Dieta cu care se menține în formă Jennifer Aniston
Pentru unele vedete, timpul pare să curgă altfel, ba chiar să stea în loc, iar Jennifer Aniston sigur face parte din această categorie. La cei 51 de ani, actrița arată pur și simplu fabulos: are o siluetă suplă, frumos sculptată, pe care se așază impecabil chiar și cele mai mulate și îndrăznețe ținute.
20.02.2020
Timp estimat de citire:
2 minute, 22 secundeEste una dintre cele mai apreciate și admirate actrițe de la Hollywood, fiind mereu o prezență absolut încântătoare și strălucitoare, indiferent de contextele în care se află. Ei bine, de curând, Jen a dezvăluit unul dintre cele mai importante secrete: dieta. Aniston a mărturisit că este un mare fan al postului intermitent și anume a unei versiuni a acestuia, numită dieta 16:8. „Țin post intermitent, adică nu mănânc nimic dimineața. Am observat o mare diferență în a sta fără mâncare solidă timp de 16 ore”, a precizat ea pentru CNBC.
Ce este postul intermitent
Postul intermitent a devenit în ultimii ani una dintre cele mai populare abordări dietetice, fiind considerată o excelentă alternativă pentru curele de slăbire cu reguli multe și complicate. Multe celebrități, dar și oameni de rând care le-au urmat exemplul, au îmbrățișat acest concept pentru a-și simplifica și îmbunătăți stilul de viață. Pe scurt, postul intermitent, așa cum de altfel sugerează și denumirea lui, se referă la un tip de dietă cu perioade de abstinență voluntară de la mâncare. Sunt mai multe modalități prin care acesta poate fi aplicat, cea mai cunoscută fiind metoda 5:2, care presupune o pauză alimentară sau un consum limitat la 500-600 de calorii timp de două zile neconsecutive din săptămână și un consum obișnuit în celelalte cinci zile.
Principiile de bază
Varianta de post intermitent pe care o preferă Jennifer Aniston este mai puțin drastică față de 5:2. Aceasta reduce fereastra consumul alimentar la opt ore pe zi, celelalte 16 ore fiind destinate postului. Teoretic, ai libertatea de a stabili tu intervalul de opt ore în care ai voie să mănânci; nu există indicații precise din acest punct de vedere. De pildă, dacă ultima ta masă este la ora 19:00, atunci următoarea va fi de-abia a doua zi, la ora 11:00. Cu cât vei întârzia cu ultima masă, cu atât va trebui să amâni a doua zi luarea primei mese. Totuși, pentru cele mai bune rezultate, experții recomandă deschiderea ferestrei de consum dimineața, cât mai devreme posibil, fără a depăși ora 10:00. În felul acesta energia pe care o obții în fereastra de consum va fi folosită pentru a susține activitățile de pe tot parcursul zilei și e mai puțin probabil să rămâi cu calorii necheltuite, care să se depună.
Regina Rania a Iordaniei atrage toate privirile. Este într-o formă de invidiat la 53 de ani
27.10.2023
Cum se menține în formă Elizabeth Debicki, sosia Prințesei Diana ce o interpretează în serialul „The Crown”. Asemănarea dintre cele două este izbitoare!
23.10.2023
Ce mănâncă într-o zi David Beckham. Documentarul despre viața sa este locul 1 în tendințe de când s-a lansat
20.10.2023