Vodka

Vodka se numără printre cele mai cunoscute băuturi alcoolice din categoria tăriilor sau spirtoaselor, numite astfel datorită concentrației crescute de alcool. În același timp, vodka este probabil și cea mai simplă băutură alcoolică sau cel puțin una dintre cel mai simple din punct de vedere al compoziției pentru că nu conține nimic altceva în afară de apă și alcool.

De altfel, o vodkă bună se aseamănână foarte mult cu apa, fiind la fel ca aceasta inodoră, insipidă și incoloră însă cu o tărie alcoolică între 30 și 50 degrade. La prima vedere ai putea spune că vodka este lipsită de calorii, însă în realitate se poate compara la acest capitol cu un aliment cu un aport caloric scăzut spre mediu. Cu cât este mai tare, cu atât vodka are mai multe calorii, întrucât acest indicator este influențat de concentrația de alcool.

O vodkă de tărie medie, conține circa 231de calorii la suta de grame și nu are nicio valoare nutritivă. Mai exact, toate aceste calorii provin din alcool, vodka neavând în structura sa nutrițională niciun fel de macronutrienți. E drept că ingredientele din care se obține sunt o sursă bună de carbohidrați, însă aceștia se distrug în timpul procesului de distilare. Vodka este așadar un element definitoriu pentru acea categorie de alimente și băuturi supranumite „calorii goale”, astfel că nu îi putem aloca niciun beneficiu nutritiv, cu toată indulgența de care suntem capabili.

Anumite sortimente de vodkă ar putea conține mici cantități de fosfor, sodiu și potasiu însă acestea sunt nesemnificative dacă le raportăm la numărul de calorii goale și mai ales la efectele nocive pe care le are alcoolul asupra organismului.

Teoretic, vodkă se poate obține din orice ingredient care conține zahăr sau amidon, însă în mod tradițional aceasta se prepară din cereale. Acestea sunt măcinate sau tocate mărunt, după care se fierb într-o apă cât mai pură pentru ca amidonul pe care îl conțin să se transforme în zahăr. Se lasă apoi la fermentat timp de câteva zile, după care amestecul se filtrează pentru a separa alcoolul de resturile vegetale. Se trece apoi la faza de distilare iar conform rețetelor clasice, o vodkă bună trebuie să fie distilată de cel puțin trei ori. Astfel se ajunge la un grad ridicat de tărie, care se reglează în final adăugând apă din cea mai pură.

Despre vodkă nu putem spune că aduce beneficii pentru sănătate, ba din contră, este nocivă pentru ficat din cauza concentrației mari de alcool. Consumată frecvent și în cantități mari vodka poate duce la ciroză hepatică, afectând totodată în bună măsură și pancreasul precum și sistemul circulator. În comparație cu problemele grave pe care le poate genera,  conținutul de calorii aproape că pare nesemnificativ însă vodka băută fără măsură contribuie și la apariția excesului ponderal.

Astfel, pe lângă aportul de calorii goale, consumul de vodkă stimulează apetitul și generează o poftă pentru mâncăruri grase care să taie din tăria alcoolului ce roade în stomac. De asemenea, nici încercarea de a mai reduce din tăria băuturii combinând-o cu diferite sucuri nu e de mare ajutor pentru siluetă pentru că și respectivele sucuri conțin calorii provenite din zaharuri.

Pentru că puțini consumatori se îndură să „îndoaie” vodka cu apă, o soluție pentru a o face mai puțin tare și totodată pentru a consuma o cantitate mai mică este să adaugi 2-3 cuburi de gheață în pahar sau să alternezi o gură de vodkă cu o gură de apă plată sau minerală.

Singurul mod de consum în care vodka ar putea fi considerată cât decât benefică este sub forma unui cocktail cunoscut sub denumirea de Bloody Mary. În acest caz vodka se combină cu suc de roșii împreună cu alte condimente ce conțin anumite substanțe nutritive și antioxidanți.

Calorii vodka

100 grame 200 grame  300 grame
Calorii | 231 Calorii |462 Calorii | 693
Proteine| 0 Proteine | 0 Proteine | 0
Lipide | 0 Lipide | 0 Lipide | 0
Carbohidrați | 0 Carbohidrați | 0 Carbohidrați |0
Fibre | 0 Fibre | 0 Fibre | 0

Alte băuturi alcoolice tari si caloriile pe care le conțin:

  • Whisky (250 calorii/100 grame)
  • Coniac (220 calorii/100 grame)
  • Rom (231calorii/100 grame)
  • Brandy (225 calorii/100 grame)
  • Țuică (250 calorii/100 grame)