E oficial: cu cat mananci mai putin zahar, cu atat slabesti mai mult
Organizatia Mondiala a Sanatatii a comandat realizarea unui studiu complex privind consumul de zahar in randul populatiei si legatura acestuia cu greutatea corporala, studiu ce a fost publicat de curand in jurnalul medical BMJ.
30.01.2013
Timp estimat de citire:
3 minute, 19 secundeDaca mananci mai putin zahar, vei reusi sa slabesti; daca mananci mai mult zahar, te vei ingrasa. Acesta este adevarul simplu, pe care l-am stiut, cumva, dintotdeauna, insa de aceasta data vine la pachet cu o serie de studii care ii confirma veridicitatea, in cadrul unei recenzii medicale. Autorii acestei recenzii, cercetatori la Universitatea din Otago, sprijina ideea de a limita consumul de zahar pentru combaterea epidemiei de obezitate la nivel mondial.
Zaharul este periculos pentru adulti, dar si pentru copii
“Descoperirea cu adevarat interesant este ca diminuarea sau cresterea consumului de zahar a avut exact aceleasi rezultate asupra greutatii, in directii opuse, bineinteles”, a declarat dr. cercetator Jim Mann, profesor de nutritie si medicina. Mann si echipa lui au analizat rezultatele a 30 de teste clinice si ale 38 de alte studii. Scopul lor era sa adune la un loc toate dovezile care leaga zaharul de greutatea corporala, atat in cazul adultilor, cat si al copiilor.
De-a lungul anilor, unii experti au corelat excesul de zahar din dieta, inclusiv cel provenit din dulciuri si sucuri, cu obezitatea si un risc crescut de boli coronare, inclusiv afectiuni cardiovasculare si diabet. Totusi, acele studii au avut rezultate contradictorii. Aceasta noua recenzie aduna toate informatiile si ofera o concluzie dovedita.
10% zahar pe zi, limita acceptata de Organizatia Mondiala a Sanatatii
Inca din anul 2003, Organizatia Mondiala a Sanatatii recomanda ca zaharurile sa fie limitate la doar 10% din numarul de calorii din fiecare zi. In acest moment, OMS doreste sa confirme sau sa infirme aceasta recomandare, pe baza rezultatelor cercetatorilor de la Universitatea din Otago.
In acest caz, zaharurile sunt cele adaugate in alimente de producator, bucatar sau consumator sau acelea prezente in mod natural in sucul de fructe, siropuri sau miere. In unele dintre studiile evaluate, adultilor li s-a recomandat sa diminueze consumul de astfel de zaharuri.
Participantii la studiu care au diminuat consumul de zahar si-au diminuat si greutatea in anumite limite, sustine Mann. Pe parcursul studiilor, ce au durat pana la opt luni, numarul de kilograme pierdute era de aproximativ 1 kilogram. La polul opus se aflau adultii care au marit consumul de zahar si care, in aceeasi perioada, s-au ingrasat cu 1 kilogram. De-a lungul timpului, sustine dr. Mann, diminuarea (sau cresterea) ar putea avea un impact si mai mare. “Avem de asemenea dovezi ca efectul final este cu atat mai mare, cu cat studiul dureaza mai mult.”
Legatura dintre consumul de zahar si greutate a fost mai putin evidenta in studiile care vizau copiii, din cauza faptului ca cei mici nu urmau recomandarile dietetice. Totusi, cercetatorii au descoperit o relatie evidenta intre consumul de bauturi indulcite si supraponderabilitatea la copii. Copiii care beau cele mai multe sucuri erau de 1,5% mai predispusi sa devina supraponderali sau obezi dupa doar un an, spre deosebire de copiii care beau sucuri mai rar, sustine dr. Mann.
Cat zahar putem manca in fiecare zi?
Rezultatele sugereaza ca zaharul creste greutatea corporala, in special prin faptul ca incurajeaza mancatul excesiv, conform dr. Walter Willett, coordonatorul departamentului de nutritie de la Scoala de Sanatate Publica de la Harvard. Totusi, raman multe aspecte de lamurit cu privire la legatura dintre consumul de zahar si greutate, adauga dr. Willett.
Limita de 10% stabilita de Organizatia Mondiala a Sanatatii este considerata a fi in continuare un obiectiv practic si realist. Daca fiecare persoana ar consuma doar 10% zahar din numarul total al caloriilor, inseamna ca, dintr-o dieta de 2.000 de calorii pe zi, doar 200 ar proveni din zahar, ceea ce te ajuta sa te mentii in forma.
O metoda de a diminua consumul de zahar este sa mananci mai multe fructe si sa nu mai bei sucuri din comert, intrucat zaharul din fructe nu a fost corelat cu o crestere in greutate, conform dr. Willett de la Harvard.
Raluca Baciu
Sursa: webmd.com, BMJ
Alimente care conțin vitamina A (surse vegetale și animale)
18.11.2024