De ce ni se face foame înainte de menstruație?
Majoritatea femeilor au simptome ale sindromului premenstrual. Acesta se manifestă diferit la fiecare femeie și de la un ciclu menstrual la altul. Sindromul se caracterizează prin tulburări de ordin fizic și emoțional. Simptomele apar după a 14-a zi de ciclu și țin până în prima zi a menstruației. Totodată, debutul acestui sindrom poate fi după 20 de ani sau chiar mai târziu, după 30 de ani.
27.12.2019
Timp estimat de citire:
2 minute, 39 secundeSimptomele fizice ale sindromului premenstrual (SPM) includ apetit crescut, pofte alimentare, creștere în greutate, edeme, umflarea și sensibilizarea sânilor, acnee, scăderea libidoului și a energiei. Tulburările psihologice sunt reprezentate de iritabilitate, agresivitate, evitarea contactului cu alte persoane și tristețe.
Poftele din timpul PMS-ului
Așa cum spuneam, în perioada premenstruală crește apetitul pentru a mânca tot felul de alimente, lucru care este absolut normal. În timpul unui ciclu menstrual, organismul se confruntă cu diferite modificări la nivel hormonal, care declanșează anumite pofte mai mult sau mai puțin sănătoase pentru siluetă.
Specialiștii spun că peptidele opioide endogene, în această perioadă, sunt mai active decât de obicei şi dau poftă de mâncare. La fel se întâmplă şi pe perioada sarcinii.
Ai grijă ce şi cât mănânci înainte de menstruaţie
Medicii ginecologi susţin că simptomatologia SPM poate fi diminuată folosind câteva măsuri simple. Pentru buna lor aplicare este nevoie ca tu sa îţi cunoşti bine propriul organism şi să dai dovadă de voinţă:
- În primul rând, încearcă să reduci consumul de produse care conțin zahăr rafinat și de produse lactate. Ambele împiedică absorbția magneziului, element important în zilele premenstruale. În lipsa lui devenim nervoase, anxioase şi extrem de vulnerabile în situații stresante.
- Redu consumul de sare, mai ales dacă ai senzația de balonare în zilele menstruale, pentru că influențează retenția de apă. Poți ronțăi alune, nuci, semințe de floarea-soarelui și dovleac, migdale și fistic, dar să nu aibă sare.
- Peștele, de preferat la cuptor, soia, legumele și fructele aduc un conținut crescut de fibre, minerale și vitamine, deci le poți consuma fără probleme.
- Crește aportul de vitamina B6, denumită și vitamina anti-SPM. Ea diminuează emoțiile exagerate din aceste zile și scade sensibilitatea inconfortabilă din zona sânilor. Pentru a tăia apetitul pentru mâncare, ia crom. De asemenea, este important să iei zinc și vitaminele A, C si E.
Fumatul și excesul de greutate sporesc simptomele SPM
Unele studii au arătat că fumatul și excesul de greutate sunt factorii care sporesc riscul dezvoltării simptomelor SPM. Femeile cu indicele de masă corporală mai mare de 30 suferă de sindromul premenstrual de trei ori mai des decât femeile cu greutate normală. La fumătoare, simptomele SPM apar de două ori mai des decât la femeile nefumătoare și cu un stil de viață sănătos.
Sindromul premenstrual poate avea o evoluție oscilantă, cu ameliorări și agravări ale simptomatologiei pe durata perioadei reproductive. Există femei cărora simptomele li s-au înrăutățit în apropierea perioadei de premenopauză.
Medic: „Aproape jumătate dintre cei cu prediabet vor avea diabet în 5 ani”
12.11.2024