Consecinte nedorite ale dietelor de slabit
Cei care adopta metodele rapide de slabire in genral nu iau in calcul toate consecintele acestora, atat pe termen mediu, cat si pe termen lung. In principiu, nu exista cure sau produse de slabit bune si mai putin bune, ci nepotrivite pentru organismul celui care le foloseste, pentru varsta, constitutia sau pentru momentul in care sunt folosite.
16.05.2012
Timp estimat de citire:
1 minut, 54 secundeCel mai gresit folosit si inteles este termenul de cura: ea presupune folosirea unui medicament sau a unei metode pe o perioada limitata de timp (majoritatea intre 7 zile si 3 luni). O parte din aceste cure nu se pot repeta decat la intervale mari (1 sau chiar 2 ani), pentru a nu avea efecte negative ireversibile!
Efecte negative frecvente
Cele mai frecvente consecinte ale folosirii unei metode nepotrivite sunt: castigarea kilogramelor pierdute anterior; gastrite; reducerea elasticitatii pielii si aparitia ridurilor sau al aspectului de „piele lasata”; anemii si avitaminoze manifestate prin slabiciune fizica, ameteli, caderea parului, piele uscata, unghii friabile; demineralizari ale organismului manifestate prin aparitia cariilor dentare sau caderea dintilor, crize de spasmofilie, carcei si crampe musculare, aparitia osteoporozei; scaderea imunitatii si cresterea riscului de a face boli infectioase.
Tipuri de diete si neajunsurile aferente
– In aportul scazut in proteine, organismele in crestere sunt cele afectate imediat. Astfel, se instaleaza malnutritia proteica, insotita de cea calorica, consecintele sale fiind scaderea imunitatii in general, iar la copil afectand dezvoltarea creierului si cresterea. Excesul proteic, prin perturbarea metabolismului azotului, duce la acumulari de acid uric in articulatii (guta), la afecsiuni renale si cardiovasculare.
– Foarte des intalnita este dieta in care se recomanda lipsa grasimilor (lipidelor) din alimentatie. Dieta saraca in lipide reduce colesterolul din sange, insa favorizeaza acumularea colesterolului in ficat! O dieta fara lipide duce la deficit de absorbtie a vitaminelor liposolubile (care se absorb in prezenta lipidelor).
– Excesul de glucide cu absorbtie rapida suprasolicita pancreasul, ducand la diabet. Deficitul de glucide metabolizabile duce la metabolizarea proteinelor si lipidelor proprii organismului, insa primele care se consuma sunt proteinele, ducand astfel la scaderea masei musculare, si nu a procentului de grasime din organism.
Daca decideti totusi sa folositi o astfel de metoda pentru scadere rapida in greutate, asumati-va consecintele si nu repetati de mai multe ori, pentru ca rezulatele ulterioare sa nu fie ireversibile.
Dr. Ana-Maria Zlavog
Medic generalist si tehnician nutritionist
Medcenter Iasi
0332 405 266
www.medcenter.ro
Disclaimer: Informatiile din acest articol apartin exclusiv autorului acestui material si redau o experienta personala in lupta cu kilogramele in plus. Orice recomandare medicala continuta de acest material are scop informativ. Rezultatele nu sunt tipice, pot varia de la individ la individ si pot depinde de stilul de viata al fiecaruia, de starea de sanatate, dar si de alti factori.
De ce dietele de slăbit restrictive pot fi mai periculoase decât excesul de greutate?
04.09.2024