Ceaiul de papadie, un remediu ieftin pentru un corp de vis
Ceaiul de papadie se dovedeste a fi un aliat de nadejde in lupta cu excesul ponderal. Asa ca, daca vrei sa intensifici procesul de scadere in greutate, nu ezita sa-l incluzi in programul tau de slabire. Dr. Ruxandra Constantina, medic specialist medicina de familie, cu competenta in apifitoterapie si gemoterapie, ne spune cum anume ne ajuta ceaiul de papadie sa ne redefinim silueta.
31.08.2016
Timp estimat de citire:
2 minute, 9 secundeDescopera care sunt cele mai importante proprietati ale ceaiului de papadie si cum e bine sa fie consumat.
Multe persoane care poarta povara kilogramelor in plus afirma ca nu tin cure de slabire pentru ca nu-si permit sa-si cumpere fructe exotice sau ceaiuri si suplimente alimentare de generatie noua. Ei bine, nici nu e nevoie de ele intotdeauna. Exista alternative mai putin costisitoare si una dintre ele este chiar ceaiul de papadie. Este accesibil, usor de facut, simplu de administrat si cu rezultate promitatoare. Ce poate fi mai motivant de atat?
Ceaiul de papadie: beneficii
Papadia este o planta medicinala intens utilizata in terapeutica traditionala romaneasca. Are si de ce. Contine o colectie intreaga de substante active: vitamine (A, B, C, D, B3 − zisa si acid nicotinic), saruri minerale (potasiu, bor, magneziu, calciu si fier), substante amare, alcooli triterpenici, carotenoide, compusi fenolici (acid cafeic, flavonoide). Compozitia sa bogata ii confera efecte benefice, atat in scop profilactic, cat si curativ in caz de: edeme, dischinezie biliara, litiaza biliara, litiaza renala, afectiuni hepatice, reumatism, guta, ateroscleroza, anemie, afectiuni ale pielii (dermatoze, acnee, celulita), hiperglicemie, varice, digestie dificila, constipatie si, nu in ultimul rand, obezitate. Si asta datorita multiplelor sale actiuni diuretice si detoxifiante, coleretic-colagoga, de reglare a glicemiei si a colesterolului, dar si de eliminare a excesului de apa din tesuturi, fara pierdere de potasiu, deoarece contine acest mineral.
Cura de slabire cu ceai de papadie. Cum se prepara licoarea
Efecte terapeutice ale ceaiului de papadie sunt obtinute din intreaga planta: radacina, tijele proaspete, florile, frunzele sunt folosite. Intern, ceaiul de papadie poate fi utilizat sub forma de:
-
Infuzie din frunze; 1 lingurita de planta uscata se adauga la 200 ml apa clocotita, se lasa la infuzat acoperit 5 minute; se beau 2-3 cani pe zi.
-
Macerat la rece din radacina de papadie; 1 lingura rasa de pulbere se lasa la macerat in 250 ml de apa rece (aproximativ 8 ore la temperatura camerei); se administreaza de 3 ori pe zi, cu 15 minute inainte de a manca, pe stomacul gol.
Pentru a te bucura de rezultatele asteptate, nu te baza exclusiv pe proprietatile ceaiului de papadie. Fa-ti ordine in meniul zilnic, redu aportul caloric, evita preparatele fast-food, regleaza-ti programul de masa si misca-te mai mult.
Natalia Talmacec
Salvie albă - beneficii pentru sănătate și utilizări
11.11.2024