Dieta cu lapte și banane – cum se ține și cum te ajută să slăbești?
Despre dieta cu lapte și banane putem spune că este una destul de restrictivă, însă vestea bună e că nu trebuie îi faci față decât 4-5 zile, pentru că aceasta este durata regimului. De asemenea, la finalul ei poți să pierzi tot atâtea kilograme întrucât dieta cu lapte și banane promite un ritm de slăbire de un kilogram pe zi. Așadar, dieta cu lapte și banane este pentru cei sau cele care își doresc să slăbească rapid câteva kilograme, cât să încapă într-un costum sau o rochie care „a intrat la apă” sau să ajungă la silueta perfectă pentru sezonul estival.
16.07.2024
Timp estimat de citire:
6 minute, 37 secundeDacă îți vei menține această siluetă, depinde doar de tine pentru că de la o dietă de 4-5 zile cum este dieta cu lapte și banane nu poți să te aștepți la rezultate pe termen lung. În cele ce urmează, îți vom arăta care sunt regulile acestei diete, beneficiile asociate și eventualele inconveniente.
Cum a apărut dieta cu lapte și banane
Dieta cu lapte și banane a fost creată în 1934 de medicul american George A. Harrop, care era student la acea vreme și a inițiat un studiu privind efectul consumului de banane și lapte degresat asupra pacienților obezi. În varianta inițială, dieta cu lapte și banane concepută în cadrul studiului presupunea consumul zilnic a șase banane și patru pahare de lapte degresat, timp de 10 zile, cu scopul de a-i ajuta pe pacienții obezi să slăbească aproximativ 4 kilograme în această perioadă. Ulterior, după cele 10 zile, pacienților li s-a permis să includă în dietă pește, ouă și carne slabă. La finalul studiului s-a constatat că unii dintre subiecți slăbiseră, însă cercetările s-au oprit aici, nefiind continuate pe un eșantion mai mare și mai variat.
Dieta cu lapte și banane a fost recunoscută ca un plan alimentar eficient în procesul de slăbire, însă cu efecte pe termen scurt. Ulterior, dieta a fost preluată de diverși nutriționiști și a devenit tot mai populară, fiindu-i aduse și unele modificări față de varianta inițială, pentru a răspunde nevoilor celor care doresc să slăbească rapid.
Ce reguli impune dieta cu lapte și banane
Spre deosebire de varianta creată de medicul George A. Harrop, dieta cu lapte și banane din prezent are o perioadă redusă la jumătate, iar după preferințe poate fi urmată timp de 3-5 zile, în funcție ce cât de mult îți dorești să slăbești. Judecând după durată, pare destul de facilă însă în realitate e destul de dificil de urmat din cauza aportului de calorii permis, care e mai puțin de jumătate din strictul necesar. Mai exact, în dieta cu lapte și banane nu trebuie să consumi mai mult de 1.000 de calorii pe zi, fiind obligatoriu să incluzi zilnic în meniu și cele două alimente care stau la baza sa.
Acestea sunt sigurele reguli care guvernează dieta și care sunt destul de dificil de respectat – cel puțin la început – din cauza aportului caloric redus.
Ce și cât poți mânca în dieta cu lapte și banane
Cum e și firesc, laptele și bananele nu trebuie să lipsească din meniul zilnic, iar în privința cantității ai libertatea de a alege varianta preferată, evident fără a depăși limita celor 1.000 de calorii. Ca idee, 6 banane și 4 pahare de lapte degresat conțin aproximativ 900 de calorii, așa că îți rămân foarte puține opțiuni pentru a diversifica meniul și a completa doza zilnică de calorii.
În schimb, dieta cu lapte și banane poate deveni mai ușor de urmat dacă te rezumi la 2-3 banane pe zi și cel mult două pahare de lapte. Acesta conțin mai puține calorii și astfel îți mai rămâne loc pentru o salată de crudități, 1-2 ouă fierte, puțină carne slabă sau niște pește. Meniul mai poate fi completat cu legume la cuptor sau la abur – care conțin puține calorii – și cu ceaiuri sau sucuri naturale fără îndulcitori. De asemenea, pentru a prelungi senzația de sațietate poți adăuga în lapte niște cereale integrale, care rămân mai mult timp în stomac și „țin de foame”.
Ce avantaje aduce dieta cu lapte și banane
Așa cum spuneam, dieta cu lapte și banane te ajută să slăbești un kilogram pe zi, iar dacă dorești să scapi rapid de excesul ponderal acesta este un ritm destul de bun. Pe parcursul a 5 zile poți să scapi de 5 kilograme iar dacă te ambiționezi poți prelungi cura pe durata unei săptămâni întregi. Nu este recomandat totuși să depășești această perioadă, pentru că regimul restrictiv poate cauza deficiențe nutriționale.
În același timp, dieta cu lapte și banane poate fi privită și ca o adevărată cură cu potasiu – mineral pe care fructele despre care vorbim îl conțin din abundență. Acesta contribuie la reglarea tensiunii arteriale prin reducerea retenției de apă cauzate de consumul excesiv de alimente sărate. Dieta cu lapte și banane contribuie și la îmbunătățirea digestiei prin aportul de fibre solubile și insolubile din fructe, iar calciul din lapte este un mineral care contribuie la întărirea oaselor și a smalțului dinților.
Ce s-ar putea să nu-ți placă la dieta cu lapte și banane
Dacă nu ești obișnuit/ă cu regimurile restrictive, dieta cu lapte și banane poate fi foarte dificilă, cel puțin în primele zile până când te acomodezi cu deficitul caloric. Chiar și pentru persoanele obișnuite cu astfel de diete, reducerea aportului caloric de la necesarul zilnic de aproximativ 2.500 de calorii la doar 1.000 reprezintă o schimbare semnificativă. În aceste condiții cei care încep dieta cu lapte și banane pot avea la început o stare de indispoziție, probleme de concentrare și se pot simți lipsiți de vlagă.
În același timp, posibilitățile destul de limitate în ceea ce privește diversificarea meniului pot să constituie un alt impediment și un motiv care să te determine să renunți mai devreme la dieta cu lapte și banane.
Peste toate acestea vine și preocuparea zilnică pentru a nu depăși numărul de calorii care impune calcularea cu exactitate a porțiilor, ceea ce mulți ar considera plictisitor sau prea complicat, pentru că trebuie să știi exact câte calorii conține fiecare aliment.
Mai trebuie spus că dieta cu lapte și banane este doar pentru persoanele perfect sănătoase, întrucât deficitul caloric poate genera anumite complicații în cazul unor afecțiuni. De asemenea, nici persoanele cu intoleranță la lactoză nu pot urma un astfel de regim, care le poate provoca probleme digestive.
În concluzie, dieta cu lapte și banane a pornit de la un studiu ce viza găsirea unui regim care să ajute persoanele obeze să piardă în greutate, ale cărui rezultate nu a fost considerate la acea vreme suficient de concludente. A fost recunoscută însă eficiența sa pe termen scurt, astfel că a devenit o soluție recomandată celor care vor să slăbească rapid până la 5 kilograme. Este o dietă restrictivă ce presupune reducerea aportului caloric și consumul preponderent de lapte degresat și banane în limita a 1.000 de calorii pe zi. Alte beneficii asociate constau în îmbunătățirea digestiei, a circulației sanguine și a densității osoase, iar ca dezavantaje putem enumera regimul restrictiv, aportul caloric redus și necesitatea calculării numărului de calorii la fiecare masă. De asemenea kilogramele pierdute pot fi puse la loc ușor dacă revii la alimentația dinainte de dietă și nu faci suficientă mișcare.
Disclaimer: Informatiile din acest articol apartin exclusiv autorului acestui material si redau o experienta personala in lupta cu kilogramele in plus. Orice recomandare medicala continuta de acest material are scop informativ. Rezultatele nu sunt tipice, pot varia de la individ la individ si pot depinde de stilul de viata al fiecaruia, de starea de sanatate, dar si de alti factori.
Tot ce trebuie să știi despre dieta Ikanos
14.11.2024