Este laptele de capră mai… special?
Deși părinții noștri păreau să nu aibă probleme cu alimentele obișnuite, astăzi vedem tot mai des cazuri de alergie și intoleranță alimentară. Poate chiar tu ești una din victimele inocente ale intoleranței la lactoză, fenomen destul de larg răspândit, mai ales la adulți. El constă pur și simplu în disconfortul digestiv accentuat atunci când se consumă produse lactate. Laptele este cel mai des acuzatul, pentru că în iaurturi și brânzeturi lactoza este mult mai puțin reprezentată, datorită procesului de fabricație al acestora.
09.09.2022
Timp estimat de citire:
3 minute, 6 secundeCe-i de făcut?! Sigur, există alternative de origine vegetală, tot mai multe pe piață. Le găsești ușor în supermarket. Dar persoanele intolerante au încercat să găsească și alternative de origine animală, fie că a fost vorba de oferta de lapte fără lactoză, fie că s-a răspândit vestea cum că laptele de capră ar fi bine tolerat. Să fie adevărat?! Laptele de capră nu are lactoză?!
Mai ușor digerabil
Laptele de capră nu e un aliment nou, el este consumat de milenii, caprele fiind printre primele animale domesticite de om. Capra este un mamifer, deci laptele de capră, la fel ca al altor mamifere, este bogat în lactoză. Cantitatea de lactoză este ceva mai redusă decât în laptele de vaca, 4,2%, versus 5%.
Se știe că, spre deosebire de alergii, manifestările de intoleranță depind de cantitatea ingerată din substanța în cauza, deci poate că această diferență, deși nu foarte mare, ajută. Sau, după cum spun oamenii de știință, se adaugă faptul că laptele de capră ar fi per total mai ușor digerabil, pentru că are globule de grăsime mai mici decât laptele de vacă. De reținut că laptele de capră nu este recomandat în alergiile la proteine din lapte, pentru ca este și el bogat în cazeină, principalul element ce provoacă alergie. Capra, ca și vaca, fac parte din aceeași familie (bovidae), deci proteinele lor au o structură similară.
Recomandarea în caz de alergie la lactoză
Ai voie sau nu să bei lapte de capră dacă ai intoleranță la lactoză? Dacă intoleranța ta este severă și la cea mai mică ceașcă de lapte acuzi crampe, balonare și diaree, e indicat sa eviți laptele de capră. În fond, calitatea vieții este foarte importantă. Dacă însă ai o ușoară intoleranță, poți încerca puțin lapte de capră. Ți-aș indica să începi cu o cantitate foarte mică, pe care să o bei încet, în timpul mesei, sau cu puțin iaurt sau brânză, deoarece acestea au un nivel scăzut de lactoză oricum.
Specialiștii spun că cei cu intoleranță la lactoză pot tolera 250 de ml de lapte pe zi. Se poate completa, pentru un aport proteic și de calciu adecvat, cu alte produse fără lactoză, cum este laptele de soia fortificat sau laptele de vacă delactozat. Oricum, testarea toleranței merită încercată și, în funcție de rezultate, se poate renunța la consum sau se poate continua. În caz de succes, găsești lapte de capră pasteurizat sau sterilizat în magazine.
În concluzie, laptele de capră conține lactoză, ca orice lapte de mamifer, însă mai puțin ca laptele de vacă, de aceea poate fi eventual tolerat de cei cu o ușoară intoleranță la lactoză.
Alimente care conțin vitamina A (surse vegetale și animale)
18.11.2024