Dieta Rina – avantaje, dezavantaje, planuri de masă și rețete
Dieta Rina a devenit cunoscută începând cu anul 2004, atunci când a fost publicată prima carte care face referire la acest regim alimentar ce promite pierderea a 10-20 de kilograme în decurs de tei luni. Așadar, dieta Rina este o dietă pentru slăbit, iar succesul de care s-a bucurat cartea semnată de autoarele slovene Breda Hrobat și Mojca Poljnsek dovedește că aceasta funcționează.
27.11.2023
Timp estimat de citire:
7 minute, 56 secundeDacă nu ai aflat încă ce presupune această dietă, care sunt avantajele și dezavantajele sale sau ce alimente poți consuma, îți oferim noi toate aceste informații pe parcursul rândurilor ce urmează.
Ce este dieta Rina?
Dieta Rina se mai numește și „dieta de 90 de zile” – după titlul cărții de care am amintit mai devreme – în timp ce alții preferă să îi spună „dieta de 4 zile”. Explicația pentru aceste denumiri alternative constă în faptul că dieta Rina se ținte timp de 90 de zile și constă într-un regim disociat ce presupune consumul de alimente din aceeași categorie, în cicluri de 4 zile. Mai exact, într-o zi se consumă alimente care conțin o anumită categorie de nutrienți, în altă zi alimente care conțin o altă categorie și tot așa timp de 4 zile la rând, după care ciclul se reia până la finalul celor 90 de zile.
Așadar, dieta Rina propune un regim disociat, la finalul căruia poți pierde un număr semnificativ de kilograme. În carte se vorbește de 10 până la 20 de kilograme, rezultatele variind de la o persoană la alta, în funcție de metabolism și o serie de alți factori individuali.
Planuri de masă în dieta Rina
Dieta Rina se derulează în cicluri de câte 4 zile, între care se interpun două perioade de câte o zi în care nu se consumă nimic altceva decât apă.
Prima zi este dedicată proteinelor, ceea ce înseamnă că trebuie să consumi doar carne, pește ouă, fructe de mare și leguminoase – alimente cu un aport sporit de astfel de nutrienți. Nu există restricții privind cantitatea, însă între prânz și cină trebuie să treacă cel puțin 4 ore.
Ziua a doua a dietei Rina impune consumul de alimente bogate în amidon, iar în această categorie intră cartofii, fasolea, mazărea, orezul, năutul, lintea și boabele de soia. De această dată, între mese trebuie lăsat un interval de cel puțin 3 ore.
Dieta Rina continuă cu ziua a treia, destinată carbohidraților. În această zi poți consuma paste, produse de panificație și patiserie, dulciuri și alte alimente care conțin acești nutrienți. Spre deosebire de majoritatea dietelor, ce recomandă carbohidrații complecși din cerealele integrale, de această dată se recomandă consumul de carbohidrați simpli, care se găsesc preponderent în cerealele rafinate.
Un ciclu al dietei Rina se încheie cu ziua a patra, destinată alimentelor bogate în vitamine. Meniul acestei zile este compus preponderent din fructe proaspete și uscate, cărora li se pot adăuga legume, nuci și semințe. În ziua a patra poți mânca mai des, fiind necesar un interval de doar două ore între mese.
După 7 astfel de cicluri consecutive, în ziua a 29-a se ia o pauză de la mâncare, fiind permis doar consumul de apă. Dieta Rina se reia din ziua a 30-a continuând cu alte 7 cicluri urmate de o altă zi de post doar cu apă și tot așa până la finalul celor 90 de zile.
Care sunt avantajele dietei Rina?
Un prim avantaj al dietei Rina constă în faptul că te ajută să scapi de un număr mare de kilograme, fiind astfel o metodă de slăbire ideală pentru persoanele supraponderale
Dieta Rina nu este o dietă restrictivă din punct de vedere al cantității, putând să mănânci cât vrei, cu condiția să respecți ciclurile enumerate mai sus și intervalele dintre mese. In acest mod poți slăbi în mod constant fără să te înfometezi, iar dacă ajungi mai devreme la rezultatul dorit, te poți opri oricând.
De asemenea, în dieta Rina nu trebuie să îți bați capul cu numărul de calorii consumate și nu trebuie să calculezi aportul caloric al fiecărei porții, ba chiar ai voie să consumi și unele alimente interzise în alte diete, cum ar fi carnea grasă, pastele, dulciurile, produsele de panificație și cele de patiserie obținute din făină albă.
Un alt posibil avantaj al dietei Rina constă în faptul că organismul se obișnuiește cu o disciplină a meselor, iar astfel se reglează și metabolismul.
Dezavantajele dietei Rina
Cele 90 de zile pe parcursul cărora se derulează dieta Rina pot părea o perioadă prea lungă, mai ales dacă nu ai mai ținut până acum un regim de slăbit. De aceea există riscul de a te plictisi pe parcurs și de renunța înainte de final. Deși destul de permisiv, meniul pe zile al dietei Rina poate ajunge să îți pară sărăcăcios și insipid pentru că nu permite combinarea mai multor feluri de mâncare.
La acest moment nu există studii aprofundate cu privire la efectele dietei Rina asupra pacienților cu diferite boli cronice, astfel că aceștia trebuie să ceară neapărat sfatul medicului înainte de a adopta un astfel de regim, iar pe tot parcursul celor 90 de zile trebuie să fie monitorizați. În același timp, și persoanelor perfect sănătoase le este recomandată efectuarea unui set de analize înainte de a începe dieta Rina
Rețete recomandate în dieta Rina
În încheiere, îți oferim câteva sugestii de rețete alimentare pentru fiecare zi a unui ciclu caracteristic dietei Rina.
Șnițel de pui pentru prima zi
Prima zi a dietei Rina este destinată proteinelor, astfel că niște șnițele din piept de pui ar fi ideale, întrucât conțin carne și ouă – două surse importante în astfel de nutrienți.
Pentru aceasta, se ia un piept de pui și se taie în bucăți mai mici care se bat ușor cu un ciocan de șnițele. Apoi se amestecă 3 ouă cu puțină sare, piper și ce alte condimente mai preferi, se pun într-o farfurie întinsă circa 250 de grame de făină, iar în alta, aceeași cantitate de pesmet.
Bucățile de piept se dau întâi prin făină, apoi prin ou, după care se mai trec o dată prin făină și în final prin pesmet. Se pun apoi la prăjit în tigaie, sau dacă vrei să eviți prăjelile, le poți pune la copt în cuptor.
Cartofi cu legume la cuptor pentru ziua 2
Următoarea zi a dietei Rina impune consumul alimentelor bogate în amidon, iar rețeta noastră are la bază cartofii, cunoscuți ca sursă importantă de amidon.
Pentru a o prepara ai nevoie de o jumătate de kilogram de cartofi care se taie cubulețe, doi dovlecei, 3 morcovi tăiați rondele, două cepe, doi ardei grași 5 căței de usturoi, rozmarin, sare, piper și 50 de mililitri de ulei. Dovleceii și ardeii se taie la rândul lor cubulețe, ceapa se toacă mărunt, iar usturoiul se pisează sau se mărunțește pentru a-și elibera aroma. Toate ingredientele se pun într-un vas mare, se amestecă bine cu uleiul și condimentele, apoi se pun într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Se bagă apoi la cuptor timp de 40-45 de minute la temperatura de 180 de grade, iar când cartofii devin rumeniți la suprafață, preparatul este gata.
Paste cu sos de nuci și usturoi pentru ziua 3
În ziua a treia a dietei Rina ai liber la carbohidrați, așa că o rețetă pe bază de paste e cum nu se poate mai potrivită. Îți poți alege ce paste vrei, iar pe lângă ele mai ai nevoie de o cană de nuci măcinate, 1-2 căței de usturoi, 50 de mililitri de ulei de măsline, câteva frunze de rucola, sare și piper.
Cât timp fierb pastele, se dau nucile măcinate, usturoiul și uleiul de măsline prin blender, până când devin un sos cremos. În el se adaugă frunzele de rucola tăiate mărunt, sarea și piperul, iar când pastele s-au fiert, se scurg de apă și se amestecă bine cu acest sos.
Tocană de legume pentru ziua 4
O tocană de legume este perfectă pentru masa de prânz din ziua dedicată vitaminelor.
Ai nevoie de 2 morcovi, 2 cartofi, un dovlecel, un ardei, o ceapă, o roșie, 2 căței de usturoi și o lingură de ulei de măsline. Toate legumele se taie cubulețe apoi se pune uleiul la încins, adăugând mai întâi ceapa si usturoiul. Ulterior se adaugă și restul de legume, împreună cu o cană de apă și condimente după gust. Vasul se acoperă cu un capac și se lasă la foc mic circa 30 de minute, iar când legumele au devenit moi se presară deasupra câteva frunze pe pătrunjel verde tocate mărunt.
Disclaimer: Informatiile din acest articol apartin exclusiv autorului acestui material si redau o experienta personala in lupta cu kilogramele in plus. Orice recomandare medicala continuta de acest material are scop informativ. Rezultatele nu sunt tipice, pot varia de la individ la individ si pot depinde de stilul de viata al fiecaruia, de starea de sanatate, dar si de alti factori.
Tot ce trebuie să știi despre dieta Ikanos
14.11.2024