Jurnalul de dieta, un ajutor de incredere
Incerci de ceva timp sa slabesti si eforturile tale par sa fie in zadar? Iti propun un mic experiment. Poate parea complicat la inceput dar merita sa incerci. Noteaza pe hartie tot ce mananci intr-o zi si caloriile aferente fiecarui aliment, apoi fa o socoteala. E posibil sa ai un mic soc cand o sa constati ca mananci PREA MULT! Pentru a consuma numarul de calorii care sa te ajute sa slabesti, precum si alimentele cele mai indicate, fa-ti un jurnal de dieta.
14.06.2011
Timp estimat de citire:
2 minute, 47 secundeUn jurnal de dieta iti poate arata ce anume gresesti atunci cand vrei sa pierzi in greutate si te va ajuta sa-ti calculezi mai usor caloriile. Totodata, vei putea sa vezi daca mananci suficiente fructe, legume, cereale integrale si proteine sanatoase si daca mentii un echilibru corect intre proteine-grasimi-carbohidrati. Aminteste-ti, dieta ideala de slabit ar trebui sa contina 60% carbohidrati, 30% proteine, 10% grasimi.
De ce ai nevoie?
De un simplu caiet sau o agenda pentru inceput. Apoi, ca sa poti tine o evidenta clara a nutrimentelor si caloriilor din alimentele pe care le consumi, va trebui sa stii sa-ti stabilesti dimensiunile portiilor. Pentru aceasta, un cantar de bucatarie se va dovedi foarte util. Este foarte important sa citesti etichetele nutritionale ale produselor pe care le cumperi. Pentru a fi si mai sigur, consulta un tabel nutritional ce prezinta continutul alimentelor (calorii, grasimi, proteine, vitamine etc.). Un astfel de tabel este disponibil si pe site-ul www.slabsaugras.ro.
Odata ce dispui de aceste resurse, trebuie sa poti aprecia care este cea mai buna dieta pentru tine pentru a-ti atinge scopul: slabirea.
Prima pagina
Are rol de coperta. Pe ea vei nota greutatea actuala, greutatea la care vrei sa ajungi, precum si celelalte scopuri pe care ti le-ai propus. Acestea pot fi reducerea tensiunii, scaderea colesterolului sau, de ce nu, cresterea nivelului de activitate fizica. Totodata, poti nota si numarul de calorii pe care vrei sa-l respecti zilnic. Poate fi fix (ex. 1500) sau variabil (ex. 1500 – 1700). Daca nu esti sigur cate calorii e bine sa consumi zilnic, ia in considerare faptul ca un adult sanatos, cu un nivel mediu de activitate fizica, are nevoie de 2000 de calorii.
Paginile de zi cu zi
Utilizeaza-le pentru a tine evidenta tuturor alimentelor pe care le consumi zilnic, incluzand bauturile. In primul rand imparte ziua in trei: primul interval – de la 6.00 la 12.00, al doilea interval – de la 12.00 la 18.00, al treilea interval – de la 18.00 la 24.00. Apoi, noteaza fiecare aliment in ordinea in care il consumi si alaturi de el numarul de calorii. Evident, daca iti propui si un alt scop, cum ar fi reducerea carbohidratilor, poti nota cantitatea de carbohidrati aferenta fiecarui aliment. La finalul zilei aduna totalul caloriilor si revizuieste portiile de fructe, legume, proteine, cereale integrale, grasimi si bauturi, pentru a sti daca aportul din fiecare este corespunzator.
Paginile cu rezultate
La sfarsitul fiecarei saptamani, adauga o pagina speciala pentru rezultatele pe care le obtii. Noteaza numarul de calorii consumat in fiecare zi pentru a putea face o comparatie. De asemenea, noteaza felul in care te simti in legatura cu rezultatele pe care le-ai obtinut si ceea ce trebuie sa imbunatatesti saptamana urmatoare.
Chiar daca pare mai greu la inceput, un jurnal de dieta te va ajuta foarte mult. Noteaza tot ce mananci, calculeaza caloriile, eventual nutrimentele, si atingeti obiectivele: mai putine kilograme si o sanatate mai buna!
Disclaimer: Informatiile din acest articol apartin exclusiv autorului acestui material si redau o experienta personala in lupta cu kilogramele in plus. Orice recomandare medicala continuta de acest material are scop informativ. Rezultatele nu sunt tipice, pot varia de la individ la individ si pot depinde de stilul de viata al fiecaruia, de starea de sanatate, dar si de alti factori.
Tot ce trebuie să știi despre dieta Ikanos
14.11.2024