Ce este ghințura și cum să o folosești eficient în dietele de slăbit
Ghințura este o denumire populară pentru gențiană, care nu se referă la o singură plantă, așa cum mulți ar fi tentați să creadă, ci la mai multe specii care fac parte din aceeași familie. Mai exact, termenul simplu de ghințură face referire la Gentiana asclepiadea sau lumânărica pământului, însă la noi în țară există și ghințură galbenă (Gentiana lutea) precum și ghințură pătată (Gentiana punctata). Pe lângă acestea mai există și alte specii din aceeași familie, însă acestea sunt extrem de rare sau inexistente în zona noastră, așa că nu le vom lua în considerare.
14.03.2019
Timp estimat de citire:
6 minute, 28 secundeGhințura galbenă și cea pătată sunt si ele specii rare ocrotite de lege, a căror recoltare este interzisă în România, astfel că singura care poate fi folosită în scop terapeutic este specia Gentiana asclepiadea, supranumită simplu ghințură.
Așadar, la această specie ne vom referi și noi în contextul discuției de față, dat fiind faptul că celelalte două nu pot fi folosite – cel puțin fără a încălca legea – fiind totodată și greu de găsit întrucât sunt specii rare.
Ce este ghințura
Ghințura este o plantă ierboasă perenă, specifică zonelor montane, care poate fi întâlnită până la altitudini de 2.600 de metri, de-a lungul întregului lanț carpatic, dar și în Balcani sau alte regiuni muntoase. Preferă umbra și solurile umede, crescând preponderent la baza stâncilor, în grohotișuri, dar și la marginea porțiunilor împădurite. Principalul element care deosebește ghințura de celelalte două specii ocrotite sunt florile, care în cazul plantei de care vorbim sunt albastru-violet, spre deosebire de celelalte care sunt galbene, respectiv galben pătat.
Ca majoritatea florilor de munte, ghințura nu impresionează prin înălțime, tulpina atingând cel mult 50 de milimetri și având o singură floare mică în vârf. În funcție de altitudinea la care crește, ghințura înflorește în perioada mai-august, când este ușor de reperat datorită culorii aprinse a florilor.
Cum se folosește ghințura ca remediu naturist
De la ghințură se folosește rădăcina, care concentrează majoritatea substanțelor cu efecte benefice atribuite acestei plante. Rădăcina se extrage cu ajutorul unei sape iar după recoltare se recomandă ca partea care o legă de tulpină să fie tăiată și reintrodusă în sol pentru a dezvolta astfel o nouă plantă. Astfel se previne situația în care au ajuns celelalte două specii care sunt considerate pe cale de dispariție și ocrotite în consecință.
Rădăcina astfel recoltată se curăța bine de pământ și se lasă la uscat, putând fi expusă chiar și direct în bătaia soarelui.
Rădăcinile uscate se folosesc apoi pentru a prepara decoct sau tinctură. Mai exact, decoctul se obține prin fierberea rădăcinilor în apă, iar pentru obținerea tincturii, acestea se lasă la macerat în alcool.
Pentru a-și face efectul, preparatele pe bază de ghințură trebuie să intre în contact cu papilele gustative astfel că administrarea acestora sub formă de tablete sau capsule administrate oral nu are niciun efect.
În cazul decoctului de ghințură se amestecă o lingură din acest preparat într-o cană cu apă și se bea de 1-2 ori pe zi înainte de masă. Tinctura de ghințură se ține la macerat 10 zile în alcool de 70 de grade după care se adaugă 15-20 de picături într-un pahar mic cu apă și se administrează înainte de masă.
Ce conține ghințura și ce efecte are
Rădăcina de ghințură are o compoziție foarte complexă, conținând săruri minerale, glucide, mucilagii, pectine, taninuri, alcaloizi și cantități mici de vitamina C și uleiuri volatile. Cele mai importante sunt însă glucozidele amare, care constituie principalele substanțe active și care, după cum spuneam mai devreme, trebuie să intre in contact cu papilele gustative pentru a-și pune în valoare beneficiile.
Acestea se manifestă în plan digestiv și imunitar, după cum urmează:
Stimularea digestiei
Ghințura este cel mai bine cunoscută ca stimulent digestiv întrucât substanțele pe care le conține favorizează secreția de suc gastric și enzime digestive. În același timp, remediile pe bază de ghințură reduc senzația de greață și pot calma arsurile gastrice, iar prin conținutul de pectine îmbunătățesc tranzitul intestinal și digestia.
Nu în ultimul rând, ghințura stimulează și secreția de bilă care joacă la rândul său un rol important în procesul digestiv.
Protejarea ficatului
Bila despre care vorbeam mai sus este produsă de ficat și conține printre altele colesterol rău (LDL), bilirubină și alte substanțe reziduale filtrate la nivelul acestui organ, care trebuie eliminate din organism. Prin stimularea secreției de bilă, ghințura facilitează eliminarea unei cantități mai mari de toxine, care nu mai rămân stocate în ficat, ci ajung în intestinul subțire spre a fi în final eliminate prin intermediul materiilor fecale.
Reducerea stresului oxidativ
Multe dintre substanțele naturale pe care le conține ghințura au și efect antioxidant, acționând asupra unor compuși nocivi care pot cauza boli cronice sau alte probleme de sănătate printr-un proces numit stres oxidativ. Acești compuși se numesc radicali liberi și au o structură instabilă din cauza căreia reacționează ușor cu celulele din organism, cărora le modifică structura și funcționalitatea. Substanțele antioxidante din rădăcina de ghințură reacționează cu radicalii liberi înainte ca aceștia să ajungă la celule, stabilizându-le structură și prevenind astfel stresul oxidativ.
Cum te poate ajuta ghințura să slăbești
Ghințura nu este un ingredient întâlnit foarte des în curele de slăbire pentru că prin efectele sale nu influențează în mod direct pierderea kilogramelor în plus. Ba chiar poate pune bețe în roate, dat fiind faptul că prin stimularea secreției de enzime digestive generează o creșterea apetitului, ceea ce nu e de dorit când vrei să slăbești.
Cu toate acestea, ghințura poate avea o influență pozitivă în procesul de slăbire datorită efectelor benefice asupra digestiei și funcției hepatice. Schimbarea dietei la debutul unei cure de slăbire poate cauza anumite probleme în plan digestiv, mai ales dacă organismul nu este obișnuit cu o alimentație sănătoasă și echilibrată. Prin consumul de tinctură sau decoct de ghințură înainte de masă pot fi prevenite tulburări precum indigestia, balonarea, diareea sau greața datorată consumului anumitor alimente – probleme care pot fie descurajante pentru cei care încearcă să slăbească.
În același timp, ghințura conține pectine, care sunt fibre naturale solubile. Acestea se dizolvă și formează în tractul digestiv o soluție gelatinoasă ce se depune în interiorul intestinelor. Această substanță constituie o sursă importantă de hrană pentru bacteriile probiotice din intestin care asigură procesul de digestie și totodată încetinește acest proces pentru că substanțele nutritive sunt absorbite mai greu prin stratul de gel. Astfel se prelungește senzația de sațietate după fiecare masă, ceea ce duce la o reducere a numărului de calorii consumate zilnic.
Greutatea corporală se datorează în bună măsură depozitelor de grăsime dar și toxinelor care se acumulează în organism și îngreunează funcțiile metabolice. Ghințura are și efect detoxifiant prin influența benefică asupra ficatului, iar prin stimularea eliminării toxinelor contribuie în bună măsură și la reducerea excesului ponderal.
Salvie albă - beneficii pentru sănătate și utilizări
11.11.2024