Ilinca Vandici: „Am tinut cura de ingrasare cu ciocolata intensiv!”
Era o zi de vara si trebuia sa ma intalnesc cu Ilinca Vandici pentru un interviu. Am ajuns la locatia stabilita si am vazut-o. Am ramas fara cuvinte, iar pret de cateva secunde n-am putut sa articulez niciun cuvant. Ma intreb ce patesc barbatii cand o vad, daca eu am reactionat asa! Ilinca este frumoasa. Foarte frumoasa! Si enervant de slaba! Voi o puteti admira la Cancan TV, de la luni pana joi, de la ora 22:00, la Acasa TV. Iar acum va invit sa aflati care sunt secretele siluetei sale de vis, dar si mici picanterii din viata personala!
01.02.2013
Timp estimat de citire:
3 minute, 21 secundeSlab sau Gras: Ilinca, te-am cunoscut personal si am fost uimita: arati excelent, ai o silueta de vis! Care e secretul?
Ilinca Vandici: Viata echilibrata, starea de bine, multumirea fata de sine, alimentatia echilibrata, orele petrecute in sala de antrenament. Toate constituie, nu neaparat un secret, insa clar reteta mea pentru un corp armonios.
SG: Care sunt mancarurile tale preferate?
IV: Iubesc mancarea libaneza, pestele si salatele in general. Nu numai ca sunt alimentele mele preferate, dar au inceput sa reprezinte alimentatia mea zilnica.
SG: Dar desertul de la care nu te poti abtine niciodata?
IV: Soufle de ciocolata cu o cupa de inghetata de vanilie si cateva capsuni langa. O nebunie!
SG: Te pricepi la gatit? Ce reteta ne recomanzi?
IV: Sincer, ma pricep sa gatesc, la nivel teoretic, destul de bine! Ma confrunt insa cu problema legata de timp. Imi e imposibil sa stau in bucatarie avand in vedere ca programul pentru emisiunea CanCan Tv, de la Acasa TV, este destul de aglomerat. Cred ca va veni si vremea in care ma voi imprieteni cu bucataria. (rade)
SG: Esti acasa si frigiderul e gol, iar tie iti e foarte foame! Cobori sa iti cumperi un iaurt de la market sau comanzi?
IV: Depinde de ora la care mi se face foame, ambele variante pot fi realizabile, insa rar se intampla sa am frigiderul gol. Fac saptamanal cumparaturi cat pentru o intreaga familie, asa se face ca mereu gasesc ceva in frigider.
SG: Aminteste-ti te rog cea mai savuroasa masa pe care ai servit-o vreodata! Unde erai, cu cine si ce ai mancat!
IV: Am mancat jumari si sorici, in compania lui Pepe, in curtea unor cetateni din localitatea Nuci, atmosfera fiind intretinuta de Florin Necunoscutul. Totul s-a intamplat in cadrul unei filmari pentru emisiunea CanCan Tv.
SG: Ai tinut vreodata dieta? Daca da, care?
IV: Dieta nu, cura de ingrasare cu ciocolata intensiv, am tinut (rade) Serios vorbind, nu am avut nevoie de diete, Dumnezeu si parintii mei m-au inzestrat cu o conformatie si un metabolism ce imi permit sa mananc orice fara a lua kilograme in plus.
SG: Mergi la saloane de infrumusetare, crezi in terapiile cu aparate ce promit o silueta impecabila?
IV: Sigur ca frecventez saloanele de infrumusetare, orice femeie ar trebui sa-si acorde timp pentru sine! Este o modalitate excelenta de a te relaxa, de a uita de grijile cotidiene, o gura de aer proaspat in teribilul tumult al vietii. Nu cred in aparate minune, respect munca celor care inventeza astfel de aparate, insa eu cred cu tarie in miscarea pe care trebuie sa o facem zilnic si intr-un regim de viata echilibrat.
SG: Cate ore dormi pe noapte?
IV: De la 8 la 10 ore pe noapte. Atat cat imi cere organismul.
SG: Care e sportul tau favorit? Te uiti la meciuri de fotbal?
IV: Tenisul de camp.
SG: Cafea sau ceai?
IV: Cafea si ceai.
SG: Daca ai putea sa alegi sa iesi la cina cu oricine din lume, cu cine ti-ai dori?
IV: Natalie Portman
SG: In ce consta micul dejun la tine?
IV: Depinde de zi. De obicei cereale, seminte diverse, sau paine prajita cu somon, sau un ou.
SG: Care sunt alimentele de care te feresti?
IV: Nu exista alimente de care sa ma feresc. Mananc orice, cu limita.
SG: Ce mancare iti aminteste de copilarie?
IV: Dovleacul copt.
SG: Ciorba sau salata?
IV: Salata fara doar si poate!
Geanina Ilieș: “Îmi place foarte mult ciocolata, dar nu înseamnă că o mănânc zilnic”
25.02.2020