Dieta Rina – rețete și idei de mese pentru ziua 1
Deși se mai numește și „dieta de 90 de zile”, dieta Rina presupune respectarea unui plan alimentar structurat pe durata a 4 zile, care se repetă de mai multe ori pe parcursul perioadei respective. Evident, totul începe cu ziua 1 care este atât prima zi a dietei, cât și a fiecărui ciclu repetabil, destinată unui anumit tip de alimente, la fel ca și celelalte 3.
20.08.2024
Timp estimat de citire:
5 minute, 32 secundeDespre regulile ce guvernează dieta Rina și despre meniul recomandat în ziua 1 poți afla mai multe detalii din cuprinsul acestui articol.
În ce constă dieta Rina
Dieta Rina este un regim disociat recomandat în special persoanelor care vor să slăbească, dar și celor care doresc să își regleze digestia și să evite probleme precum balonarea, indigestia, constipația sau diareea. Astfel de tulburări digestive pot apărea și pe fondul unor combinații alimentare nepotrivite, dat fiind faptul că fiecare aliment necesită un anumit mediu și un anumit interval de timp pentru a fi digerat.
Prin urmare, dieta Rina împarte alimentele în 4 categorii, pe baza macronutrienților pe care îi conțin, și presupune consumul zilnic al unui singur tip de alimente, alternând aceste categorii. Ziua 1 a dietei este destinată alimentelor care conțin proteine, fiind urmată de ziua 2 în care se consumă doar alimente cu amidon. În ziua 3 se consumă carbohidrați iar ultima zi a ciclului este dedicată alimentelor cu un conținut bogat de vitamine.
Cum se ține dieta Rina
După cum am arătat, dieta Rina presupune consumul disociat al celor 4 tipuri de alimente, începând cu proteinele din ziua 1 și terminând cu vitaminele din ziua 4. După aceea ciclul se reia în aceeași ordine, repetându-l pe parcursul a 90 de zile. În același timp, dieta Rina include și 3 zile de post dedicate detoxifierii organismului, acestea fiind ziua a 29-a, a 58-a și a 87-a. Pe parcursul acestor zile nu se consumă niciun fel de alimente, fiind permise doar ceaiurile neîndulcite și apa. Fiecare zi de post vine la finalul unui ciclu, după ziua cu vitamine, și este urmată de reluarea alimentației cu meniul din ziua 1.
În același timp, dieta Rina presupune și respectarea cu strictețe a unui program de mese zilnice ce constă în servirea la ore fixe a micului dejun, prânzului și cinei. Astfel, micul dejun poate fi servit oricând între ora 4.00 și 12.00, prânzul între 12.00 și 14.00, iar cina între 18.00 și 20.00. Important de reținut este faptul că mesele respective trebuie servite zilnic la aceeași oră, respectând intervalele pe care tocmai le-am menționat.
În dieta Rina poți consuma orice alimente care se încadrează în categoria specifică zilei respective, iar pe lângă acestea este permis consumul zilnic de fructe și legume.
Mai trebuie spus că la micul dejun se consumă în fiecare zi doar fructe, iar programul meselor trebuie astfel stabilit încât între ele s să existe un interval de cel puțin două ore.
Ce poți mânca în ziua 1
Ziua 1 este ziua proteinelor, astfel că este permis doar consumul de alimente care conțin în cantități mari acești macronutrienți, împreună cu fructele de la micul dejun și legumele ce pot completa mesele de peste zi.
Micul dejun
Micul dejun în dieta Rina este destul de permisiv, în sensul că pot fi consumate orice fel de fructe, fie în formă proaspătă fie sub formă de fresh-uri sau smoothie-uri. Având în vedere că micul dejun poate fi servit între ora 4.00 și ora 12.00, poți consuma fructe în mai multe reprize în acest interval, însă cu pauze de două ore între ele și având grijă ca între ultima serie de fructe consumate și masa de prânz să existe aceeași diferență de două ore. Mai trebuie precizat că fructele se consumă proaspete și simple, fără a adăuga îndulcitori, frișcă sau alte ingrediente.
Prânzul
Masa de prânz în ziua 1 poate începe cu o supă de legume, urmată la felul 2 de preparate din categoria alimentelor bogate în proteine. Carnea, peștele, ouăle și lactatele sunt principalele surse de proteine, astfel că meniul primei zile din dieta Rina se bazează pe preparate care conțin aceste ingrediente. În privința cărnii se recomandă ca aceasta să nu fie foarte grasă și să nu fie prăjită, pentru a evita aportul ridicat de grăsimi saturate și grăsimi trans, care sunt nocive pentru sănătate.
În schimb, când vine vorba de pește se recomandă consumul de pește gras precum somonul, tonul, macroul sau sardinele, întrucât grăsimile nesaturate pe care le conține sunt benefice pentru organism. Nici de această dată nu se recomandă prăjirea, pentru a evita formarea grăsimilor trans.
Carnea poate fi consumată fiartă, la cuptor, friptă pe plită sau preparată la abur – la fel și peștele – iar ca garnitură pot fi adăugate salate de legume sau legume sotate ori la cuptor.
Cina
Alimentele servite la cină trebuie să fie ușoare și să respecte regula referitoare la conținutul sporit de proteine, astfel că la această ultimă masă a zilei poți consuma iaurt, brânzeturi degresate, mezeluri slabe, un ou fiert sau o omletă ușoară preparată cu puțin unt în loc de ulei. De asemenea poți include în meniu și pește, fructe de mare sau carne de pasăre, alături de legume.
Recomandări de rețete pentru ziua 1 din dieta Rina
Dieta Rina îți dă posibilitatea să îți faci meniul zilnic în funcție de preferințele culinare, iar în ziua 1 poți opta pentru o serie de rețete savuroase. Spre exemplu, poți începe ziua cu o salată de fructe în care să adaugi căpșune, fructe de pădure, bucăți de kiwi, mango și pepene care îți vor oferi o doză consistentă de vitamine și minerale.
Aceasta poate fi completată de o supă de legume cu multă verdeață la prânz, iar pentru aportul de proteine poți prepara carnea, peștele sau fructele de mare în nenumărate feluri, fără a repeta vreo rețetă pe parcursul întregii diete. De asemenea, o salată de roșii cu brânză telemea este o altă idee potrivită de meniu pentru prânz sau cină, la fel și salata verde cu castraveți, în care se adaugă și o conservă de ton.
Din aceeași categorie putem menționa salata Caesar cu ou fiert sau piept de pui la grătar, ce poate fi servită atât ca garnitură cât și ca fel principal.
Disclaimer: Informatiile din acest articol apartin exclusiv autorului acestui material si redau o experienta personala in lupta cu kilogramele in plus. Orice recomandare medicala continuta de acest material are scop informativ. Rezultatele nu sunt tipice, pot varia de la individ la individ si pot depinde de stilul de viata al fiecaruia, de starea de sanatate, dar si de alti factori.
Tot ce trebuie să știi despre dieta Ikanos
14.11.2024