Cele 7 pacate ale kilogramelor in plus
Oare suntem suficient de constienti de riscurile pe care le presupun kilogramele in plus? In Romania prevalenta obezitatii este de 37% in populatia adulta, in prezent existand peste patru milioane de persoane care se lupta cu excesul ponderal, dintre acestia 20,7% sunt obezi clinic. In acest articol va vom prezenta riscurile la care ne expunem atunci cand kilogramele in plus sunt o problema.
30.04.2012
Timp estimat de citire:
3 minute, 22 secunde
Afectiuni cardiovasculare
Hipertensiunea arteriala este de patru ori mai frecventa in randul persoanelor obeze decat in cazul normoponderalilor. Surplusul ponderal inseamna necesar crescut de oxigen si nutrimente, ceea ce determina cresterea fluxului sangvin si, prin acesta, cresterea presiunii la nivelul peretilor arteriali. De asemenea, cresterea in greutate are drept consecinta cresterea nivelului de insulina (hormonul care regleaza nivelul glucozei din sange) care se asociaza cu retentie de sodiu si apa, determinand cresterea volumului sangvin. Suplimentar, creste frecventa cardiaca. Toti acesti factori pot duce la aparitia hipertensiunii arteriale. Ateroscleroza coronariana este o afectiune determinata de formarea de depozite de grasime la nivelul peretilor arteriali (cauzeaza ingustarea lumenului arterial si reducerea fluxul sangvin catre inima. Efectul direct este instalarea anginei pectorale, iar daca se produce un blocaj complet, infarctul miocardic.
Diabet zaharat tip II
80% dintre bolnavii de diabet zaharat tip II sunt obezi! Obezitatea este in fapt una dintre cauzele principale incriminate in declansarea acestei afectiuni. Rezistenta la insulina este mecanismul prin care supraponderalitatea poate conduce la instalarea unui diabet patent. In ultimii ani, s-a constat cresterea incidentei diabetului in randul tinerilor, consecinta directa a obezitatii infantile.
Dislipidemie
Dislipidemia este de 10 ori mai frecventa in randul populatiei supraponderale! Dieta bogata in grasime poate conduce nu numai la surplus ponderal, dar si la niveluri mari ale colesterolului. In timp, acesta se depune la nivelul peretilor arteriali, determinand ateroscleroza, cu risc mare pentru arterele coronariene (inima) si cerebrale (accident vascular cerebral). De asemenea, hipercolesterolemia creste riscul de litiaza biliara (pietre la nivelul vezicii biliare).
Cancer
Femeile obeze, care prezinta o distributie a surplusului de grasime in special in regiunea abdominala, sunt cu 70% mai predispuse de a dezvolta cancer pancreatic, s-a demonstrat in cadrul unui studiu de amploare, cunoscut ca Women’s Health Initiative, in care au fost evaluate mai mult de 138 000 de femei la menopauza din Statele Unite, pe o perioada de peste 7 ani. Intr-un alt studiu efectuat in cadrul Institutul German de Nutritie din Postdam pe un lot de 36 827 de pacienti s-a demonstrat legatura dintre obezitatea abdominala si cancerul de colon si rect. Pacientii au fost urmariti pe o perioada medie de aproximativ 6 ani si s-a constatat ca, in special, la barbati, greutatea crescuta si indicele de masa corporala crescut (IMC) sunt factori care determina cresterea riscului de a dezvolta cancer de colon. Exista date statistice care atesta legatura directa dintre obezitate si alte tipuri de cancer, precum: cancer renal, cancer de san si prostata.
Tulburari de fertilitate si probleme in timpul sarcinii
Tesutul adipos in exces poate crea probleme de fertilitate atat barbatilor cat si femeilor. De asemenea, femeile insarcinate obeze prezinta risc de avort spontan, probleme la nastere – necesitatea unei operatie de cezariana, risc de diabet gestational. Potrivit unui studiu, 35% dintre decesele femeilor insarcinate s-ar datora complicatiilor date de obezitate.
Afectiuni cerebrale
Pe langa riscul de accident vascular cerebral, se atrage atentia ca supraponderalii au un risc crescut de a dezvolta la batranete maladia Alzheimer (dementa senila). Studiul s-a realizat in cadrul Colegiul Medical din Wisconsin, SUA, a durat 20 de ani si a fost efectuat pe 392 de barbati si femei, toti avand 70 de ani la inceputul studiului. Fiecare a facut analize complete la fiecare 5 ani, incluzand scanari cerebrale pentru a identifica simptomele specifice dementei. Rezultatele au fost ingrijoratoare: femeile ce au dezvoltat boala Alzheimer intre 79 si 88 de ani au reprezentat majoritatea celor care erau supraponderale.
Osteoartrita
Kilogramele in plus solicita suplimentar articulatiile soldului, coloanei vertebrale si genunchilor, erodand cartilajul si determinand, in timp, aparitia artrozei.
Specialist medicina sportiva
Obezitatea la adulţi
Dr. Corina Neamţu – medic primar endocrinolog – Clinica “Sanador” vorbeşte despre obezitatea întâlnită în rândul persoanelor adulte.
Medic: „Aproape jumătate dintre cei cu prediabet vor avea diabet în 5 ani”
12.11.2024