Cat ne „costa” alimentele pe care le mancam in mod obisnuit
Nu e vorba de pretul in bani, ca sa fie clar de la inceput. Multa lume ar plati fara urma de regret pentru a putea manca alimente gustoase, dar dense caloric, numai sa fie sigure ca excesul culinar nu le „costa” kilograme in plus. Voi explica imediat la ce ma refer.
12.06.2018
Timp estimat de citire:
2 minute, 58 secundeMai intai as dori sa iti reamintesc faptul ca fiinta umana este o „masinarie” complexa, care are nevoie de energie pentru a functiona. Si pentru ca cel putin deocamdata nu ne putem lua energia de la soare, pentru ca nu reusim sa facem fotosinteza precum plantele, alimentele reprezinta combustibilul preferat. In ecuatia dinamica a metabolismului energetic, caloriile primite sunt folosite pentru a acoperi consumul, iar daca exista un surplus, deci daca mananci prea multe calorii, acestea trec in compartimentul „depozite”, care inseamna transformare in grasime.
Diferentele cu care consumam caloriile excedentare sunt importante si se pot vedea si atunci cand setam o aplicatie care masoara efortul sau o bratara de sport. Desi vorbim de dispozitive simple, chiar si ele iti cer varsta, greutatea, inaltimea si sexul.
Caloriile consumate variaza
S-a dezvoltat un concept simplu si, altfel cat se poate de coerent, numit prin acronimul CICO (Calories In, Calories Out). Adica pentru a scapa de ceva calorii suplimentare pe care le-ai mancat desi nu aveai nevoie, e necesar sa desfasori o activitate fizica adecvata care sa consume energia nedorita. Practica a aratat insa ca lucrurile nu sunt chiar atat de simple. Energia consumata cand facem miscare variaza enorm de la o persoana la alta, in functie de multi factori pe care este greu sa ii cuantificam. Sa amintesc doar cativa banali:
- sexul – barbatii consuma mai multa energie decat femeile la aceeasi activitate;
- varsta: pe masura ce avansezi in varsta, consumi mai putina energie;
- antrenamentul: daca nu esti antrenat, metabolismul tau nu se poate intensifica prea mult in timpul efortului, deci vei consuma mai putina energie;
- greutatea si inaltimea: o persoana slabuta si de inaltime mica va consuma mai putina energie decat una obeza si cu inaltime mare.
In consumul caloric intervin si factori de mediu, de exemplu temperatura. Una e sa faci miscare in zapada la minus 30 de grade sau in plin soare, vara, si alta, sa exersezi intr-o sala in care bazaie salvator aerul conditionat.
Caloriile pe care le contin alimentele
Chiar daca pe eticheta unui aliment sau in tabelul nutritional, el figureaza cu X calorii, pana la urma organismul poate beneficia de mai multe sau mai putine. Poate ca de aici s-a raspandit credinta (eronata) ca exista calorii pozitive si calorii negative. Daca vorbim de un aliment ultraprocesat, poti fi sigur ca cele mai multe calorii se absorb, pe cand un aliment vegetal, bogat in fibre, in stare naturala sau minim procesat va avea sanse mai mari sa „scuture” ceva calorii care sa se elimine.
Dincolo de factorii de variatie, iata cum putem echivala in miscare cateva gustari vinovate:
- un burger mare = 60 de minute de zumba sau de aquagim; 40 de minute de urcus pe munte; 50 de minute de patinat;
- o portie mare de cartofi prajiti = o ora si jumatate de inot; 3 ore de mers pe jos;
- un biscuit digestiv = 20 de minute de Pilates;
- un pahar de vin = o ora de spalat rufe de mana; o jumatate de ora de ridicat greutati;
- o portie de paste = 20 de minute de alergat, o ora de dat cu aspiratorul;
- o felie de pizza = o ora de frecat manual podeaua; 15 minute de alergat rapid;
- un baton mic de ciocolata = 20 de minute de aerobic, o ora de sters praful.
Dr. Corina Zugravu
Medic primar igiena alimentatiei si nutritie
Disclaimer: Informatiile din acest articol apartin exclusiv autorului acestui material si redau o experienta personala in lupta cu kilogramele in plus. Orice recomandare medicala continuta de acest material are scop informativ. Rezultatele nu sunt tipice, pot varia de la individ la individ si pot depinde de stilul de viata al fiecaruia, de starea de sanatate, dar si de alti factori.
Tot ce trebuie să știi despre dieta Ikanos
14.11.2024