Dieta cu orez
Nu are un nume pompos, însă dieta cu orez este poate una dintre cele mai eficiente diete. The Rice Diet, în traducere dieta cu orez, are la bază programul alimentar din 1939 al spitalului Durham din Statele Unite, un loc unde erau internați bolnavi cu diverse afecțiuni, de la obezitate, la pacienți cu probleme ale inimii sau ale rinichilor, iar toți erau trecuți pe această dietă, iar rezultatele erau uimitoare. V-am făcut curioși? Citiți rândurile ce urmează!
13.11.2023
Timp estimat de citire:
3 minute, 36 secundeTotul a început în 1939, când Kitty Rosati, nutriționist, și soțul ei, Robert Rosati, medic cardiolog, au înființat în cadrul unui spital un boot camp dedicat sănătății și, implicit, slăbitului. Aici s-au înscris persoane cu diverse afecțiuni, iar rezultatele au fost miraculoase. Pentru că și-au dat seama că au descoperit o rețetă a sănătății, cei doi au scris o carte pentru ca oamenii din lumea întreagă să se poată bucura de proprietățile curative și de slăbit ale dietei cu orez.
Dieta cu orez este rigidă, dar eficientă
The Rice Diet (Dieta cu orez) are un parcurs alimentar foarte rigid, dulciurile, grăsimile, sarea și mâncarea procesată fiind excluse din start. Dieta cu orez promite ca în prima lună să scăpați de minimum 10 kilograme, ca pe parcurs să ajungeți la o medie de 2 kilograme la 30 de zile. Cei doi autori încurajează completarea dietei bazate pe consumul de orez cu ședințe de masaj, yoga, meditație, cu rugăciune și mișcare, indiferent de sport. Trebuie menționat că regimul este strict interzis persoanelor ce suferă de probleme gastrice sau ale colonului.
Ce înseamnă dieta cu orez
„Orezuții”, așa cum sunt alintați cei care urmează dieta, nu consumă doar orez, însă acest aliment este parte de bază din alimentația ce mai cuprinde alte 30 de produse. Vorbim de cereale integrale, anumite fructe și legume, lactate slabe și surse slabe de proteine. Orezul poate fi consumat sub orice formă: prăjit, fiert, la cuptor, cu doar un strop de ulei de măsline și mirodenii, iar orezul acceptat este doar cel brun sau sălbatic. Alimentele cu amidon sunt esențiale și, contrar credinței multora, sunt foarte sănătoase, nu îngrașă, și sunt o sursă importantă de fibre, calciu, fier și vitamina B.
Dieta cu orez – faza 1, o săptămână
1 zi: Dieta de bază de orez (800 calorii și 50 mg sodiu)
2 tipuri de amidon (cartof, cereale, paste) și 2 fructe la micul dejun, prânz și cină (măr, gutuie, caisă, smochină, portocală, banană etc.)
6 zile: Dieta lacto-vegetariană de orez (1.000 de calorii pe zi și 300 mg de sodiu)
Mic dejun: 1 amidon, 1 fruct, 1 produs lactat cu 0% grăsimi
Masa de prânz și cină: 3 alimente amidon, 3 legume, 1 fruct
Dieta cu orez – faza 2, o săptămână
1 zi: Dieta de bază de orez
5 zile: Dieta lacto-vegetariană cu orez
1 zi: Dieta vegetariană cu orez (1.200 de calorii pe zi și 500 mg de sodiu)
Mic dejun: 2 produse amidon, 1 fruct
Prânz: 3 amidon, 3 legume, 1 fruct
Cină: 3 amidon, 3 proteine (sau 2 lactate), 3 legume, 1 fruct
Dieta cu orez – faza 3, de întreținere
La fel ca faza 2, adăugând aproximativ 200 de calorii mai mult pe săptămână, până când nu se mai pierde în greutate.
1 zi: Dieta de bază de orez
4 zile: Dieta lacto-vegetariană cu orez
2 zile: Dieta vegetariană cu orez
Așadar, dieta cu orez începe cu 800 de calorii pe zi și ajunge gradual la 1200, cifră ce se va menține toată viață. „Până la urmă vorbim de un detox profund și de un stil de viață nou. Atunci când scapă de cartofi prăjiți, de cafea, de excesul de zahăr și sare, pacienților noștri le dispar migrenele, analizele le ies mult mai bune, sângele e curat, tenul luminos, trupul mai zvelt. E minunat” spun soții Rosati.
Autorii notează că această dietă este săracă în calciu și vitamina D și atunci recomandă folosirea de multivitamine care să suplinească această carență.
Rezultatele dietei cu orez pot varia în funcție de starea dvs. de sănătate și de caracteristicile fiecărui organism. Înainte de a începe orice dietă, va rugăm să consultați medicul.
Disclaimer: Informatiile din acest articol apartin exclusiv autorului acestui material si redau o experienta personala in lupta cu kilogramele in plus. Orice recomandare medicala continuta de acest material are scop informativ. Rezultatele nu sunt tipice, pot varia de la individ la individ si pot depinde de stilul de viata al fiecaruia, de starea de sanatate, dar si de alti factori.
Tot ce trebuie să știi despre dieta Ikanos
14.11.2024