Dieta cu zeama de varza: slabesti usor si te simti bine
Consacrata drept leac-minune contra mahmurelii, zeama de varza murata incepe sa faca o cariera frumoasa si ca ingredient principal in curele de slabire. Dieta cu zeama de varza este o dovada in acest sens. Indeparteaza toxinele din organism, pune kilogramele pe fuga, fara a te slei de puteri. Dimpotriva, te revitalizeaza!
17.04.2015
Timp estimat de citire:
2 minute, 51 secundeDescopera cum se tine dieta cu zeama de varza si bucura-te de rezultate extraordinare in mai putin de o saptamana!
Desi poate parea draconica, de fapt, nu e. Dieta cu zeama de varza e gandita in asa fel incat sa realizeze o ”curatenie generala” in tot organismul, fara a-l spolia insa de nutrientii de care are nevoie pentru a functiona optim.
Pregatiri preliminare
Inainte de a incepe dieta cu zeama de varza, care in total dureaza 6 zile, e bine sa elimini din alimentatie grasimile animale, dulciurile, cafeaua si alcoolul. E recomadata, de asemenea, evitarea tigarilor, mai ales in cazul in care, pe langa slabire, vrei sa ai parte si de detoxifiere.
Inspirata de terapeutul austriac Rudolf Breuss, dieta cu zeama de varza furnezeaza un complex intreg de vitamine si minerale, enzime si fermenti benefici, reface flora intestinala si ajuta la alcalinizarea sangelui.
Planul alimentar detaliat
Ziua 1 din dieta cu zeama de varza:
Mic dejun: un pahar de zeama de varza, salata de cruditati dintr-un morcov, un mar si nuci inmuiate sau o salata de fructe proaspete cu fulgi de cereale integrale fara zahar si nuci/seminte inmuiate.
Ora 10: un pahar de zeama de varza
Pranz: salata de cruditati cu germeni de grau sau alte cereale si un iaurt de soia.
Ora 16: un pahar de zeama de varza
Cina: salata calda de legume fierte sau o supa calda de legume cu germeni de cereale sau nuci/seminte inmuiate.
Zilele 2, 3 si 4 din dieta cu zeama de varza
Mic dejun: un pahar mic de zeama de varza plus un pahar mare de suc de morcov.
Ora 10: un pahar de suc telina
Pranz: un pahar de suc sfecla rosie
Ora 16: un pahar de suc rosii
Cina: un pahar de suc de amestec de legume
Ziua 5 din dieta cu zeama de varza
Mic dejun: un mar copt sau orice alte fructe de sezon preparate termic fara a adauga zahar. E important ca aceasta prima masa dupa cele trei zile in care ai baut doar sucuri sa fie alcatuita dintr-un preparat solid pe care sa-l mesteci pe indelete, astfel incat organismul sa reia incet productia de sucuri digestive.
Ora 10: un pahar de zeama de varza
Pranz: o supa-crema de legume calda
Ora 16: un pahar de suc de legume
Cina: o supa-crema de legume calda
Ziau 6 din dieta cu zeama de varza
In aceasta ultima zi a dietei se face o trecere lenta la un regim alimentar normal. Sunt indicate felurile de mancare usoara, fara grasimi alimentare, in cantitati moderate. Zeama de varza si sucurile de legume pot fi consumate, in continuare, intre mese.
Mentiuni speciale
Daca te gandesti ca dieta cu zeama de varza este prea complicata, pe motiv ca te-ar tine legata de un storcator, sa stii ca nu e asa. Se gasesc sucuri de calitate superioara, fara adaus de zahar sau consevanti, in comert. Fiind pasteurizate, le poti lua cu tine la birou, asa ca nimic nu te poate impiedica sa te pui pe slabit!
Nu uita sa bei suficienta apa, cate 1,5 – 2 litri pe zi, pentru a sustine procesul de eliminare a reziduurilor din organism. Sunt permise si ceaiurile neindulcite din plante si fructe.
Natalia Talmacec
Disclaimer: Informatiile din acest articol apartin exclusiv autorului acestui material si redau o experienta personala in lupta cu kilogramele in plus. Orice recomandare medicala continuta de acest material are scop informativ. Rezultatele nu sunt tipice, pot varia de la individ la individ si pot depinde de stilul de viata al fiecaruia, de starea de sanatate, dar si de alti factori.
Tot ce trebuie să știi despre dieta Ikanos
14.11.2024