16.06.2020
Timp estimat de citire:
2 minute, 39 secundeSpecialiștii în medicină și sport afirmă că activitatea fizică nu ar trebui să lipsească din programul săptămânal. Nimeni nu poate contesta beneficiile unei activități fizice efectuate în mod regulat și, cu toate acestea, sedentarismul este una din cele mai mari probleme cu care ne confruntăm în momentul de față. Începerea unui antrenament sportiv chiar și de intensitate mică spre medie nu este la îndemâna oricui. După o perioadă îndelungată în care nu s-a practicat nicio activitate fizică este extrem de dificilă încorporarea unei rigori sportive în rutina zilnică.
Numeroase persoane abandonează sportul deoarece se confruntă cu disconfortul creat de rezistența fizică scăzută la efort. Pentru a evita starea de oboseală și neplăcuta senzație de neputință în fața exercițiilor fizice, o atenție deosebită trebuia acordată felului în care respiri.
Respirația corectă în timpul antrenamentelor
În momentul în care îți supui corpul unui efort mediu sau intens trebuie să ajustezi și felul în care respiri. Deși ne-am aștepta ca acest act fiziologic, și anume respirația, să se acomodeze de la sine în funcție de activitatea pe care o desfășori, trebuie înțeleasă complexitatea acestui fenomen. Mai mult decât atât, tipul de activitate fizică pe care îl efectuezi dictează felul în care trebuie să respiri pentru a face față antrenamentului și pentru a asigura oxigenarea corectă a țesuturilor. Astfel, persoanele care dau atenție acestor detalii reușesc să își crească rezistența fizică în timpul antrenamentelor.
Exercițiile cardio
Specialiștii le recomandă celor care fac exerciții tip cardio (alergat, mers pe bicicletă, aerobic, etc.) să inspire și să expire profund. Puteți face acest lucru fie pe nas, pe gură sau alternând conductul (inspir pe nas, expir pe gura sau invers). Atunci când apare disconfort în timpul antrenamentului, este posibil ca efortul să fie prea mare și respirația să nu se facă corect, rezultând slaba oxigenare a țesuturilor. Folosește-ți mușchii diafragmului pentru ca respirația să fie cât mai amplă. Pentru a te asigura că execuți corect acest lucru, trebuie să sesizezi că abdomenul este cel care se mișcă în timpul respirației, și mai puțin zona trunchiului. Atenție la durerea în piept sau la senzația de sufocare. Dacă experimentezi astfel de simptome, este bine să oprești exercițiile fizice. Chiar dacă respirația corectă te poate ajuta să crești randamentul antrenamentului, asta nu înseamnă că trebuie să ignori semnele unei suprasolicitări fizice.
Ridicarea greutăților
Antrenamentele care presupun ridicarea greutăților antrenează numeroase grupe musculare, ceea ce înseamnă o nevoie crescută de oxigen. Nu este bine să îți ții respirația atunci când ridici greutăți, deoarece întreg organismul are nevoie de aer în momentul efortului. Mai mult decât atât, cei care își țin respirația atunci când ridică greutăți pot acuza după antrenamente dureri de cap și stare de amețeală. Totodată, inspirul doar pe nas poate să devină insuficient pentru cei care fac un efort foarte mare, astfel încât se poate inspira și pe gură.
De ce apare febra musculară și cum poate fi aceasta prevenită
08.07.2024