Febra musculară, un rău necesar
Prima ședință la sala de fitness, excursie la munte, partidă de fotbal cu prietenii? Efortul fizic e benefic pentru trup, pentru starea psihică, prilej de socializare, e stare de bine, dar a doua zi… „Abia m-am putut ridica din pat”, „Nu îmi pot ridica brațele”, „Ma doare spatele”. Te simți copleșit când apare febra musculară?
03.11.2010
Timp estimat de citire:
4 minute, 11 secundeVei afla din rândurile care urmează ce înseamnă ea de fapt și cum să-i faci față. Febra musculară descrie un fenomen de durere musculară resimțită la 24-72 de ore după efort, mai ales în cazul practicării unui nou program de exerciții, o nouă activitate fizică sau după o creștere a duratei și intensității antrenamentelor. Se caracterizează prin sensibilitate musculară, scăderea forței și, în consecință, afectarea mișcării.
Știați că în corpul nostru există trei tipuri de mușchi: mușchiul cardiac, mușchii netezi (de la nivelul vaselor de sânge) și mușchii scheletici sau striați, atașați oaselor. Febra musculară afectează doar mușchii scheletici.
De ce mă dor mușchii?
Cauza febrei musculare este ruptura microscopică de la nivelul fibrelor musculare, iar gradul durerii este influențat de durata, intensitatea și de tipul exercițiilor. Există mai multe teorii acceptate în prezent:
1. O teorie susține că fibrele musculare inflamate și tumefiate stimulează receptorii pentru durere și determină creierul să recepționeze durerea.
2. O altă teorie susține că celulele inflamatorii, fagocitele, care vin să înlăture țesutul distrus, produc leziuni și mai mari, care generează apariția durerii.
3. O a treia teorie pornește de la premisa că radicalii liberi (molecule foarte reactive și dăunătoare în organism), produși de celulele inflamatorii, accentuează leziunile deja existente, cauzând durere.
Cel mai probabil, o combinație a tuturor acestor factori duce la apariția durerii din cadrul febrei musculare.
Durerea musculară poate fi semnalul de alarmă al unei accidentari serioase. Dacă nu dispare în interval de o săptămână, e indicat să apelați la un medic.
Severitatea febrei musculare depinde de tipul exercitiului
Când intenția este de a ridica o greutate prea mare, contracția musculară este de tip excentric. Cu alte cuvinte, mușchiul se contractă încercând să-și scurteze lungimea, dar eșuează. Acest tip de contracții generează cele mai multe leziuni la nivelul fibrelor musculare, comparativ cu contracțiile concentrice tipice, în care mușchiul se scurtează în timpul contracției la ridicarea unei greutăți. Exercițiile care presupun mai multe contracții de tip excentric, precum alergatul la vale, coborâtul scărilor, mișcarea de coborâre în ghemuit, vor genera cea mai severă febră musculară, chiar și în absența senzației de arsură la nivel muscular în timpul desfășurării efortului.
Tratamentul e simplu… cu răbdare
– Ai puțină răbdare: febra musculară va dispărea în 3 până la 7 zile fără niciun fel de tratament.
– Încearcă tehnici de recuperare activă. Exercițiile aerobe ușoare măresc fluxul sangvin și astfel ajută la diminuarea durerii musculare.
– După efort, fă stretching. Întinde-ți mușchii până simți un ușor disconfort și menține poziția 10-30 secunde.
– Masajul blând la nivelul musculaturii afectate te va ajuta, la fel și o baie cu sare de 15 minute.
– Antiinflamatoarele nonsteroidiene, precum aspirina sau ibuprofenul, reduc temporar durerea, dar nu grăbesc refacerea.
– Vitamina C ajută la refacerea țesutului de legătura afectat.
– Evită orice activitate solicitantă care poate accentua durerea.
– Așteaptă ca durerea să dispară în totalitate înainte de a efectua noi exerciții solicitante.
– Nu uita să te încălzești corespunzător înainte de a efectua un nou antrenament. Mușchii neîncălziți, supuși brusc unui efort intens, au șanse mai mari de a dezvolta leziuni decât mușchii încălziți corespunzător înainte de efort. Încălzirea efectuată corect crește ritmul bătăilor cardiace, mărind aportul de oxigen și substanțe nutritive la nivelul mușchiului înainte ca acesta să fie solicitat în cadrul antrenamentului. În plus, la nivelul articulațiilor se secreta mai mult lichid sinovial, mărind flexibilitatea.
– Urmează regula celor 10 procente. Când începi o nouă activitate fizică, crește durata și intensitatea exercițiilor cu maximum 10% pe săptămână.
– Asigură-te ca bei apă în cantități corespunzătoare, consumă mulți carbohidrați și puține grăsimi, pentru a furniza mușchilor combustibilul necesar.
Atât pentru prevenirea apariției febrei musculare, cât și pentru cazul în care ne dorim o formă fizică bună, trebuie să înțelegi un lucru esențial: corpul trece printr-un proces de adaptare, care este complet natural. Durerea resimțită la nivelul țesuturilor moi este un fenomen normal și absolut necesar pentru a atinge o formă fizică bună.
Dr. Alin Popescu
Specialist medicina sportiva
Aceste 4 obiceiuri pot crește cu până la 5 ani speranța de viață!
21.05.2024