Kate Hudson si secretele unei siluete impecabile
Daca atunci cand te gandesti la sariturile cu coarda, fie vezi o fetita cu codite saltate, fie pe Rocky Balboa antrenandu-se frenetic inainte de a intra in ringul de box, este clar ca e cazul sa-ti reconsideri atitudinea fata de acest accesoriu de fitness. Actrita americana Kate Hudson a facut asta si se vede! Are o silueta impecabila, pentru ca nu se desparte de coarda.
03.03.2017
Timp estimat de citire:
3 minute, 33 secundeTi-o amintesti pe partenera atragatorului Matthew McConaughey din filmul “How to Lose a Guy in 10 Days – Cum sa scapi de un tip in 10 zile”? Supla si sexy, nu-i asa? Sa zicem ca, in 2003, cand a fost realizata productia cinematografica, avea tineretea de partea ei. Ei bine, Kate Hudson, caci despre ea este vorba, are un fizic fara cusur si acum, la 37 de ani, dupa doua nasteri. Si asta pentru ca adora sa sara coarda. Nu, nu a dat in mintea copiilor, ci doar a descoperit beneficiile acestui antrenament ultra-eficient.
Cu coarda, oriunde
Frumoasa blondina a dezvoltat o adevarata adictie pentru coarda. „Imi place sa sar coarda, pentru ca acesta este de departe cel mai bun exercitiu de tip cardio pe care il poti practica. Fac 3 seturi a cate 3 minute. Mereu raman surprinsa de cat de mult transpir”, a marturisit Kate, intrebata fiind despre secretele ei de frumusete. De curand, antrenorul ei personal, Nicole Stuart, cu care aceasta lucreaza de 15 ani, a dezvaluit ca actrita are mereu coarda la ea. „O poarta in geanta peste tot si, de fiecare data cand are o pauza, o foloseste pentru a sari: pe un picior, in cruce etc. Chiar si cinci minute… Sarind de 4 ori, ea adauga 20 de minute de antrenament cardio pe zi”, a precizat Stuart.
3 in 1: sanatate, amuzament si corp sculptat
Desi poate parea o joaca, ceea ce nu-i deloc rau – o portie suplimentara de distractie nu strica nimanui –, saritul coardei este extrem de benefic pentru organism. Imbunatateste activitatea cardiaca, intarind muschii inimii, creste capacitatea pulmonara, fortifica oasele, corecteaza deficientele posturale, sporeste concentrarea, memoria, coordonarea, agilitatea si rezistenta. Specialistii sustin ca 10 minute de sarit coarda pot avea acelasi efect ca o alergare de 45 de minute! Cat despre numarul de calorii arse, se estimeaza un consum de 1300 de calorii pe ora. Desigur, asta in functie de intensitatea antrenamentului, de greutatea corporala si de conditia fizica. Cu cat esti mai neantrenat si mai pufos, cu atat arderile vor fi mai mari.
Exercitii cu coarda pentru o saptamana
Intr-adevar, saritul coardei te poate apropia semnificativ de silueta mult visata, cu o singura conditie: sa exersezi in fiecare zi, cel putin 5-10 minute. Ca sa-ti fie mai simplu, iti propunem un antrenament variat, pentru 7 zile. Mai departe, te descurci tu!
Prima zi
Exercitiul 1: sari in mod obisnuit, rotind coarda in fata, timp de 3-5 minute; straduieste-te sa aterizezi pe varfuri, dar nu pe varfurile degetelor ca o balerina, ci pe perna talpii.
Exercitiul 2: sari pe un picior. Cu fiecare rotire a coardei, schimba piciorul de aterizare, incercand sa tragi genunchiul opus cat mai aproape de piept.
Ziua a doua
Exercitiul 1: saritura obisnuita, timp de 3-5 minute.
Exercitiul 2: stai drept cu picioarele lipite si imagineaza-ti o linie paralela cu directia privirii tale. Incepe sa sari, rotind coarda in fata, astfel incat de fiecare data sa aterizeze pe partea opusa a liniei imaginare. Pe masura ce avansezi, incearca sa cresti amplitudinea.
Ziua a treia
Exercitiul 1: saritura obisnuita, timp de 3-5 minute.
Exercitiul 2: sari de doua ori intr-o rotire de coarda.
Ziua a patra
Exercitiul 1: saritura obisnuita, timp de 3-5 minute.
Exercitiul 2: sari cu un picior in fata si cu celalalt in spate, apoi, la urmatoarea rotire de coarda, schimba pozitia picioarelor.
Ziua a cincea
Exercitiul 1: saritura obisnuita, timp de 3-5 minute.
Exercitiul 2: alearga pe loc in timp ce rotesti coarda, iar daca esti afara, sari coarda in alergare.
Ziua a sasea
Exercitiul 1: saritura obisnuita, timp de 3-5 minute.
Exercitiul 2: sari si aterizeaza cu varfurile indepartate in interior, la urmatoarea rotire de coarda, aterizeaza cu degetele indepartate in exterior. Repeta de mai multe ori. Exercitiul se cheama „Wounded Duck”, adica „Rata ranita”, in traducere.
Ziua a saptea
Exercitiul 1: saritura obisnuita, timp de 3-5 minute.
Exercitiul 2: sari prin incrucisare – la prima rotire de coarda, sari normal, iar la a doua rotire, incruciseaza mainile si sari prin bucla realizata. Repeta de mai multe ori.
Natalia Talmacec
Foto: Hepta
Regina Rania a Iordaniei atrage toate privirile. Este într-o formă de invidiat la 53 de ani
27.10.2023
Cum se menține în formă Elizabeth Debicki, sosia Prințesei Diana ce o interpretează în serialul „The Crown”. Asemănarea dintre cele două este izbitoare!
23.10.2023
Ce mănâncă într-o zi David Beckham. Documentarul despre viața sa este locul 1 în tendințe de când s-a lansat
20.10.2023