Vișine
Consumul de vișine este recomandat și încurajat în orice dietă care se dorește sănătoasă, fiind vorba de un aliment natural cu puține calorii, dar plin de vitamine, minerale și antioxidanți cu numeroase beneficii pentru organism. Mai mult de atât, vișinele sunt și savuroase datorită gustului acrișor cu o tentă dulceagă, ceea ce le face să se numere printre cele mai populare fructe. La o primă vedere este izbitoare asemănarea dintre vișine și cireșe, ceea ce este de înțeles fiind vorba de fructe din aceeași familie. Vișinele sunt totuși mai mici și au coaja de un roșu aprins, iar ceea ce le mai deosebește de cireșe este gustul – mai acrișor în cazul lor. Faptul că nu sunt la fel de dulci precum cireșele constituie însă un avantaj din punctul de vedere al numărului de calorii pentru că aceasta înseamnă că în vișine sunt mai puține zaharuri. Un alt avantaj în favoarea consumului de vișine este dat de conținutul mai mare de antioxidanți, cu multiple efecte benefice asupra sănătății.
O cantitate de 100 de grame de vișine conține doar 50 de calorii, ceea ce încadrează aceste fructe în categoria alimentelor cu un aport caloric scăzut, numai bune pentru curele de slăbire. Cele 50 de calorii se datorează în cea mai mare măsură carbohidraților, în special zaharurilor naturale din pulpa de vișine. Mai conțin și proteine în proporție de 1% iar concentrația de lipide este de-a dreptul insignifiantă, de doar 0,3%. La acești macronutrienți se mai adaugă și 1,6 grame de fibre, care fac din vișine și un aliment benefic pentru digestie.
Vișinele sunt totodată și o bogată sursă de nutrienți esențiali alături de alți compuși naturali cu efecte benefice asupra organismului. Ca orice fructe cu gust acrișor, vișinele conțin vitamina C, alături de care mai putem găsi vitamina A și vitamina K. În ceea ce privește mineralele, vișinele conțin cantități mici de potasiu, calciu, fier, magneziu și sodiu.
La toate acestea se adaugă antocianii, care sunt pigmenți naturali ce dau culoarea specifică a vișinelor și totodată au un puternic efect antioxidant, acizi organici benefici în digestie și detoxifierea organismului precum și melatonină, care îmbunătățește calitatea somnului.
Datorită acestor calități nutritive, consumul de vișine vine la pachet cu o serie de beneficii pentru sănătate. Astfel, nivelul scăzut de calorii face din vișine un aliment perfect pentru cei care vor să slăbească sau să se mențină la o greutate normală, iar nivelul redus de zaharuri le recomandă și în dieta pacienților cu diabet. Mai mult de atât, există studii care confirmă că antocianii din vișine reduc rezistența la insulină și îmbunătățesc astfel absorbția glucozei din sânge, menținând glicemia în limitele normale. Tot antocianii, împreună cu vitamina C din vișine, conferă acestor fructe un puternic efect antioxidant care contribuie la reducerea stresului oxidativ și la prevenirea bolilor cronice și altor probleme de sănătate pe care acesta le poate cauza.
În același timp, vitamina C este cunoscută și ca un nutrient important pentru sistemul imunitar întrucât contribuie la formarea celulelor imunitare și totodată la reglarea funcțiilor acestora. Așadar, consumul de vișine are efecte benefice și asupra imunității, crescând rezistența organismului în fața agenților patogeni.
Despre vișine mai putem spune că protejează sănătatea cardiovasculară datorită potasiului ce reduce riscul de hipertensiune arterială asociată cu retenția de apă, au efect detoxifiant prin intermediul acizilor organici, susțin sistemul muscular prin aportul de magneziu și totodată pot fi un remediu împotriva insomniei datorită conținutului de melatonină.
Este recomandat să fie consumate proaspete pentru a profita de toate benefiiile menționate mai sus și totodată pot fi folosite ca ingredient pentru sucuri naturale sau smoothie-uri de fructe. Evită totuși consumul în exces pentru că o cantitate prea mare de vișine poate cauza diaree și balonare.
Calorii vișine
100 grame | 200 grame | 300 grame |
Calorii |50 | Calorii | 100 | Calorii | 150 |
Proteine| 1 | Proteine | 2 | Proteine | 3 |
Lipide | 0,3 | Lipide | 0,6 | Lipide | 0,9 |
Carbohidrați | 12,2 | Carbohidrați | 24,4 | Carbohidrați | 36,6 |
Fibre | 1,6 | Fibre | 3,2 | Fibre | 4,8 |
Alte fructe și caloriile lor: