Cercetătorii germani propun un truc inedit pentru a mânca mai puțin
Pentru că mâncăm mai întâi cu ochii, văzul având un rol important în stimularea apetitului, cercetătorii germani au venit cu ideea de a interveni la acest nivel. Ei au vrut să verifice dacă în felul acesta poate fi redusă cantitatea de alimente consumate.
10.12.2020
Timp estimat de citire:
1 minut, 22 secundeCa să testeze impactul văzului asupra consumului alimentar, o echipă de oameni de știință de la Universitatea din Konstanz, un important oraș din sudul Germaniei, a recrutat 90 de persoane de constituție și vârste diferite. Subiecții au fost repartizați în mod aleatoriu în două grupe și rugați să nu consume absolut nimic cu două ore înainte de începerea testului. Apoi, acestora li s-au oferit boluri cu cupe de înghețată de vanilie, caramel și cireșe, lăsându-li-se 15 minute la dispoziție pentru a mânca. Singura diferență a fost că participanții dintr-o grupă au fost legați la ochi, în timp ce ceilalți au putut vedea desertul.
Concentrarea pe simțuri, un mare atu
Rezultatele au arătat că voluntarii care au mâncat fără să vadă au consumat în, medie, 105 g de înghețată, pe când cei care n-au avut ochii acoperiți, în medie, 116 g. „Nemaivăzând, consumatorii s-au concentrat pe ceea ce simțeau și s-au oprit în clipa în care s-au săturat”, a explicat dr. Britta Renner, principalul autor al studiului. Drept urmare, cercetătorii ne recomandă să luăm masă pe întuneric sau cu ochii închiși. Asta desigur dacă vrem să slăbim. Concluziile acestui studiu au fost publicate în revista de specialitate „Food Quality and Preference”.
În ce poziție e bine să iei medicamentele, pentru efecte rapide
24.10.2024