Dieta cu alimente integrale – cum îți poate schimba viața și greutatea
În ultimii ani, dieta bazată pe alimente integrale a devenit alegerea preferată a tot mai multor persoane care doresc să slăbească sau să aibă o alimentație mai sănătoasă. Popularitatea alimentelor integrale nu este rezultatul unor campanii de marketing, ci se bazează pe recomandări făcute se specialiști din domeniul medical și din sfera nutriției, precum și pe rezultatele pe care astfel de diete le-au avut de-a lungul timpului.
22.09.2023
Timp estimat de citire:
5 minute, 41 secundeDin moment ce ai ajuns până în acest punct cu lectura, de bună seamă că te interesează acest subiect, așa te încurajăm să continui pentru a afla toate informațiile importante despre alimentele integrale și despre modul în care acestea trebuie introduse în dietă pentru a te bucura de toate beneficiile lor.
Ce sunt alimentele integrale
Înainte de toate, se cuvine să îți explicăm despre ce vorbim, mai precis ce sunt alimentele integrale și cu ce se deosebesc ele de restul alimentelor. Contrar convingerii multora, termenul de „alimente integrale” nu se referă doar la cerealele servite de obicei la micul dejun, acestea fiind doar o categorie dintr-o grupă mai complexă.
Concret, numim alimente integrale acele alimente naturale care nu sunt procesate sau au fost supuse unui proces minim de procesare care nu le afectează cu nimic proprietățile nutritive. Când vorbim de procesare minimă, ne referim la decojire, feliere mărunțire, presate sau alte proceduri care nu implică modificarea aspectului, gustului sau aromei naturale a produselor respective.
Alimentele integrale se împart în două mari categorii, respectiv alimentele integrale de origine vegetală și cele de origine animală. Din prima categorie fac parte legumele, fructele, nucile și semințele, cerealele – despre care deja am amintit – verdețurile, leguminoasele precum și uleiurile vegetale nerafinate.
În ceea ce privește alimentele integrale de origine animală, aici putem menționa carnea neprocesată, lactatele și brânzeturile fără aditivi, ouăle, peștele și fructele de mare.
De ce să consumi alimente integrale
Alimentele integrale sunt cele mai bine tolerate de organism, întrucât reprezintă resurse naturale de nutrienți, cu care corpul nostru este obișnuit încă de la începuturile omenirii. Aceasta, pentru că oamenii s-au hrănit multă vreme doar cu ceea ce le oferea natura, iar organismul lor s-a adaptat în timp acestor condiții. E drept că noi suntem destul de departe de acea perioadă, însă am moștenit genetic nevoia de a ne hrăni cât mai natural, iar alimentele integrale sunt cea mai bună variantă în acest sens. În cele ce urmează îți vom arăta care sunt beneficiile unei diete bazate pe astfel de alimente și cum te pot ajuta ele să slăbești și să îți menții sănătatea.
Valoare nutritivă ridicată
Alimentele integrale conțin o cantitate semnificativ mai mare de nutrienți, în comparație cu cele procesate sau rafinate, oferind organismului dozele optime de vitamine, minerale, proteine și alte substanțe necesare proceselor metabolice. De aceea, dietele bazate pe alimente integrale sunt considerate ideale pentru un metabolism normal, care contribuie la menținerea stării de sănătate.
Digestie sănătoasă
Ușurarea digestiei este un alt beneficiu important al consumului de alimente integrale și se datorează în special conținutului de fibre. Acestea contribuie la îmbunătățirea tranzitului intestinal, prevenind astfel tulburări digestive precum constipația, indigestia sau balonarea.
În același timp, alimentele integrale contribuie la menținerea unui pH optim în stomac, prevenind astfel creșterea acidității care determină apariția arsurilor gastrice și totodată poate genera afecțiuni precum gastrita sau ulcerul.
Reducerea riscului cardiac
Consumul de alimente integrale joacă un rol semnificativ și în menținerea sănătății inimii. Cu excepția cărnii roșii și a lactatelor nedegresate, alimentele integrale nu conțin grăsimi saturate, care sunt direct responsabile pentru creșterea nivelului de colesterol rău și apariția hipertensiunii arteriale. În schimb, alimente precum uleiurile vegetale, nucile și semințele, avocado și peștele gras conțin grăsimi sănătoase, care îmbunătățesc circulația sanguină și reduc riscul afecțiunilor cardiovasculare datorate hipertensiunii arteriale.
Controlul glicemiei
Pentru că nu au zahăr adăugat și nici alți îndulcitori, alimentele integrale contribuie și la menținerea nivelului glicemiei în limitele normale, prevenind astfel apariția diabetului zaharat de tip 2. Multe dintre aceste alimente au un indice glicemic redus, care nu determină creșterea nivelului de zahăr din sânge. De asemenea unele dintre ele, așa cum e cazul cerealelor integrale, conțin carbohidrați complecși care eliberează treptat glucoza în organism, evitând astfel variațiile bruște ale nivelului glicemiei.
Prevenirea unor forme de cancer
Alimentația nesănătoasă poate influența într-o anumită măsură apariția unor forme de cancer, așa cum ar fi cancerul de colon. Prin consumul de alimente integrale, acest risc se reduce, întrucât o astfel de dietă conține o serie de nutrienți care au potențial anticancerigen.
Ne referim în special la antioxidanții și fitonutrienții din fructe și legume, ce neutralizează radicalii liberi și previn daunele oxidative la nivel celular, care stau la baza apariției multor forme de cancer.
De asemenea, datorită conținutului ridicat de fibre, alimentele integrale îmbunătățesc digestia și împiedică acumularea de materii reziduale în colon, reducând astfel riscul de cancer la nivelul acestui organ.
Alimentele integrale și slăbirea
Dincolo de beneficiile pentru sănătate, aceste alimente sunt și un bun aliat în lupta cu kilogramele în plus.
O bună parte dintre ele au un conținut caloric mai mic în comparație cu alimentele procesate, compensat de un aport nutrițional ridicat. Acestea oferă organismului necesarul de substanțe pentru procesele metabolice și totodată o cantitate de calorii egală sau mai mică decât necesarul zilnic, astfel că acestea vor fi arse integral de organism și nu se vor depune sub formă de grăsime.
În același timp, datorită conținutului bogat în fibre, induc o senzație de sațietate care persistă mai mult timp, ceea ce reduce apetitul, te determină să mănânci mai puțin și astfel să consumi mai puține calorii.
Nu în ultimul rând, alimentele despre care vorbim furnizează nutrienții necesari pentru funcționarea optimă a metabolismului, contribuind astfel la eficientizarea arderii caloriilor și grăsimilor pentru a fi transformate în energie.
Iată de ce dieta cu alimente integrale este o abordare sănătoasă și sustenabilă pentru îmbunătățirea sănătății și eliminarea excesului ponderal și sperăm că argumentele oferite de noi au fost suficient de convingătoare pentru a te determina să adopți și tu un astfel de regim alimentar.
Probiotice naturale - care sunt alimentele care conțin probiotice?
25.07.2024