Gustări sănătoase sub 150 de calorii
Atunci când te angajezi în lupta cu kilogramele în plus este important să monitorizezi cu maximă vigilență ceea ce mănânci la mesele principale, dar mai ales între ele. Este una dintre condițiile esențiale pentru a face posibilă atingerea obiectivului stabilit.
10.02.2020
Timp estimat de citire:
3 minute, 56 secundeSecretul unui plan alimentar care vizează scăderea ponderală constă într-un consum parcimonios de calorii, dar fără înfometare și efecte indezirabile asupra sănătății. Pentru a face acest lucru trebuie să alegem cu prioritate alimente bogate în substanțe nutritive, dar cu densitate calorică scăzută, iar apoi să încercăm să fracționăm consumul, astfel încât să ne menținem nivelul de energie pe tot parcursul zile la un nivel care să nu dea peste cap desfășurarea activităților curente. Un rol cheie în acest sens le revine gustărilor dintre mese. Dacă sunt compuse din produse sănătoase și însumează maximum 150 de calorii, acestea nu-ți vor sabota eforturile de a pierde în greutate. Dimpotrivă, le vor susține, potolind senzația de foame și asigurând organismului micro- și macronutrienți necesari bunei funcționări.
Iaurt cu ce-ți place
O opțiune excelentă de gustare rapidă și hrănitoare este reprezentată de un pahar mic de iaurt grecesc cu ¾ de cană de fructe de pădure sau o lingură de semințe de chia și o linguriță de pudră de cacao. Ambele variante oferă o super combinație de proteine și fibre, cu indice de sațietate ridicat.
Ouă fierte
Pentru a-ți face plinul cu proteine de înaltă valoare biologică, mănâncă două ouă fierte tari. Fără a depăși ținta de 150 de calorii, furnizează 12 g de proteine complete și 10 g de grăsimi. Mai mult, ouăle sunt o sursă generoasă de colină, o substanță implicată în numeroase funcții ale creierului, motiv pentru care e bine să nu lipsească din meniu în perioadele în care ai nevoie de o mai bună putere de concentrare. Pentru un plus de savoare, le poți asezona cu puțină sare, pudră de usturoi și semințe de susan.
Pentru a reuși să slăbești nu trebuie să rabzi de foame. Gustările sănătoase, de până în 150 de calorii, sunt permise și chiar indicate în cadrul programelor de slăbit, întrucât ajută la echilibrarea nivelului de zahăr din sânge pe întregul parcurs al zilei, prevenind astfel apariția chinuitoarelor pofte de dulce.
Năut crocant
Când vine vorba de alimentație sănătoasă, nucile sunt unele dintre cel mai des recomandate alimente pe post de gustare. Nici nu-i de mirare, dat fiind conținutul lor de fibre și grăsimi prețioase. Având însă în vedere că pentru a nu depăși 150 de calorii trebuie să te mulțumești cu mai puțin de ¼ de cană de nuci, atunci când vrei să slăbești, ele nu-s tocmai o opțiune convenabilă. În aceste cazuri, e bine să le înlocuiești cu o porție zdravănă (circa 130 g) de năut crocant. Pe lângă faptul că-ți aduce o câștigătoare combinație de proteine, fibre și carbohidrați complecși, este și o reală bucurie pentru simțuri, datorită texturii crocante, extrem de satisfăcătoare.
Țelină cu cremă de brânză
Aliment hipocaloric și antioxidant, țelina este un aliat de încredere în dietele de slăbire. Nu te îngrijora, nu e musai s-o mănânci goală! Îi poți camufla aroma și atenua gustul specific, dacă o consumi alături de brânzeturi. Ca să ai parte de o gustare delicioasă, săracă în carbohidrați, în limita celor 150 de calorii, taie 5 bastonașe de țelină de circa 10 cm lungime și ronțăi-le împreună cu circa 60 g de cremă de brânzică de vaci.
Felii de fructe cu unt vegan
O modalitate ingenioasă de a-ți încânta papilele gustative atunci când ai poftă de un desert și, totodată, de a-ți acoperi nevoile nutriționale între mesele principale este să pui pe o farfurie o pară de mărime medie tăiată felii lângă o lingură de unt de arahide, migdale sau caju. Ca alternativă, poți încerca feliile de măr cu o lingură de tahini. Constituie un duo surprinzător de reușit.
Năutul crocant se prepară foarte simplu: boabele fierte și răcite se pulverizează cu puțin ulei măsline și se condimentează după pofta inimii (curry, sare de mare, boia de ardei iute etc.), apoi se dau la cuptor, pe o tavă întinsă, timp de 20-30 minute la 180ºC.
Disclaimer: Informatiile din acest articol apartin exclusiv autorului acestui material si redau o experienta personala in lupta cu kilogramele in plus. Orice recomandare medicala continuta de acest material are scop informativ. Rezultatele nu sunt tipice, pot varia de la individ la individ si pot depinde de stilul de viata al fiecaruia, de starea de sanatate, dar si de alti factori.
Tot ce trebuie să știi despre dieta Ikanos
14.11.2024