaci (201 calorii/100 g)