Echipament complet pentru munte – partea I –
Dintre toate formele de miscare cunoscute, drumetia pe carari de munte combina cel mai bine miscarea benefica pentru intregul organism cu relaxarea.
03.11.2010
Timp estimat de citire:
1 minut, 52 secundePe langa solicitarea fizica, beneficiem si de frumusetea peisajelor. Poate mai mult decat in toate celelalte forme de sport, pentru munte avem nevoie de echipament specializat, deoarece pot aparea situatii in care echipamentul ne salveaza viata. Elementele cele mai importante necesare pentru drumetiile montane sunt bocancii, rucsacul, cortul si sacul de dormit. Ne vom concentra asupra cortului si a sacului de dormit.
Cortul, caldura casei tale la munte
Caracteristicile acestora trebuie sa satisfaca intru totul nevoile de protectie termica aferente unui anumit sezon. Exista corturi pentru trei sezoane (primavara-vara-toamna) si care ar trebui sa reziste la ploaie, vant si 2-3 cm de zapada si corturi pentru patru sezoane, care au bete aditionale pentru a mari stabilitatea in caz de viscol. Astfel, alegerea unui cort este un compromis intre conditiile climatice, greutatea acestuia si materialele folosite. Cele mai intalnite sunt cele tip iglu si tunel; primul tip rezista bine la vant si are spatiu interior mai mare iar al doilea tip utilizeaza mai putine bete si, implicit, are o greutate mai mica. Elementele care fac diferenta sunt: cusaturile pentru rezistenta, materialul (trebuie sa fie respirabil sau cel putin cu aerisiri) si greutatea.
Sacul de dormit
Un alt element foarte important il constituie sacul de dormit, de asemenea si acesta trebuie ales in functie de temperatura exterioara, iar greutatea face diferenta dintre un sac bun si unul mai putin bun. Inainte de achizitionare, comparati cu atentie greutatea sacului si dimensiunea sa odata pliat in sacul de compresie. Sacii de dormit cu compozitie sintetica au capacitatea izoterma mult mai mica decat cea a pufului, o greutate mai mare si sunt mai putin comprimabili dar in acelasi timp pot fi intretinuti mult mai usor. Sacii de dormit trebuie sa specifice obligatoriu temperatura de confort si cea extrema, prima este cea in care o persoana cu rezistenta medie la frig poate dormi in conditii confortabile si a doua este cea sub care produsul devine de neutilizat, punand in pericol viata.
Preturile orientative aferente produselor cu o utilizare exclusiv pentru drumetie sunt: corturile de 2 persoane – intre 350-700 lei, iar sacii de dormit – intre 150–500 lei.
Aceste 4 obiceiuri pot crește cu până la 5 ani speranța de viață!
21.05.2024