Florin Neby: „Stabiliti-va obiective mari ca sa realizati macar jumatate!”
Fost campion mondial si european la gimnastica aerobica, in prezent un antrenor de fitness de succes, Florin Neby ne dezvaluie in interviul pe care ni l-a acordat care considera ca sunt schimbarile pe care un om trebuie sa le faca in viata lui pentru a pierde in greutate si a fi in forma. Enjoy!
02.02.2016
Timp estimat de citire:
5 minute, 15 secundeSlab sau Gras: Salut, Florin! Spune-ne, te rugam: de unde vine pasiunea ta pentru sport? Cu ce sport ai inceput, cum ai ajuns la gimnastica aerobica si cum ai ajuns sa te ocupi de fitness?
Florin Neby: Pasiunea pentru gimnastica a fost mai intai a parintilor mei, eu voiam la karate. Imi placea extrem de tare sa sar si sa lovesc in acelasi timp, aveam si mobilitate buna, dar cand am ajuns intr-o sala de gimnastica, la 5 ani si jumatate, am uitat de karate. Am inceput cu gimnastica artistica, la clubul Dinamo, dupa care am trecut mai departe la loturile nationale. Eram coleg cu Dragulescu, Urzica, Suciu, Selariu, Koczi si il aveam antrenor pe domnul Dan Grecu. Din cauza unor probleme de sanatate, a trebuit sa ma retrag o perioada. Dar, dupa trei luni, pe semnatura mea in fata medicului, am intrat in lotul national de gimnastica aerobica unde am reusit sa castig patru medalii de aur, una de argint si doua de bronz la campionatele europene si mondiale. In fitness am intrat pentru ca voiam sa transmit mai departe cunostintele. Mi s-a parut geniala ideea de a schimba stilul de viata al unui om matur prin puterea ta de convingere.
Care e povestea salii tale de fitness, Neby Fitness Club?
Eu am avut marele noroc sa pot face din pasiune, cariera. Ca sportiv, tot timpul mi-am pus obiective marete, aproape irealizabile! Deci tot ce am facut si drumul pe care mi l-am croit ducea acolo, catre Neby Fitness Club. Inca de la inceputul anului 2014 doream sa-l deschidem, doar ca ne-am confruntat cu vechea problema din industria fitnessului, gasirea „locatiei ideale”. Am tinut foarte mult sa deschidem clubul in zona de nord a Capitalei, pentru ca eu aici mi-am desfasurat activitatea in ultimii ani. Intr-un final, pe 25 aprilie 2015, am deschis clubul intr-o locatie spectaculoasa, cu vedere spre lacul Herastrau.
Care sunt disciplinele sportive pe care le predai?
In general, ma ocup de partea administrativa a clubului, pentru ca imi doresc ca Neby Fitness Club sa mearga intr-o directie propusa de mine si adaptata pentru club, impreuna cu intreaga echipa. In acelasi timp, pentru a simti pulsul din sala mult mai bine, ma ocup de programele de transformare corporala BecomeFit si, mai nou, impreuna cu cei doi colaboratori, Alex si Adrian, am format The 3ners, un program ce te poate aduce de la marimea XL la M in doar 3 luni.
Cand un client vine la tine si iti spune ca vrea sa slabeasca „x” kilograme, ce il sfatuiesti in primul rand?
In primul rand, vorbim despre obiceiurile lui alimentare, despre ce ar trebui sa schimbe si cum sa adapteze aceste schimbari la modul lui de viata. In al doilea rand, totul tine de organizare. Daca vrei o schimbare pe corpul tau, trebuie sa faci o schimbare in viata ta, iar asta inseamna sa incepi sa-ti faci timp pentru tine. Am o vorba: „nu timpul ne face pe noi, noi gestionam timpul”. Este o prostie sa te apuci sa experimentezi diete si antrenamente pe corpul tau, asa cum, din pacate, se intampla in majoritatea cazurilor. Experimentezi pe sanatatea ta, iar toate aceste schimbari radicale au efecte adverse.
Da-ne, te rugam, un exemplu de meniu sanatos si dietetic, potrivit pentru slabit.
- Mic dejun: ardei gras umplut cu branza cottage cu mix de seminte − 3 bucati a ¼ ardei, umplute cu branza cottage (maximum 2% grasime) + 2 linguri mix de seminte macinate (susan / canepa / in / dovleac / floarea-soarelui), neprajite
- Gustare: un mar / o felie de ananas / o para
- Pranz: macrou cu broccoli si morcov: 150 g macrou la cuptor stropit cu suc de lamaie + 150 g broccoli la abur + un morcov fiert + condimente + suc de usturoi dupa gust
- Cina: supa de ciuperci: ciuperci, telina, usturoi, ceapa + pentru consistenta, se poate adauga iaurt grecesc 2%
Care consideri ca e reteta succesului pentru cineva care face sport ca sa se mentina in forma? Ce tip de miscare ar trebui sa faca si cat?
Reteta succesului este sa reusesti sa gasesti un echilibru in toate. Sa integrezi miscarea si alimentatia sanatoasa in viata ta, in asa fel incat sa nu reprezinte o povara. Ca tip de antrenament, eu am fost intotdeauna adeptul diversificarii. Asta inseamna ca poti practica diverse sporturi, pe care le poti alterna cu exercitii cu greutati, functionale sau cardio, pentru ca ideal ar fi sa ai un corp pregatit sa faca fata oricarei situatii pe care o poti intalni.
Dar pentru cineva care vrea sa piarda in greutate… care e cel mai eficient tip de antrenament?
Intotdeauna corpul reactioneaza cel mai bine si are cel mai mare randament la schimbare. In sala, recomand antrenamentele mixte de tip circuit, care sa cuprinda atat partea de cardio, cat si pe cea de miscare cu greutati libere sau bodyweight. Nu am recomandat niciodata doar antrenamentul pe grupe musculare sau doar cardio.
Ca antrenor personal, ai avut rezultate remarcabile cu vreun client?
Da, am avut si rezultate spectaculoase, dar nu asta ma bucura cel mai mult. O fata a plecat de la 85 de kilograme si a ajuns la 50 de kilograme in 4 luni si jumatate. Recent, o doamna a plecat de la 135 de kilograme, momentan este la 105, dar procesul continua. In schimb, cel mai mult ma bucura faptul ca ii vad schimbati in bine pe toti cei care sunt angrenati in activitati la clubul nostru.
Un gand pentru cititorii Slab sau Gras?
Stabiliti-va obiective mari ca sa realizati macar jumatate. Spor(t) in toate!
Florin Neby… pe scurt
Sunt in zodia… Berbec, cu toate caracteristicile sale.
Modelul meu in sport este… nu am unul. Ma inspira sportul in general. In viata, in schimb, tata este un model de reusita.
Ma relaxez atunci cand… petrec timp cu sotia.
Cea mai draga amintire de cand eram sportiv este… prima medalie de aur la Mondiale. Nu stiam cum sa ma manifest. Mai ales ca erau si ai mei care plangeau de bucurie la telefon.
In 2016 imi doresc… sa am un copil sanatos, liniste in familie si sa crestem cu sala in acelasi ritm.
Interviu: Stefan Stan
Valeria van Groningen: “Mișcarea înseamnă viață”
16.09.2020
Sorina Fredholm: Misiunea mea este să-i ajut pe oameni să trăiască mai sănătos prin yoga și alimentație sănătoasă
10.09.2019
Sorina Brutaru: Sportul nu e doar un hobby, e un stil de viata pe care-l recomand 100%
10.06.2019