Culturist la 90 de ani. Cel mai vârstnic bodybuilder activ are o poveste incredibilă
Jim Arrington, un bărbat de 90 ani din Statele Unite, deține titlul oficial de cel mai bătrân culturist din lume. El a petrecut zeci de ani sculptându-și corpul și continuă nu doar să participe, ci să și câștige competiții de bodybuilding chiar și la această venerabilă vârstă.
14.08.2023
Timp estimat de citire:
2 minute, 53 secundeFost agent de vânzări și actualmente pensionar și străbunic, Jim Arrington reprezintă dovada vie că atunci când o persoană își propune cu adevărat să obțină ceva, nimic nu-i poate sta în cale. Născut prematur, cu circa șase săptămâni înainte de termen și cu o greutate de numai 2,5 kg, Arrington și-a petrecut copilăria, confruntându-se cu multiple probleme de sănătate, inclusiv cu astm bronșic. Lucrurile însă nu aveau să rămână așa. Nonagenarul a povestit, într-un interviu pentru Cartea Recordurilor, că în cele din urmă s-a săturat să fie firav și a început să ridice greutăți în 1947, pe când avea 15 ani. În timp, pasiunea lui pentru fitness a crescut, iar el nu s-a oprit niciodată din a se antrena.
„Am decis că nu mai pot rămâne așa”, a comentat Arrington, referindu-se la faptul că era bolnăvicios. „Voiam să fiu un supererou”, a completat acesta.
Se antrenează și concurează până în prezent
De-a lungul timpului, Jim Arrington a participat cu regularitate la spectacole de culturism, inclusiv la aproximativ 20 de ediții ale faimosului concurs Muscle Beach din Santa Monica, California. Cel mai recent eveniment la care a fost prezent este IFBB Professional League din Reno, Nevada, în 2022, unde s-a clasat pe locul al treilea la categoria bărbaților de peste 70 de ani și pe primul loc la categoria celor de peste 80 de ani.
Arrington declară că încă nu are planuri de retragere. Ca dovadă, el este văzut adesea la Gold’s Gym din Venice Beach, sala celebrităților din Los Angeles. De obicei, el se antrenează de două ori pe săptămână, timp de cel puțin două ore.
Formula succesului său
Recordmenul nonagenar mărturisește că, în opinia lui, adaptarea este cheia succesului. El a încercat mereu să vadă ce funcționează pentru el și nu a ezitat să facă schimbările necesare. Și-a modificat frecvent rutina de antrenament pentru a-și surprinde corpul și a-l menține în alertă.
De asemenea, venerabilul culturist consideră că munca în sala de forță reprezintă doar o parte a reușitei sale. El spune că a trebuit să-și modifice și dieta, pe măsura ce a înaintat în vârstă. Dacă în trecut obișnuia să bea mult lapte și să consume multă carne de vită, fiind două mari surse de proteine la care nu era alergic, odată ce a îmbătrânit, el a trebuit să reducă aportul acestor alimente. Asta pentru că, pe lângă faptul că-i susține efortul de a-și dezvolta musculatura, consumul acestora începuseră să nu-i facă bine, favorizând procesele inflamatorii. Acum, pentru proteine, el mănâncă preponderent ciuperci și, în general, alege mult mai atent ceea ce pune în farfurie.
Nu în ultimul rând, Arrington precizează că motivația de a merge mai departe vine la el ca un bumerang: „Ceea ce mă inspiră sunt oamenii care vin și spun că eu îi inspir”.
Surse: www.generationiron.com, www.guinnessworldrecords.com, www.theguardian.com
De ce apare febra musculară și cum poate fi aceasta prevenită
08.07.2024