Înghețata, un desert sănătos!
Ai întâlnit oameni cărora să nu le placă înghețata?! Cel mai probabil nu. Și e bine că este așa, pentru că acest deliciu inegalabil poate avea multe avantaje. Nu numai pentru papilele gustative, ci și nutriționale. De ce poate? Pentru că depinde foarte mult de ingredientele pe care le are în compoziție. O opțiune sigură în acest sens este înghețata de casă. Este practic varianta ideală, dacă ai o slăbiciune pentru acest desert, dar vrei să rămâi în perimetrul stilului de viață sănătos.
11.12.2020
Timp estimat de citire:
10 minute, 10 secundeÎnghețata pare a fi fost consumata încă din Antichitate. Desigur, nu avea compoziția elaborată a celei actuale, rezumându-se la a fi alcătuită din bucăți de gheață (sau zăpadă), peste care se turna un sirop. Rezultatul amintea, cel mai probabil, de sorbeturile actuale. Se spune că ar proveni din China, Marco Polo fiind cel care a adus-o pe meleaguri europene. În timp, pe măsură ce au apărut spații frigorifice din ce în ce mai perfecționate, și ingredientele din înghețată s-au diversificat. Înghețata franțuzească a început să aibă gălbenușuri, pe când cea în stil „Philadelphia” folosea numai albușuri. Frișca, laptele gras, fructele confiate, alunele sau nucile, cacaua… Încet, încet, înghețata a căpătat o mie de înfățișări, o mie de forme, care mai de care mai apetisante și tentante.
Alege înghețata de casă, dacă ții la silueta ta!
Înghețata din comerț este delicioasă, însă în majoritatea cazurilor nu este tocmai prietenoasă cu silueta. Lucru confirmat de un studiu realizat de Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România (APC România) privind calitatea înghețatei industriale.
Analiza a scos la iveală faptul că majoritatea sortimentelor de înghețată pe piață prezintă cantități mari de zaharuri. În multe cazuri, carbohidrații ating nivelul de 48 g la 100 g de produs, iar cel al zahărului adăugat – de 33 g la 100 g produs. Adică de trei ori mai mult decât băuturile răcoritoare dulci per 100 ml, cele care sunt, de obicei, acuzate de câștigul ponderal și îngroșarea taliei.
Nici la capitolul caloriilor nu stă prea bine. Majoritatea nutriționiștilor ar descrie caloriile înghețatei din comerț drept „calorii goale”. Alimentele cu „calorii goale” sunt cele care furnizează energie, în principal sub formă de zahăr adăugat și grăsimi solide nesănătoase, cum ar fi grăsimile saturate sau grăsimile trans. Dieteticienii recomandă insistent limitarea consumului unor asemenea produse.
Mare atenție și la dimensiunea porției! O porție de înghețată este de aproximativ ½ de cană sau de 100 g. Atunci când avem în fața noastră o cutie mare cu înghețată, cei mai mulți dintre noi consumă mai mult decât atât. Și apropo de cifre, trebuie să știi că densitatea calorică poate varia foarte mult în funcție de marcă și sortiment. Dacă unele conțin puțin peste 200 kcal/100 g, altele pot dubla și chiar depăși această valoare. Așadar, nu omite niciodată pasul verificării etichetei.
Alege înghețata de casă și dacă vrei să mănânci sănătos
Dincolo de dezavantajul evident pe care îl prezintă pentru siluetă, înghețata din comerț acționează și în defavoarea sănătății. Același studiu al APC România atenționează că înghețata industrială prezintă valori mari și în ceea ce privește conținutul de grăsimi. La unele produse, acesta este de 26 g la 100 g produs. Important de menționate este și că acizii grași saturați, grăsimile care ridică nivelul colesterolului din sânge, ajung și până la 19 g la 100 g de produs. Ei bine, ca să înțelegi mai bine semnificația acestor cifre, află că Asociația Americană a Inimii (American Heart Association) recomandă a nu se depăși cantitatea de 16 g de acizi grași saturați pe zi. În cazul celor care au deja colesterolul ridicat, doza ar trebui să fie și mai mică: de numai 11-13 g pe zi. După cum poate observa, nivelul recomandat este depășit cu mult și dacă se consumă o singură înghețată pe zi.
Un alt lucru despre care trebuie e să știi este că, față de înghețata de casă, cea industrială este ticsită de aditivi alimentari. Analiza amintită anterior a identificat o listă de 23 de E-uri în compoziția celor 55 de sortimente studiate. Vorbim de coloranți, agenți de îngroșare, stabilizatori, emulgatori, conservanți etc.
Nutrienții din înghețata de casă
Spre de deosebire de cea industrială, înghețata de casă are un loc sigur în categoria deserturilor admise în cadrul unei alimentații echilibrate și sănătoase. Bineînțeles, cu condiția ca înghețata de casă să fie preparată din ingrediente naturale, de bună calitate. De exemplu, atunci când este pe bază de lapte, reprezintă o sursă de calciu, vitamine și chiar proteine. Dacă e preparată cu fructe proaspete sau congelate, furnizează vitamina C și antioxidanți. Dacă are ciocolată neagră, ne aduce polifenolii foarte sănătoși din cacao. Dacă are fructe oleaginoase (nuci, migdale, fistic, alune, semințe de pin) iarăși e sănătoasă, pentru că acestea sunt bogate grăsimi Omega-3, vitamina E, dar și fibre. Toți aceștia sunt micro și macro nutrienți de care organismul are nevoie pentru a funcționa la parametri optimi.
Cât despre conținutul de calorii, în cazul înghețatei de casă, e simplu să-l ții sub control. Acesta poate fi modificat semnificativ, în funcție de ce alegi să pui în compoziție. Or, atunci când faci înghețată de casă, ai această posibilitate! Nu uita că ai mereu la dispoziție și opțiunea variantelor light, cu lapte degresat și fără adaos de zahăr. Poți oricând să înlocuiești zahărul cu sorbitol sau un alt îndulcitor hipocaloric. Apropo, ai grijă să nu exagerezi cu zahărul. Ai în vedere faptul că specialiștii ne sfătuiesc să menținem consumul de zaharuri adăugate sub 10% din caloriile zilnice. Asta înseamnă aproximativ 50 g de zahăr în situația unui aport zilnic de 2.000 de calorii.
Dacă problema se pune acut, poți opta pentru un sorbet. Cu alte cuvinte, pentru o înghețată așa cum mâncau cei din vechime, făcută din suc aromat de fructe și gheață. Sorbeturile au un conținut absolut nesemnificativ de calorii și sunt indicate atunci când ții o dietă cu cât mai puțin aport energetic.
Înghețata de casă pentru toată familia
Înghețata de casă îți va permite să controlezi în detaliu calitatea și cantitatea ingredientelor. Pentru o mai mare siguranță, poți folosi ingrediente bio (ouă, lapte, fructe), indicate mai ales când dorești să împarți înghețata cu cel mai mic membru al familiei.
Pentru a face înghețata de casă, poți folosi o mașină specială, care are marea calitate de a amesteca omogen interiorul și a evita formarea cristalelor de gheață. Dacă nu ai un astfel de aparat, nu-i capăt de țară. Te poți descurca și fără. Important este să ții cont de câteva principii de bază, ca să-ți iasă bine înghețata de casă.
O greșeală frecventă este aceea de a pune amestecul de ingrediente direct la congelator. Pentru rezultate cât mai bune, în special atunci când rețeta necesită fierberea sau încălzirea ingredientelor, e indicat ca amestecul să stea peste noapte la frigider. În felul acesta, grăsimea va cristaliza mai lent și va capta mai multe bule de aer, făcând textura înghețatei mult mai fină.
Mai există un pas esențial. Ca să obții o structură ușoară și aerată, trebuie să bați bine amestecul, până când capătă o consistență pufoasă. Poți folosi un mixer în acest scop. Abia după aceea, poți da amestecul pentru câteva ore la congelator. Treaba ta nu se încheie însă aici. E indicat să amesteci de 3-4-5 ori în vasul pus la congelator, în prima ora după ce l-ai pus acolo, astfel încât să minimalizezi formarea unor cristale mari. Desigur, acestea nu sunt în niciun fel dăunătoare, dar este de dorit ca ele să nu existe, iar înghețata să aibă un interior omogen și cremos.
3 rețete de înghețată de casă cu care nu vei da greș
Există o multitudine de rețete de înghețată. De la cele clasice, cu lapte sau frișcă, până la unele gourmet sau chiar vegane – chiar ai de unde alege. Noi îți propune în continuare câteva rețete de înghețată de casă dietetică. Se prepare foarte simplu și le vei putea savura fără pic de mustrări de conștiință.
Rețeta nr. 1: Înghețată de mango cu iaurt
Ingrediente necesare pentru 4 porții:
- 2 căni (330 g) de mango congelat
- ½ de cană (227 g) de iaurt grecesc simplu, degresat
- 2 lingurițe (10 ml) de extract de vanilie
- 2 linguri (30 ml) de miere
Mod de preparare:
- Mixează bine toate ingredientele cu ajutorul robotului de bucătărie.
- Amestecă până când obții o compoziție omogenă și cremoasă.
- Produsul finit nu mai necesită congelare. Poate fi consumat imediat.
Valori nutriționale per porție: 98 de calorii
Rețetă nr. 2: Înghețată de casă cu căpșuni
Ingrediente necesare pentru 2 porții:
- 1 cană (226 g) de brânzică de vaci (cottage) cu conținut scăzut de grăsimi
- 2 linguri (30 ml) de lapte de migdale vanilat neîndulcit
- 2 lingurițe (10 ml) de îndulcitor, la alegere: miere, sirop de arțar, sorbitol etc.
- 10 căpșuni mari congelate
Mod de preparare:
- Amestecă brânzica de vaci, laptele de migdale și îndulcitorul într-un castron de dimensiuni medii, iar apoi se dă la congelator până când compoziția se întărește, fără a îngheța complet.
- Scoate din congelator căpșunele și lasă-le la temperatura camerei pentru 10-15 minute.
- Pune toate ingredientele în robotul de bucătărie și mixează bine totul până la omogenizare, răzuind părțile laterale atunci când este necesar. Înghețata e gata de consum!
Valori nutriționale per porție: 137 de calorii și 14 g de proteine.
Rețeta nr. 3: Înghețată energizantă cu cafea
Ingrediente necesare pentru 2 porții:
- 1 ½ de căni (339 g) de brânzică de vaci (cottage) cu conținut scăzut de grăsimi
- ½ de cană (120 ml) de espresso sau cafea neagră, la temperatura camerei
- 1 linguriță (5 ml) de extract de stevie
- 1 linguriță (5 ml) de extract de vanilie
Mod de preparare:
- Într-un bol încăpător, amestecă bine cu ajutorul unui blender brânzica, îndulcitorul și cafeaua, până ce rezultă o masă omogenă.
- Pune compoziția obținută într-o formă pentru cuburi de gheață din silicon și dă-o la congelator pentru circa 5 ore.
- Scoate cubulețele înghețate și mai bagă o dată în funcțiune blenderul. Amestecă bine până când obții o cremă fină. Înghețata se consumă imediat după preparare.
Valori nutriționale per porție: 144 de calorii și 20 g de proteine.
Înghețata și durerile de gât
Nu mănânci înghețată pentru că ți-e frică să nu te doară gâtul?! Ei bine, trebuie să reții că asta este doar o prejudecată fără niciun fel de fundament. Durerile de gât sunt cauzate mai ales de virusuri și bacterii, nu de înghețată. Aceasta poate, cel mult, să scadă temporar temperatura locală, favorizând înmulțirea unor microbi, dar asta numai dacă este consumată necorespunzător. În cantitate mare și în viteză.
Așadar, nu-ți refuza plăcerea de te delecta cu o porție de înghețată de casă, ori de câte ori ți-e poftă de ceva bun. Dacă faci alegeri inspirate, înghețata poate fi un desert sănătos și prietenos cu silueta.
Alimente care conțin vitamina A (surse vegetale și animale)
18.11.2024